Tag Archives: calatorie

M-am dat cu placa pe Luna plină

A fost eclipsă. Și goagălul a celebrat-o. Și facebooku. Și messu, dar mai ales eu, care ca un fluture cu tulburări de personalitate, m-am strecurat pe gaura cheii și-am tot zburat până am ajuns undeva într-o beznă cam înfricoșătoare, dar interesantă.

Când să mă întorc acasă *unde-s singură și mi se pare grozav* am dat cu capul fix în lună. Stătea ascunsă, cică e rândul ei să dispară de pe cer ca să creeze atmosferă pentru romanticii incurabili de pe pământ. Auzi la ea. Cine se crede? Eu m-am zgâit o vreme la ea, că mi-o imaginam cu totul altfel, dar ea,Luna, normală, gălbejită, stătea pitită în adâncul cerurilor.

Eu, să fac conversație, o întreb dacă mă acompaniază la un pahar. Ea, plictisită și agasată cumva de prezența mea, zice că mda. Eu scot repede din stash-ul magic ascuns după urechea stângă, două pahare cu picior înalt și niște lacrimi de făt frumos cu 8% alcool. Bem un pahar. Liniște. Niște stele își pileau unghiile și-o bârfeau pe o a treia, care cică s-ar fi cominat cu unul lucios, cu praf de aur. Eu mă uit la ele, ele râd de părul meu roșu și de ochelarii mei mari, după care dispar.

Și Luna, după ce oftez zgomotos de vreo trei ori și bat cu talpa în gol, într-un final mă întreabă care-i treaba? Eu, parcă trezită din reverie, mă fac că nu am înțeles, dar mă mânca limba să-i vărs tot. Dau din umeri ca să par plictisită, mă uit în jur ca să caut cel mai bun început să-i captez atenția și îi zic:

Auzi Luno, cum reziști tu fără Soare? Că din câte am înțeles eu dintr-o legendă, voi doi sunteți cumva pe felie…

Ea se uită lung la mine. Se încruntă. Am zis că-mi dă una de n-apuc să mă fac iar fluture. Se liniștește, ba chiar devine blândă spre mămoasă și-mi zice că-s proastă de dau în gropi! Să nu mai cred în toate prostiile!

Dar eu o țin cu placa mea, o turui aproape fără să respir. Eu și teoriile mele bizare cu privire la… orice. Ea mă ascultă. Bea. Mă îndeamnă să beau. Mă fac praștie. Râde de mine. Eu încep să plâng: Luno, uneori sunt atât de copleșită de viață, că-mi doresc să stau într-un colț și să plâng o oră. Sunt obosită, am kilograme de cafea în vene, o mie de gânduri care mă agasează, oameni care mă întristează. Aș vrea să plâng pur și simplu. Nu isterică, ci să plâng tăcut o oră. Ea-mi zice să plâng. Eu cumva beată și euforică uit să plâng și râd. Râd de mine. Că-s prostănacă.

Se face ora la care Luna trebuie s-o taie spre cer. Mă bate pe umăr. Îmi zice că viața e greu. Mă pupă pe frunte. Pute a alcool. Eu am amețit. Și mă trimite acasă. Îmi iau un fel de zbor și nu nimeresc din prima gaura cheii așa că descui și intru ca omul.

Acasă e gol. E beznă. E Leonard Cohen la radio.

Mâine seară o facem lată! Pe lună…


de-ar fi să…

De-ar fi să am puteri paranormale sau doar puteri, m-aş teleporta până în Anglia să te îmbrăţişez cu drag. Apoi drum întins Polonia să te ţin de mână când te apucă câte un bocet cu strigături. Aş merge şi în Oneşti ca mai apoi să zăbovesc o vreme în poala bunicii. Şi ea să-mi povestească cu dor tot ce-a trăit şi tot ce trăieşte.

M-aş opri şi la Costineşti să văd dacă te-ai bronzat şi să te oblig cumva să vii odată acasă.

Aş zbura pe la fereştrii voştri şi v-aş spune câte o glumă bună cât să adormiţi cu zâmbetul pe buze. Dristor – Iancului – Brâncoveanu. La mama şi sorela aş sta să mâncăm o îngheţată. Din aia cu cireşe.

