Eu sunt Roxana, dar prietenii îmi spun oricum, numai așa nu.
Bloguiesc de peste patru cinci ani. Bloguiesc degeaba şi cred că dacă-ar fi să mă încadrez într-o categorie este cea de personal, extrem de personal sau aberând cu graţie.
Am (24) (25) 26 de ani. Suficient de imatură cît să plîng des. Sunt jurnalistă. Sau cel puţin aşa scrie pe diplomă. Visez cu ochii deschişi, mereu. Şi mereu mi-e foame. Sunt dependentă de cofeină sau mai degrabă de cana aburindă dintre palme. Fumez ocazional. Între timp am devenit fumătoare în adevăratul sens al cuvântului. Roşesc repede, atunci cînd mi se comunică lucruri frumoase… şi-mi plac fluturii. Mulţi şi coloraţi. Odată unul s-a aşezat pe mine. A fost cea mai frumoasă zi de vară.
Îmi place marea. Mult de tot. O ador cu toată fiinţa. Cu marea comunic cele mai intime gînduri.
Mai nou sunt şi studentă la regie de film la UNATC, vestita universitate… în anul III.
Dacă vreţi să-mi comunicaţi lucruri aştept mail, comentariu, mesaje telepatice sau porumbei (neapărat albi).




noiembrie 7th, 2009 at 11:22 am
sper ca nu-ti fac o defavoare sau publicitate negativa adaugandu-te pe blog-ul meu
noiembrie 7th, 2009 at 2:03 pm
@ Raluca – lasa-mi link… merci frumos.
noiembrie 10th, 2009 at 6:18 pm
http://haosmental.wordpress.com
noiembrie 22nd, 2009 at 2:59 pm
eu m-am gandit sa-ti comunic ceva, dar am uitat intre timp; dar sa stii ca de obicei am lucruri serioase de zis, nu stiu ce-i cu mine azi:)
noiembrie 22nd, 2009 at 9:00 pm
Imi place blogul tau. L-am descoperit doar azi. Ai lasat un comentariu pe un blog al unei timisorence, cunostinta de-a mea, privind o poza din Timisoara, Piata Unirii. Daca vii pe aici, te astept sa iesim la o cafea chiar in piata din poza. Te invit pe blogul meu, te-am adaugat la blogroll.
Si eu sunt tot jurnalista.
noiembrie 28th, 2009 at 6:13 am
Bine te-am gasit!… Imi place blogul tau, l-am adaugat
pe lista preferatelor mele. Si mie-mi plac diminetile cu cafeluta aburinda, am sa mai vin in vizita!…
decembrie 1st, 2009 at 6:13 pm
Buna m-ar interesa un link exchange cu blogul tau. Eu te-am adaugat deja.
URL : http://www.badblogger.org titlu Badblogger. Mersi anticipat
decembrie 31st, 2009 at 2:25 pm
la regie film sau teatru
La multi ani
ianuarie 5th, 2010 at 11:05 pm
de film
la multi ani!
ianuarie 6th, 2010 at 9:18 am
ti-am trimis unu’. (un gand) telepatic.
ianuarie 8th, 2010 at 11:36 am
Mare. Mare. Mare. Intru in crize… mi-e doooooor!!!
(
ianuarie 8th, 2010 at 5:13 pm
n-am gasit porumbei albi, doar negri…dar o cioara alba cred ca e buna…:) te-am bagat in blogroll dc-ti place ce vezi la mine poti face la fel
ianuarie 25th, 2010 at 11:22 am
Buna ziua,
Ma numesc Andrei Stanciu, administrez un site de divertsiment.
Doresc sa te intreb daca ai fi de acord sa afisezi un link simplu pe http://evergreenstory.wordpress.com/ catre un site de remi (www.rummy-online.info) contra unui link de pe http://www.primulpas.ro, http://www.levgames.com sau http://www.informatiisportive.com.
Astept raspunsul tau.
Cu respect,
Andrei Stanciu
andrei@netconsultingltd.com
ianuarie 31st, 2010 at 6:01 am
Câţiva fluturi coloraţi pentru tine!
:*
februarie 2nd, 2010 at 2:07 pm
oricum bloguiesti de patru ani bine…
Foarte fresh mai toate notele… Mi-ai facut ziua!
februarie 5th, 2010 at 5:48 pm
Frumos aici la tine.
februarie 5th, 2010 at 9:46 pm
Io va multumesc si ma inclin
februarie 7th, 2010 at 10:32 pm
E cald si bine aici la tine…:)
februarie 7th, 2010 at 10:48 pm
februarie 8th, 2010 at 11:02 am
Scrii frumos. Continua…
februarie 10th, 2010 at 9:36 pm
ce mironosita
februarie 11th, 2010 at 12:19 am
zalmoxys – multumesc frumos
le bon critique – hihi, chiar ca-s
februarie 14th, 2010 at 4:27 pm
Daca ar fi sa scriu un post, l-as numi: I’m not alone!
