M-am mutat pe irule.ro și-mi place tare acolo.

 Niște muzică 

HugsLovePeace
>.<

Mă descurc singură de câțiva ani buni. Decizii iau de la o vârstă fragedă și m-am bazat pe instinct și pe plăcere. Azi a trebuit să șed cu fundul pe-o bordură, undeva în cucuieții copăceni și să iau în calcul opțiuni, să le analizez și să fac o alegere. Mi s-a părut îngrozitor să nu am cu cine să mă sfătuiesc.

continuare 

HugsLovePeace
>.<

Nu pot să cred că au trecut 10 luni… uau!

Impresia a rămas că a trecut ușor. Adevărul e că am cam bătut la porțile iadului, dar m-au refuzat. Nu știu când a fost momentul când m-am remontat, doar că am ajuns în punctul ăsta în care sunt lucidă, conștientă și fericită, dar nu e o fericire din filme, ci una liniștită, în mine.

Oamenii spun că râd mereu. Prefer să râd decât să plâng sau să mă enervez. Prefer să râd pentru că sunt mișto când râd. Sunt mișto și când plâng pentru că plâng cu umor, dar parcă tot mai bine mi-e pe partea cealaltă.
* cine râde.

Știam c-o să se termine și poate asta m-a ajutat să nu mă uit înapoi. Am învățat o groază din tot ce mi-a oferit viața. Am învățat că trebuie să iau și nu să aștept să mi se dea. Am învățat să spun nu și să nu-mi neg dorințele. Am învățat să merg cu valul și să nu mă opun. Cel mult să-i fiu deasupra. Am învățat să fiu sinceră cu mine însămi și să nu mă menajez. Am învățat să fiu mulțumită cu mine…

Sunt surprinsă de tot ce mi se întâmplă. Proiectele care vin, oamenii pe care-i întâlnesc, poveștile pe care le trăiesc. Sunt surprinsă că primesc, obișnuită să dau. Sunt surprinsă de azi, de ieri, de ultima perioadă din viața mea. Timpul meu, pe care-l iubesc de mor, mi-e camarad. Ne drămuim împreună secundele și le așezăm după bunul plac.

Well, se pare că mă pot numi ființă matură.

Băi, cert e că totul trece și că orice ar fi, oamenii se vindecă!

HugsLovePeace
>.<

Instabilă. Și mă plac într-o oarecare măsură, când mă privesc în oglinzi care dezvăluie doar bucăți. Îmi place că zic ceva, dar vreau altceva. Că cer corzi de siguranță, dar prefer zborul la liber. Îmi place că mă perpelesc pe plajă, c-o bere-n mână, ascultând portishead și cerând a reason to be a woman. Doar această ipostază mă face să fiu femeie.

Îmi place că uit.

Număr palme de la soare până spre orizont. Peste două ore apune. Să apună! Să apună toate! Cine-s eu să le tot resuscitez? Vreo entitate cu puteri supraomenești? Nu. Mica Sirenă eșuată pe țărm. Le cântă marinarilor, dar ea nu vrea marinari.

Am vrut să păstrez povești întregi, dar am rămas cu bucăți de puzzle-uri. Pe ele nu le mai tatuez pe corp, rămân pe retina inimii. Mda, și inima are retina ei.

Praf de stele.

Aș vrea să nu te fi avut niciodată. E trist știu. Dar acum asta aș vrea. Mâine am să te iubesc la loc.

În aceeași cheie melancolico-evergreenească: I hope you’re feeling happy now / I see you feel no pain at all it seems / I wonder what you’re doin’ now / I wonder if you think of me at all…

Enjoy your life

HugsLovePeace
>.<

Pentru că am întâlnit în viața mea mulți oameni proști și lipsiți de emoții. Pentru că mă tem că și tu ai putea face parte dintre ei și aș fi vrut să-mi rămâi altfel. Pentru că și eu sunt privită ciudat de alții. Și poate pentru că și alții scriu despre mine, nu lucruri bune.

Nu există teritoriu pentru mine. Sau poate nu l-am găsit. Tocmai de aia sunt într-o continuă căutare.