Apoi aproape epuizată aş merge până în Rai să salut câţiva domni. Ca mai apoi să mă întorc aici în braţele tale.

>.<


to the airport!

Sorela vine azi acasă. Primul lucru pe care mi l-a spus la telefon: aş mai fi stat. I-am zis să se pregătească de o depresie post călătorie. Mi-e somn, dar casa a prins aromă de cafea. Şi deşi ochii nu mă ajută să mă trezesc de-a binelea, probabil că nişte apă rece aruncată peste ei e soluţia.

Ah da, era să uit. Cerşitul virtual la maxim.

Bună dimineaţa dragii mei. Cum aţi început ziua?


fără

vot! mulţumesc pentru cele peste 500 de voturi. sunteţi minunaţi!

dor şi dilme existenţiale.

prima zi de plajă. pe net. cu emoţii în degete. aştept critici şi laude, după caz.

nici nu am baut cafeaua, deci cuvintele nu ies cu rost. doar că zilele astea zîmbesc prosteşte şi fac piruete fără să port rochia de vals. port iluzii deşarte. port orice altceva decît ce trebuie şi asta mă atrage şi mai mult. întotdeauna se duce o bătălie. situaţiile win-win sunt atît de rare.

poate se mai opreşte ploaia şi mă pot linişti să scriu mult şi pasional. propbabil aşa-mi mai irosesc din trăiri. îmi vărs sufletul aici şi între fraze mai conştientizez ceva.

să plouă!

>.<


e frumos afar’

Dacă m-aş pricepe aş scrie o poezie. Una frumoasă şi optimistă. Despre primăvară şi renaştere, despre viaţă şi dor. Florile mele aşteaptă cuminţi să le scot afară la soare. Au flori multicolore şi mi-s tare dragi. Mi-e teamă să le scot să nu vină iar iarna… mai aştept, însă şi eu sunt nerăbdătoare.

Visez la o grădină pe pămînt şi nu-n balcon.

Mă duc la medic să-mi iau analizele. Să-mi ţineţi pumnii.

E joi. Joi îmi place. Aproape la fel de mult ca şi vineri. Adorm greu. Mă izbesc gîndurile din toate direcţiile. Am deschis porţile. Încerc să le pun bariere, cîteodată-mi iese.

De ziua mea vreau să vizitez un oraş. Poate Bratislava. Poate Berlin. Poate Amsterdam. Un oraş nemaivăzut, nu foarte scump şi aproape. Îmi daţi idei? Orice ţară, dar mai puţin Italia.

hugs!


din nou zapada

Azi plec spre casa. Calatoria cu trenul este o calatorie pe care o ador, dar din pacate este model nou si lipseste cu desavarsire intimitatea compartimentului de opt.

Am auzit ca in Bucuresti ninge. Si aici in Onesti ninge de azi noapte. Sper sa nu ramanem impotmolite prin troiene nebanuite si sa ajungem fix la 20:59 asa cum scrie pe bilet.

Zilele care s-au scurs au fost perfecte. Noptile au fost cu friguri si spaime de bezna, de caderea zapezii, de scartaitul portii. Zilele au fost la gura sobei, cu lemn trosnind agale, cu povestile bunicii si cu mamaliga fumegand pe plita. Noptile au fost cu filme despre care o sa scriu intr-un viitor si muste dezghetate care bantuiau urechile. Lupte greco-romane sa le prindem. Zilele au fost cu baie in zapada cu fluturi si cu ingeri, cu primii pasi lasati in gradina de legume, alba si trista.

Tastez in graba. Am atatea pe buricele degetelor incat mi-e teama sa nu le pierd asa cum noaptea pierd gandurile printre gene. Nu am reusit sa le dau o forma si nici sa le asez. Nu am putut sa iau decizii, sa trag linie si sa spun adio. Raman aceeasi. Neschimbata. Inspaimantata. Gafaind intr-o fuga nebuna spre un raspuns. Sau spre liniste. Nu m-am decis.

Urmeaza o saptamana grozava… sunt entuziasmata si emotionata.

Inchei.

Extracalifragilistic. Sa aveti zile cu soare si cu zambet


la marginea nisipului… aproape de mare

Îmi proiectez pe peretele minţii o imagine. Eu sunt o cameră, parcă, şi mă văd.Prin ochiul cu lentile şi zoom-uri optice apare o imagine statică. Sunt eu si nici nu respir.

Sunt bronzată şi am părul lung şi castaniu-roşcat, aşa cum se preschimbă el vara. E aţos şi ondulat de la apă. Pe chip mi-au apărut pistruii, prietenii mei de suflet. Pe umeri se văd dungile albe ale sutienului, locuri pure unde soarele n-a fost lăsat să pătrundă. Am ochii verzui de prea mult privit în lumină. Mă uit fix în jos, către cineva întins pe un nisip galben-auriu. Mă uit suav şi îndrăgostit. E momentul de dinaintea cuvintelor sfioase.

Port o bluză albă, lălîie, cu decolteu adînc şi cu două şnururi. Pe ea sunt cusute tot cu alb flori de trandafir. Nu port sutien şi se văd formele într-o manieră inocentă, într-o senzaţie de liber de orice, de nepăsare sau de dulce izolare.

La gît am o aţă împletită în culori de mov cu verde. E gingaş gîtul meu legat vicios cu o aţă.

Port slipi roşii pentru că roşul este noul turcoaz şi turcoazul a fost noul mov. Sunt plini de nisip ca şi mîinile care ating cu teamă marea de nisip fin. Mîini subţiri şi blînde.

Se aud valurile care se sparg în sufletul celui ce iubeşte infinitul mării. Se aud pescăruşii care caută aproape haotic ceva de mîncare. Se aude briza, un sunet inconfundabil menit să te poarte în largul mării, aproape de delfini.

Dacă ridic privirea din mişcarea statică, în jur e pustiu. Nu văd decît un amalgam de culori calde şi plăcute, o mare cînd verzuie cînd albastră, pe care uneori n-o disting de un cer perfect.

Ăsta e unul din momentele pentru care trăiesc cu entuziasm. Pentru că într-o vară, într-o zi, pe o plajă… să pot transforma o simplă proiecţie într-o emoţie. Pentru bluza albă şi dungile trasate cu pensulă providenţială, pentru mîini într-un nisip nemaiatins, pentru a putea spune cîteva cuvinte…


penultima zi

Avem capul cît o baniţă.

Se învîrte camera cu mine şi o senzaţie de greaţă m-a stăpînit de vreo două ore. E de la vinul fiert de aseară. Oamenii ăştia beau vin fiert pe stradă, în căni colorate. Se vinde vin fiert, punci, şnaps peste tot şi ne-a luat valul. Acum mi-s mahmură.

Voiam să mergem cu ferryboat-ul pînă la Bratislava, dar timpul şi banii nu ne sunt prieteni plus senzaţia de vomă.

Am fost aseară şi am păpat la restaurantul recomandat de Aurel – Purstner… este genial!

Nu pot să cred că a trecut aşa repede… pfff :)

Gata, mă duc să mă întind.

 


Pe Ştrase (prin Viena)

Cîteva impresii despre Viena…

Cazarea noastră este genială!!! Stăm într-un apartament superb pe 700 zum Ring, avem wireless care merge ca vîntul şi ca gîndul, bucătărie unde bem cafeaua şi ne păpăm micul dejun şi colac peste pupăză doamna de servici este romîncă şi ne este de mare ajutor.

Azi la Billa m-a ajutat un romîn să-mi dau seama care-i apa plată. Lucra acolo. Preţurile din supermarket nu-s foarte ridicate, deci am putea supravieţui lejer.

Transportul la ei este impecabil. Nu există aglomeraţie! Tramvaiele zboară, metrourile sunt o groază şi acoperă tot oraşul, au multe parcări subterane şi străzi cu sens unic. Ceea ce e amuzant este că semafoarele pentru pietoni dureză puţin, deci n-o lălăim aiurea.

Se pregătesc de Crăciun. Magazinele au intrat deja în regim de sărbători şi străzile au fost împodobite cu fel de fel de lumini, am auzit că sîmbătă le dau drumul. Abia aşteptăm!

Oamenii sunt drăguţi (mă aşteptam să fie reci ca praghezii) şi chiar dacă nu se prea pricep la engleză ne explică cu zîmbetul pe buze ce şi cum. Cîrnăţăriile şi berea pe stradă sunt un must aici. We like it! Se fumează mult şi peste tot şi un trend aici (în rîndul tinerilor mai ales) este pierce-ul (peste tot).

Femeile sunt cam deşălate, tipii sunt drăguţi. La capitolul modă stau prost, deşi au ditamai ştrasele cu o sumedenie de magazine (h&m, new yorker, promod, zara etc) se îmbracă aiurea. Nici nu-s aşa frumoase.

Greu cu vorba, dar ne descurcăm. Puştiu studiază pe îndelete şi deja a căpătat accent. Eu nu mă ambalez. Îmi place să le privesc feţele şi să-mi închipui chestii… îmi place să mă plimb aiurea şi să visez cu ochii deschişi.

E frumos în Viena. Este un oraş cosmopolit, civilizat, curăţel, cu arhitectură gotică de-ţi taie răsuflarea, cu oameni mişto şi cu preţuri acceptabile.

De văzut, musai! Reservoir dogs a lui Tarantino. L-am văzut aseară.

Am văzut: Biserica Sfîntul Ştefan (catacombe şi oase umane, turnuri înalte), Muzeul Albertina (impresionişti şi nu numai), Acvariul, Casa lui Mozart (unde a locuit 3 ani, dar nu a rămas mai nimic), Cartierul Evreiesc, Maria Hilf Ştrase (cred) şi restul de afară.

Gata, că mă grăbesc să mă bucur de durerea de picioare.

Hugs!


într-o călătorie spre Soare-Apune

Mai am cîteva pagini şi termin Siddartha. Este prima carte a lui Hesse care ajunge în mîinile mele şi îmi place. Mi se întîmplă deseori să nimeresc o carte anume la un moment crucial al vieţii şi să mă lovească în creştet cu răspunsurile. Şi să mă facă să rîd şi să realizez esenţele şi aromele.

Nu fac recenzie de carte aici. Citeşte-o şi vei vedea că e pentru fiecare dintre noi la un moment în viaţă.

235879-mediumNi se întîmplă deseori să fim aşa hotărîţi în diverse căutări, să fim cu ochii ţintă spre un final şi să ratăm marile momente ale vieţii. Concentrarea asta spre un scop final fără îngăduiri de abatere, nevoia de cunoaştere, de răspunsuri, de o certitudine, de un drum precis nu face bine la suflet.

Şi ţelul ăsta e o povară grea. Nu suntem liberi şi deaschişi nu ne mai lăsăm fascinaţi şi purtaţi aiurea, ci trăim într-o încruntare şi într-un pas grăbit spre ceva anume. Se poate să şi găsim şi să nu ne dăm seama sau să nu ne satisfacă sau să trecem pe lîngă.

Ne gîndim la renaştere. Cînd nu realizăm că o dată la o perioadă de timp renaştem în propria viaţă, renaşte un alt eu din aceeaşi persoană. Şi nu-i frumos? Evergreen de azi nu este aceeaşi cu Evergreen de acum 10 ani, dar este aceeaşi persoană cu acelaşi chip şi cu aceeaşi formă.

Deşi ne impunem limite şi oamenii ne sfătuiesc, părinţii ne ghidează şi ne explică ce alegeri să facem şi ce e bine şi ce nu, întotdeauna vom fi duşi de viaţă în mijlocului furtunii. Şi pînă ce nu trecem noi prin etapa aceea, pînă ce alegerile nu vor fi ale noastre şi bucuriile sau suferinţele nu vor pleca din interior, pînă atunci orice cuvînt este adiere în vînt, zadarnic şi fără bază.

E frumoasă tare cartea asta. Vorbeşte atît de senin despre esenţa umană şi despre setea asta tipică de a avea mai mult, de căuta, de a găsi, de a-şi impune limite, cînd de fapt totul stă în capacitatea de a trăi liber, lipsit de dogme şi ştiinţă.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 88 other followers