Azi mi-a fost mult prea lene sa fac ceva asa ca am frunzarit bloguri. M-am oprit la unul si am stat ore in sir sa-l citesc.
Am dat peste o fata care iubeste fluturii si marea, citeste Radu Tudoran si Cella Serghi ( multi nici n-au auzit de ea ), scrie despre filme, viata, oameni si despre ea.
Multumesc pentru o zi plina de cuvinte calde si vii.
februarie 17th, 2010 at 6:32 pm
Hmmm…
Nice blog you have here.
Azi-noapte am citit cred ca cel putin vreo 10 pagini de prin el. Ma identific in mare parte in ipostazele din posturi. Si tare mi-e ca ma voi identifica in continuare prin posturile despre UNATC peste vreo… 2 ani asa. Doamne-ajuta sa intru!
martie 8th, 2010 at 2:13 pm
Buna,daca esti de acord cu link exchange,contacteaza-ma!
martie 8th, 2010 at 3:47 pm
Moftblond – blush
Moretta – te astept cu portile deschise
Bogdan – nu, multumesc
martie 11th, 2010 at 9:38 pm
Iuhuu, sunt in listuta ta din camera a buna! Te trec si eu la mine, de nu te vezi!
martie 17th, 2010 at 5:43 pm
PS. Vot!
martie 23rd, 2010 at 1:01 pm
Sunt cativa porumbei albi si la mare:d
ziua buna..
martie 27th, 2010 at 11:55 am
cum este la UNATC? ma gandesc si eu sa incerc
martie 27th, 2010 at 8:51 pm
te trecui la blogroll
http://margodelight.blogspot.com
http://betideviata.wordpress.com
aprilie 12th, 2010 at 6:16 pm
Imi place foarte mult cum scrii.
Te astept si pe la mine
http://capsunicazambareatza.wordpress.com
mai 3rd, 2010 at 3:11 pm
si io-s “indragostit” de filmele lu Kubrick
. Daca vrei da-mi add pe yahoo sa ne spunem parerea despre filmele lui, ca nu am pe nimeni din randul prietenilor caruia sa-i placa Kubrick cat imi place mie si toti imi zic ca ori sunt dus ori sunt genial cand le spun ce-am inteles eu dintr-o anumita scena.
)
mai 3rd, 2010 at 3:35 pm
iunie 5th, 2010 at 5:38 pm
Simpatic blogul tau si trebuie sa iti spun sincer ca ma bucur ca l-am gasit. Ma intereseaza “cu sarg” blogurile cam de vreo 6 luni, insa cele romanesti nu au fost pe lista mea de preferinte pana azi cand am decis sa citesc si parerile a cativa oameni care sunt geografic macar (implicit si socio-cultural) mai aproape de mine. De fapt al tau este primul !!! Si nu crezi ca am ajuns la el accidental, ci l-am ales din o lista intreaga generata de WordPress (nu mai sunt sigur care era filtrul care a generat-o, dar oricum nu mai conteaza).
Astept post-uri de la tine in continuare, succes!
iunie 5th, 2010 at 5:56 pm
merci frumos.
iunie 24th, 2010 at 7:31 am
Buna Rox! Ma bucur ca am aflat de blogul tau (multumita celor de la toateblogurile.ro) si, mai mult ca am ce vedea aici! In urma cu putin timp m-am hotarat si eu sa “bloguiesc” in domeniul meu de activitate – educatia la prescolari. Iti propun un schimb de link cu blogul meu:PRESCOLARII MEI, cu url:http://prescolariimei.blogspot.com, un blog cu, despre si pentru prescolari (si nu numai). Blogul meu e “inzestrat” deja cu http://evergreenstory.wordpress.com/.
Multumesc!
Carmen
iunie 24th, 2010 at 10:26 am
Carmen
adaugat
iunie 28th, 2010 at 8:14 am
Fain ce scri.
Te-am pus la blogroll. Ne mai “vedem”.
iulie 30th, 2010 at 7:11 am
frumos blog. te astept cu o parere si pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/
august 6th, 2010 at 7:31 pm
Bună să-ți fie inima!
Hai să facem un schimb de link-uri…, te rog!
Ce zici? Te bagi?!
august 7th, 2010 at 6:54 am
Adrian, buna si tie. Da-mi linkul tau sa vad. Merci
august 15th, 2010 at 3:17 pm
Scrii superb. Felicitari
)
U have a fan here, starting today
august 15th, 2010 at 3:20 pm
Vacitim – multumesc frumos
august 15th, 2010 at 3:33 pm
Placerea este in intregime de partea mea
august 21st, 2010 at 5:05 pm
de astazi esti in blogroll-ul meu…ptr ca imi place ce am gasit aici..
august 22nd, 2010 at 9:58 pm
Nice…
august 30th, 2010 at 3:24 am
Creativitatea ta si originalitatea nu ma lasa sa plec de pe acest blog
.
