cui îi mai place aici?

Dragă Domnule Preşedinte, dragi purtătoare de genţi de fiţe, dragi primari şi cine mai sunteţi voi la conducere.
Dragi mincinoşi şi hoţi, oamenii mor de foame! În timp ce voi vă scăldaţi în conturile grase şi vă plimbaţi popourile în maşinile luxoase şi spaţioase, oamenii mor de foame în ţara lor!

Ştim, e vară şi vrem vacanţe. Exotice sau nu, munceşti ca vita un an de zile şi speri la măcar o săptămână de concediu unde să stai efectiv degeaba. Un concediu unde să mănânci de acasă şi să iei îngheţată la cornet. Să te cazezi într-o cameră infectă şi să nu-ţi permiţi să-ţi iei chaise longue sau o bere la cutie. Iar ceilalţi să te privească de sus. Pentru că soarele e în principal pentru cei cu bani, da?

Am auzit că Preşedintele Băsescu a zis să ne ducem dracului în alte ţări. Nu mă pot uita la aşa ceva aşa că prefer să aud rezumatul de după. Ce puşca lui? Numai că sugativa asta de om (plus aliaţii lui) nu se gândeşte că fără tâmpiţii ăştia care mor de foame, nu aş avea ce să mai conduc, deci de la cine să mai fur?

Nu am zis niciodată să nu se fure. Pun pariu că şi în alte ţări există corupţie şi furturi, dar bag mâna în foc că „ca la noi la nimenea”. Adică, fură, ia pentru tine şi neamurile până la gradul 15, dar nu-l lăsa pe boul care trudeşte o viaţă să crape de foame în cele două camere pentru care poate încă mai plăteşte la vreo bancă. Nu-i lua şi pielea de pe el pentru că poate într-un moment de nebunie se aruncă de la etaj. Şi bugetul scade şi doar nu vrem asta.

Cum poţi tu să porţi haine de mii de euro când oamenii din jurul tău plâng de foame? Aş vrea să ştiu cum poţi să fii aşa ca om? Înţeleg că e imaginea, dar jur că un costum normal nu mă face să nu te cred, doamnă. Mă face să te respect mai mult, deşi eu nu te respect nicicum.

Am ajuns să ne sacrificăm pentru o plecare la mare. Efectiv să gândim de zece ori înainte, dacă avem sau nu avem.  Când mergi la magazin cu o hârtie de un milion te întorci cu mărunţiş şi cu două pungi aproape goale. Mofturi, nuuuu. Nu merităm! Joburi şi oportunităţi pentru studenţi, rare. Rare şi oferte proaste, de parcă suntem sclavi. Deşi poate mai avem o facultate în cârcă, nu contează. Bani puţini şi muncă cât cuprinde că doar e criză şi omul îşi dă şi o mână pentru bani. Respectul nu mai există. Toţi suntem nişte animale flămânde care ne dăm în cap pentru o sută de mii.

Poate asta înseamnă democraţie. Sau poate aşa trebuie să fie ca să simţim ce-i aia viaţă. Adică să nu trecem ca raţa prin baltă. Să ajungem cocoşaţi la mal şi să murim până la pensie. Ce atâta trai?

Cui îi mai place aici? Nu ştiu. Mie nu. Nu plec încă pentru că nu mi s-a ivit oportunitatea, deşi o caut mai cu patos ca oricând. Şi nu sper ca dincolo să găsesc lapte şi miere. Şi nici nu o să am palate. Şi nici vile şi piscine. Şi poate o să am mai puţin ca aici, dar măcar o să trăiesc în civilizaţie şi nu o să mă simt frustrată că sunt furată pe faţă şi nu pot face absolut nimic în privinţa asta.

Şi, cui îi mai place aici?


12 responses to “cui îi mai place aici?

  • Andreea

    Una dintre cele mai umilitoare faze pe care le-am putut trăi în România a fost când, lucrând la un centru comercial, femeia de serviciu mi-a spus ca toate cele 10 ore suplimentare lucrate în luna aceea i-au fost plătite cu …9 RON! 😦

  • Adelina

    Mare dreptate ai! Ţara ca ţara, încă nu s-a ivit o oportunitate (cred că n-am sta prea mult pe gânduri :)), dar de Bucureşti clar m-am săturat. Cu prima ocazie sper să zburăm de aici (sper doar să nu fie peste câţiva ani..)

    Acum câteva zile stăteam şi mă gândeam că în Alba aveam mereu un loc de muncă (chiar şi când eram studentă). Aici dacă rămân fără, trec secole până-mi găsesc altceva. Că-i totul pe pile, că-s din provincie, că nu le place moaca mea sau accentul de ardeleancă.. habar n-am.

    Acum mă gândesc să fac un curs cu diplomă recunoscută internaţional şi poate-poate.. Speranţa moare ultima, nu?

    Poate pt. tine e mai uşor, te-ai născut aici, ai alte şanse. Sau nu, zic şi eu. Lasă că vb. mai multe când ne-om vedea.

  • Liviu M.

    Celor de la inceputul articolului sigur le mai place aici. Eu stiu ca, nu doar ca nu-mi place, ba mai mult am o senzatie de voma continua. si investigatiile medicale nu au scos nimic la iveala. ce sa fie……?
    si crede-ma lucrez la greu cu oamenii. pardon cu romanii.
    si daca-ti spun ca nu mai suport……. pana a doua zi cand o iau de la capat.

  • Evergreen

    Liviu – nici lor nu le mai place asa mult ca oamenii se tot desteapta

    Adelina – draga mea, sa stii ca nu-i un punct in plus ca-s de aici. Nici nu ma suna astia de pe site-urile lor de fite

    Andreea – da, cred. banuiesc. si da, umilitor.

  • inahinah

    s-a furat,se fura si se va mai fura.
    fiindca nu functioneaza nimic, nici o institutie – cat ar fi ea de paduchioasa si neimportanta – nu functioneaza. nimeni nu are interesul sa mearga ceva, toti se fac ca e bine – ie, ce cresteri economice iepocale si colosale avem – si uite asa, mai trece o zi, mai trece o luna, ne mai luam un salariu bugetar de 500 milioane, mai bagam o prima, rezultatele, da-le dracului….viitorul? nu conteaza.
    noi ne-am multumit mai cu un ajutor social, mai cu o pensie de boala, mai cu o anticipata, mai cu o sacosa electorala, ne-am hranit cu promisiuni, nu zic ba, e nasol…da’ poate ca ar fi trebuit sa ne gandim de doua ori inainte de a ne face 5 imprumuturi „pentru nevoi personale” si a folosi cu talent cca. 8 credit card-uri.
    am io niste exemple la intreprindere….si vorba aia, e o mica radiografie a societatii noastre harnice si perseverente.

  • Evergreen

    Piticu – un oau ironic sau doar oau?

    Inahinah – Nu funcţionează nici omul şi nici instituţia. Vai curul nostru.

  • Liviu M.

    Da ma. Uamenii care se desteapta pleaca. RPD

  • Andrei

    Mie imi place aici si nu fac parte din categoriile celor de la inceputul articolului. Spuneti-mi voi daca gresesc cu ceva.

  • Evergreen

    Andrei – ma bucur sa citesc comentariul asta

  • Andrei

    Romania e o tara balcanica, oricat am aspira noi spre vest. Peste 10 ani, cel putin in Bucuresti, inca vom vedea melteni in maieu conducand Mercedes-uri enorme si injurandu-se ca la usa cortului cu biciclisti imbracati la costum (sau ca la usa Mertz-ului). Asta e sangele balcanic, unii si-l asuma, altii il urasc si viseaza la meleaguri indepartate. Sambata eram pe varful Postavaru, ma uitam pierdut in zare si tocmai la asta ma gandeam, n-as da tara asta pe nimic. Mie imi place aici. 🙂

  • Varutza

    Romania,frumos meleag!Pacat ca-i locuit!
    Daca ar fi depins numai de mine … ahahaaaaa … eram de mult timp departe!Si totusi,inca mai sper ca voi reusi curand sa conving colegii de camera/apartament ca ne va fi mult mai bine acolo,departe de toate mizeriile astea care ne sufoca din ce in ce mai tare,in fiecare zi.Eu nu mai am puterea de a suporta cu stoicism atatea jeguri pe metrul patrat!Am zis!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: