Author Archives: Evergreen

Despre ziua în care m-am simțit complet abandonată

M-am tolănit în nisipul fin. Am zis că e ultima dată când deschid ochii. Refuz să mă mai ridic. Și se plimbă zmee colorate pe un cer albastru nemărginit. Dar nu-mi pasă că marea mă udă la tălpi, că strigă pescărușii să mă ridic, că delfinii dansează valsul rătăcirii. Pe irule


Despre apocalipsa din noi

Oamenii au milioane de frici. De ce? Așa-i condiționează mintea. Oamenilor le e frică de ridicol și penibil. De ce? Pentru că și-au construit o imagine. Oamenii caută să îi confirme alții. Se judecă. Se ceartă. Se autosabotează. Dar dacă am fi toți orbi? Sau surzi? Sau nebuni? Sau dezbărcați? Sau analfabeți?  Ar mai conta toate astea? N-ar mai avea nicio valoare. Cum nu au, de fapt.

Continuare


Ceva legat de noi. Nimic despre noi

Imagine

Mă enervează toată lumea care se plânge că e cald. Știm cu toții. Scrie peste tot. Curg apele pe noi. Facem cancer de piele instant. Bem apă degeaba, c-o lăsăm pe scaunul de bus. Mergem ca și cum plutim. Inhalăm degeabă. Expirăm răcoare. Bon. Dar hai să nu ne mai isterizăm că e cea mai călduroasă zi din univers. Așa e cu week-endul pe litoral, în fiecare wk e cel mai plin din lume. Shut the fuck up! Vine toamna, se înserează mai repede. O să înceapă văicăreala că plouă, că pică frunzele, că vine iarna, că e prea frig, că e scumpă căldura. Stoooooop! E vară și e bine-n fiecare zi și la 5000 de grade. Pentru că ziua aia e și noi ne putem adapta. Putem trăi așa. Dar mai bine ne plângem. De ce oamenii nu privesc invers situația?

continuare


Lunea depresiva

Nu caut să mă îndrăgostesc, cum nu caut să am o relație. Mi-am propus s-o țin așa până pe la 30 de ani. Poți spune că iubirea vine singură, nu trebuie să fac eu eforturi și îmi mai poți spune că nu pot să-mi programez viața. Iar eu îți spun că… măcar încerc să mă țin departe de gesturi romantice care m-ar putea face să simt mai mult.

Continuare


Get drunk

Despre suflet

 

Eu vara dorm 


Atunci când cad imperii

Fiecare dintre noi are prieteni apropiați, cunoștințe și oameni de suflet. Eu cam așa sunt, deși am foarte puține cunoștințe cu care țin legătura. Bon, deci prietenii apropiați care știu chestii intime, care sunt apelați constant, cu care se fac lucruri și oamenii de suflet, ăia puțini la număr care știu chiar cele mai ascunse și tulburătoare gânduri și fapte.


Nu vom ști niciodată a cui a fost vina

Oamenii se despart pentru că așa funționează relațiile. Unele durează până la sfârșitul timpului, iar altele se rup pe parcurs. Când o începi nu te gândești la asta, adică na, te mai îndoiești, mai cauți, dar mergi înainte. Și apare sfârșitul. Începe declinul. Nu e un moment concret, te trezești că e nasol rău de tot și că habar nu ai ce să faci. De obicei oamenii se chinuie unul pe altul atunci și de obicei fiecare caută să resusciteze de dragul celor mai tari clipe trăite împreună.


Ultima oară când aceste degete vor tasta despre/pentru tine

Cuvinte


I am always gonna be on the other side

Nu mai exista tu in ecuatia mine.


9 iunie: o zi plină de tot

Când sunt singură acasă

Când vin zombie

Când am renunțat la fumat


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 89 other followers