un joc stupid

Azi m-am împiedicat de cel puţin 30 de ori. Şi nu aveam teneşii roşii să mă cred în ţara vrăjitorilor.

M-am împiedicat de oameni sau mai bine zis de zidurile pe care ei le clădesc în fiecare zi. Nu am chei ascunse şi nici nu deţin secretele cu ajutorul cărora să zbor pe deasupra lor. Şi nici tehnici de aterizare fără probleme.

Sunt un om simplu şi uneori stupid de inocent. Nu-mi creez limite în interacţiunea cu ceilalţi oameni. Mă deschid firesc, glumesc, mă întristez dacă sunt repezită şi le iau pe toate extrem de personal, pentru că pînă la urmă fiecare om se bazează pe propria percepţie.

Aşa o păţesc şi la facultă. În ultimul timp obosesc foarte repede (brain damage) din cauza multor situaţii care mă îngrădesc şi mă întristează. Din cauza zidurilor sau poate a dualităţii unora dintre „ei” aşa că nu ştiu cînd să zîmbesc şi cînd să plec departe.

Nu suntem liberi! Oricît de mult am vrea nu ne putem bucura de libertate în stare pură.

Sunt o fire exuberantă şi mă avînt cu elan. De obicei primesc bobîrnace fix în numele tatălui ca să-mi fie învăţătură de minte. Îmi rămîn întrebările şi durerile de cap şi durerile de ochi şi frecatul obsesiv al frunţii.

Am obosit. Aş vrea să trag linie, dar nu e timpul încă. Nu-mi găsesc locul. Nu mă găsesc pe mine.

Oare poate exista o relaţie între doi oameni fără să fie urmărite anumite interese, fără să se pună la îndoială intenţiile?


11 responses to “un joc stupid

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: