cele mai importante femei din viaţa mea (II)

De curînd mama mea a împlinit o vîrstă. Eu o văd tînără, ba chiar în floarea vîrstei, ea se vede bătrînă şi pierdută. Mama mea este femeia vieţii mele. Este un exemplu de urmat pentru putere, dedicaţie, altruism, dragoste, grijă, atenţie şi tot ce am primit şi primesc de la ea de aproape 25 de ani.

Pentru mine mama este alinare. Atingera mîinii ei sau auzul glasului mă calmează instant. Mama este un stîlp greu de doborît! Nici anii şi nici greutăţile nu au distrus-o, ba i-au oferit răbdare şi putere de a merge mai departe. Întotdeauna şi-a agăţat ancora de fericirea şi bunăstarea noastră, a mea şi a surorii mele.

Nu sunt mamă şi nu ştiu care-s sentimentele şi ce înseamnă să porţi în pîntec un copil, poate de aceea de cele mai multe ori o repezeam cînd mă ruga să-i spun unde sunt sau cînd vin. Deşi mi-a oferit toată libertatea din lume şi puteam veni şi la ora 3:00 şi la ora 12:00, ea aşteptîndu-mă tăcută în întunericul nopţii, mă simţeam sufocată. Acum, mare, realizez ce era în sufletul ei şi totuşi, dacă era nevoie se ridica şi la 5 şi la 9 să mă ajute, să-mi facă de mîncare, să-mi calce rufele sau doar să-mi asculte smiorcăielile. O Doamne, cîte nedreptăţi din partea mea!

Mama m-a ţinut de mînă cînd m-am despărţit prima oară şi m-a durut în creştet şi-n piept şi tot ea mi-a şters lacrimile înnodate-n barbă. Mama mi-a oferit sfaturi şi apoi s-a dat deoparte aşteptîndu-mă întoarsă cu coada-ntre picioare, resemnată. Din nou mă ajuta să mă ridic şi mă purta mîndră pe umerii ei. Mă lua cu paşi de bebeluş pînă mă construia la loc. Şi eu mă dărîmam din nou… şi tot aşa ea, neobosită, mă remodela la loc.

Mama are grijă de mine şi acum. Vorbim în fiecare zi la telefon. Să ne auzim vocile, măcar atît.

Mama este cea mai frumoasă şi sofisticată femeie, deşi se poartă simplu şi iubeşte cu pasiune. Nu am văzut atîta dedicaţie niciodată. O dedublare de sine şi o dragoste nemărginită pentru nişte omuleţi care de cele mai multe ori îi greşesc. Mama nu a făcut niciodată diferenţă între mine şi sora-mea, ba chiar întotdeauna ne lăuda chiar dacă eu, oaia gri, nu meritam asta. Şi întotdeauna mi-a amintit cine sunt, ce însemn, ce caut, ce pot şi unde greşesc. Şi pentru toate greşelile şi toate lacrimile şi tristeţile pe care i le-am provocat, îi cer iertare.

Mama mea este sufletul meu. Este ancora mea de a mă ridica şi de a merge mai departe. Şontîc-şontîc. O privesc cu mîndrie şi respect şi datorită ei mă scutur cu bărbia sus şi păşesc hotărîtă în viaţă pentru că ştiu că indiferent de ce-mi rezervă viitorul ea va fi acolo să mă prindă dacă mă împiedic, să mă susţină dacă reuşesc sau doar să-mi zîmbească cu dragoste.

Mama mută munţii cu mîinile goale. Şi alungă ploile doar din priviri. Atingerea ei este medicament. Îmbrăţişarea antidot pentru suferinţe inutile. Găteşte grozav şi rîde cu poftă!


7 responses to “cele mai importante femei din viaţa mea (II)

  • Maria

    Să-ţi trăiască în iubire de tine şi în iubire dinspre tine. Să vă bucuraţi una de cealaltă şi să-i duci mai departe râsul cu poftă, cel mai grozav dintre toate râsurile. 🙂

  • alessya20

    Mamele sunt o „inventie” grozava 🙂 ele nu obosesc niciodata 🙂 sa fie sanatoasa si fericita mama ta 🙂 Cu siguranta este mandra de tine 🙂

  • Bia

    Mamele astea sunt ceva grozav… mă gândesc uneori cum voi fi eu mamă? Acum de multe ori mama mi se pare că e omul care mă înțelege cel mai bine, asta atunci când am impresia că nu mă înțelege deloc 🙂
    Mama e omul „acolo” mereu când am eu nevoie de alinare, e omul pentru care eu nu mă pot transforma în altceva din simplul moiv că am fost, sunt și voi rămâne numai copilul ei… cred că e interesant.
    Multă sănătate mamei tale, mamelor în general și nouă cu speranța că ai noștirii copii când vor fi mari ne vor aprecia măcar așa 🙂

  • Ana

    Cred ca ajunge doar sa zici de o persoana ca e mama si deja te gandesti la ceva maret, acea persoana a purtat in pantecul ei un sufletel mic timp de 9 luni (sau mai putin in unele cazuri) si e in stare sa isi dea viata pentru el. Cand citeam randurile de mai sus, ma gandeam, eu cate boacane i-am facut mamei, de cate ori nu a dormit din cauza mea, cate lacrimi a varsat din vina mea si cate griji si-a facut ca nu ajungeam la ora la care ii ziceam…. Mamele sunt ceva divin si de nepretuit. Sa-ti traiasca mama, sa fie sanatoasa si sa se bucure de tine si de sora ta, si voi sa ii aduceti/faceti numai momente frumoase de care sa se bucure. Sa ne traiasca la toti mamele si sa fie sanatoase si sa le vedem bunici, cu nepoteii in brate 🙂

  • raggio

    Ştiu şi eu o mamă grozavă care se ruga şi plângea lângă patul meu acum câteva luni… Numai că eu sunt prea egoistă ca să-mi exprim sentimentele. Te admir!

  • CornelT

    sanatate maxima si sa ne traiasca mamele…

  • lollitta

    da, greenule, cata dreptate ai! si mama a fost femeia cea mai importanta din viata mea. eu nu am avut cu bunicele relatii asa de importante. de aceea rolul mamei a fost triplat. iar dragostea dintre noi cu atat mai mare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: