Tag Archives: evergreen

Despre apocalipsa din noi

Oamenii au milioane de frici. De ce? Așa-i condiționează mintea. Oamenilor le e frică de ridicol și penibil. De ce? Pentru că și-au construit o imagine. Oamenii caută să îi confirme alții. Se judecă. Se ceartă. Se autosabotează. Dar dacă am fi toți orbi? Sau surzi? Sau nebuni? Sau dezbărcați? Sau analfabeți?  Ar mai conta toate astea? N-ar mai avea nicio valoare. Cum nu au, de fapt.

Continuare


Atunci când cad imperii

Fiecare dintre noi are prieteni apropiați, cunoștințe și oameni de suflet. Eu cam așa sunt, deși am foarte puține cunoștințe cu care țin legătura. Bon, deci prietenii apropiați care știu chestii intime, care sunt apelați constant, cu care se fac lucruri și oamenii de suflet, ăia puțini la număr care știu chiar cele mai ascunse și tulburătoare gânduri și fapte.


Nu vom ști niciodată a cui a fost vina

Oamenii se despart pentru că așa funționează relațiile. Unele durează până la sfârșitul timpului, iar altele se rup pe parcurs. Când o începi nu te gândești la asta, adică na, te mai îndoiești, mai cauți, dar mergi înainte. Și apare sfârșitul. Începe declinul. Nu e un moment concret, te trezești că e nasol rău de tot și că habar nu ai ce să faci. De obicei oamenii se chinuie unul pe altul atunci și de obicei fiecare caută să resusciteze de dragul celor mai tari clipe trăite împreună.


Ultima oară când aceste degete vor tasta despre/pentru tine

Cuvinte


I am always gonna be on the other side

Nu mai exista tu in ecuatia mine.


9 iunie: o zi plină de tot

Când sunt singură acasă

Când vin zombie

Când am renunțat la fumat


We accept the love we think we deserve

Te iubesc ca om, dar nu te pot iubi ca pe bărbatul vieții mele

Continuare


Mesaj pentru Ana și niște planuri anti astenie

Nu Ana, nu pot să fiu sociabilă cu necunoscuții 

O să mă fac afaceristă

 

HugsLovePeace
>.< 


M-aș lua să mă tot duc

s-au rupt norii și curg valuri de mări dulci
pe frunți încruntate

Continuare aici 


Loving you forever can’t be wrong

Draft 2 din luna mai

 

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 89 other followers