HugsLovePeace
>.<

N-am dormit bine pentru că așa fac eu înainte de orice plecare. M-am trezit de 30 de ori înaintea ceasului și m-am alergat de una singură prin pat. Nu te-am mai visat. N-am mai visat că filmăm. N-am visat absolut nimic pentru că-n mare parte am fost oarecum trează. Dar mă ustură stomacul și îmi tremură ușor genunchii și maxilarul. Pffff, halal bărbată greeno!

Există oameni cu care m-aș cățăra pe lună și oameni cu care aș bea o cafea aici pe pământ. Ciudat e că la ei e tocmai invers.

Mi-ar plăcea să am o foarfecă cu care să decupez distanțele. Aș face drumurile în formă de săgeți. Și le-aș apropia până la sufocare. Să se intersecteze, să fie aproape. Urăsc depărtarea, urăsc să fac bagaje la fel de mult cum urăsc despărțirile. Urăsc când nu înțeleg mintea celuilalt, urăsc să mă complic în lucruri simple și să desfac ghemul vieții, când viața se desfășoară nestingherită pe lângă mine. Urăsc să n-am curaj să mă avânt, urăsc că-s prea curajoasă uneori și nu-mi păzesc pieptul. Urăsc multe lucruri, dar cel mai mult urăsc absențele.

Nu știu prin ce a trecut Adele asta, dar e clar că e heart broken real bad. Un singur fost iubit s-a însurat (de fapt doi, dar unul a divorțat între timp) și are copil și probabil e fericit. Dar mie-mi trecuse, deci n-am cum să descriu emoțiile pe care le are o fostă când exul se însoară. Și deși cred că l-am iubit la nebunie, nu mi-aș dori să găsesc pe cineva ca el. Și ca să înțelegeți trebuie să ascultați melodia.

Nemotivat. Știu că trec toate. Și știu că-s fir de nisip. Știu că dau prea mult. Știu că nu e bine. Știu că râd când nu trebuie, că nu plâng de câte ori ar fi bine, că duc doruri inutile care mă macină, că visez la cai verzi pe pereți roșii și că nimic din toate astea n-or să mai fie mâine sau poimâine sau peste 33 de zile.

Nu m-aș opri din scris. Fumez mult. Beau mult. Dorm puțin. Visez aiurea. Alerg până îmi dau duhul. Stau liniștită. Caut brațe. Să mă țină. Să mă ridice. Întotdeauna cad în picioare, dar uneori mă așez cuminte pe asfalt și aștept. E un test. Nu e drept, știu.

Nu pot să-mi amintesc toți oamenii cu care am petrecut cel puțin o zi.

Închei.

HugsLovePeace
>.<

Mă întorc pe 3 august.

Pe 4 mergem la Gaia unde Les Elephants Bizarres își lansează noul videoclip.

După 8 ne vedem la Anonimul, pe plajă la Sfântu Gheorghe, unde o să stăm la cort – o nouă experiență.

Încă lucrez la noua casă evergreenească, deci mai durează. Sper să reușesc s-o termin cât mai curând, că mi-e dragă tare.

Mă întorc și ieșim la cafelele/berile promise. Mă întorc și mă apuc de muncă. Mă întorc și sper să fiu dezintoxicată.

Să ne auzim/citim cu bine! Vă trimit mulți fluturi mov și verzi care să se așeze pe frunțile voastre…

HugsLovePeace
>.<

Bem bere. Stăm în noapte. Aberăm. Orice ți-aș spune ține de tine că așa-i viața. De aș trăi-o eu pe a ta, probabil că aș fi altfel.

De-aș fi tu, m-aș iubi cumplit de tare. De ce nu?

N-am picat în nicio groapă, doar că uneori mă întreb de ce am senzația că suntem împotrivă,  când ne-ar fi cel mai ușor să fim împreună. Doar că ne încăpățânăm ca toți oamenii planetei. De ce suntem parte din toți oamenii planetei, de ce nu putem noi fi altfel? A, pentru că nu există noi. Mă scuzi, mă retrag.

Merg pe străzi știute și mă simt străină. Văd oameni pentru care aș fi mutat munți și mă înspăimântă inabilitatea mea de a simți. Sunt amorțită. Scutul antiemoții își face treaba, doar că uneori devine independent.

Mi-e teamă. Cam atât.

hugslovepeace
>.<