Esti in blogrollu` meu, apreciez daca apar si la tine ^^.
august 30th, 2010 at 10:54 pm
I’m getting kinda addicted to your blog(s)(daca, si trebuie sa, punem la socoteala si suetele). Minunata treaba faci si tine-o tot asa
august 31st, 2010 at 6:34 am
Isa – multumesc
Kidux – multumesc
Ingrid –
Scorpio –
Vacitim – ok
septembrie 1st, 2010 at 8:09 pm
M-am uitat la suete. Are aer aproape atemporal. bina gandit si blogul asta. Iti urez succes. O sa ajungi bine cu multa munca si putin noroc.
septembrie 13th, 2010 at 9:28 pm
apropo de …
“Să bei un ceainic plin cu galbeni fluturi
Înhamă casa la bătrîna salcă
Şi aminteşte-ți vechile săruturi
Care – desculțe, carnea gurii-ți calcă.
Cu litere ce curg din cărți te spală
Şi mîna-n iarba moale ți-o răstoarnă
Cît arde-n zări statuia verii, goală
Şi cît respiri, nepodidit de iarnă.”
Gheorghe Tomozei
decembrie 16th, 2010 at 3:09 pm
mia-r placea sa facem un schimb de linkuri :d
decembrie 16th, 2010 at 7:52 pm
ok.
decembrie 19th, 2010 at 2:23 pm
Buna. Te-ar interesa un schimb de linkuri?
decembrie 28th, 2010 at 8:53 pm
Foarte interesant blogul tau, imi place stilul in care scrii, tine-o tot asa
decembrie 31st, 2010 at 5:55 am
http://traumkidu.wordpress.com – traumkidu.
Te am in blogroll de luni bune, dar nu cred ca mi-ai citit primul mesaj de schimb… daca te razgandesti, ai face o fapta buna
ianuarie 8th, 2011 at 3:46 pm
Hello Evergreeno!
Numele tău îmi trezește amintiri foarte dragi…
bine te-am găsit!
ianuarie 9th, 2011 at 11:05 am
Buna. Te-ar interesa un schimb de linkuri? Ai mai jos datele mele:
url: http://omg-alinuxareblog.blogspot.com/
nume: Alinux’s Blog
O zi buna!
ianuarie 9th, 2011 at 3:14 pm
[...] Pentru Evergreen [...]
ianuarie 19th, 2011 at 5:38 am
Bună dimineața. Vă interesează un schimb de link cu un blog reacționar? Adică, acesta: http://zalmoxys.wordpress.com/
martie 14th, 2011 at 12:58 pm
Buna, o sa trec direct la subiect. te intereseaza un schimb de linkuri cu mine? http://irinacomba.blogspot.com/
In al doilea rand vreau sa te felicit pentru ceea ce scrii, tine-o tot asa.
O zi plina de caldura!
martie 15th, 2011 at 2:38 pm
Buna miar placea sa facemschimb de linkuir..ai un blog.superr
aprilie 30th, 2011 at 11:03 am
AJUTOR UMANITAR URGENT!!!!!!!!!!!!
mai 13th, 2011 at 5:11 pm
Buna! Esti interesata de un link exchange cu http://www.istiri.net ? Daca da, te rog sa ma contactezi pe mail.
Mersi fain!
iunie 1st, 2011 at 8:12 am
o multime de comentarii..hai, inca unul de la mine: as bea o cafea cu tine pe o banca in parc, dimineata cand flucturii se inalta sper senin…deci? o cafea la o sueta, intre fete? :p
iunie 8th, 2011 at 10:29 am
no ni mă ce găsii p aci!
iunie 8th, 2011 at 6:31 pm
Ai reușit să faci ceva cu diploma de jurnalist? … sau chiar e așa cum se spune? hopeless.
Sunt curioasă din mai multe motive, și unul ar fi că mă interesează să dau la anul la jurnalism , dar sunt descurajată de feedbackul unor foști studenți.
august 11th, 2011 at 12:28 pm
Buna ziua ,
Am vazut ca aveti un blog interesant, as dori sa va propun un schimb de linkuri .
Site-ul nostru este http://www.bansko-ski.ro
Numele cu care vrem sa ne regasim in blogul dvs este : Bansko Ski .
Noi am pus deja linkul dumneavoastra in Blogroll-ul nostru .
Asteptam ca si dumneavoastra sa faceti la fel .
Multumim de colaborare .
august 11th, 2011 at 12:30 pm
multumesc, dar m-am mutat.
si nu-mi place sa mi se forteze mana cu acest link exchange. asa cum m-ati trecut deja, ma puteti scoate. abordarea aceasta e total gresita,
mai 2nd, 2012 at 11:01 am
sigur nu-ti e spiritul frate cu Gavroche !?