Cu palma paravan pentru priviri

Se mai întâmplă uneori să-mi întorc privirea. Înapoi. E o lumină puternică, dar eu port soarele pe omoplați. Zâmbesc. Și semiluna pe coapsa dreaptă. Zâmbesc din nou.

Port în căușul mâinilor toată apa mării și pe inelar melcii deveniți simbol. În părul roșiatic cu tente solare port mângâierile.

Pe trup port toate atingerile razelor, toate verile petrecute tolănită-n gânduri sau în cearșafuri umede.

Și-n cufărașe așez perlele. Mi-e dor de mare! Cumplit de dor. Începe starea aceea cu care v-am obișnuit deja. Tânjala și dorința de a sta cu labele-n nisip, de a mă tăvăli pe mal, de a privi clișeicul, și totuși adorabilul, răsărit. Dorul de păr ațos cu miros de briză, dorul de nopțile prea scurte și prea obositoare, dorul de matinala bere rece.

Pentru cine nu e familiarizat, mama m-a născut pe 1 mai. De obicei se merge la mare. Anul ăsta probabil nu se va merge nicăieri, deși mi-aș dori să nu fie ceva banal. Eu iubesc să fie ziua mea pentru că ador să primesc atenție și pentru că e o zi specială prin însăși ziua de 1 mai. Cadoul pentru anul acesta pe care mi-l fac este o excursie în afara țării. Dar va fi un after birthday present. Și da, nu e niciodată prea devreme să vorbim de ziua mea. Am fost, sunt și voi fi o râzgâiată.

Dacă mergeți la mare (că e Vamă, că e Vadu sau Corbu) luați un pumn de nisip și mângâiați-l. Ciocniți și pentru mine un pahar. Și cu suc, nu mă supăr. Fumați una. Cu poftă.
Promit să primesc toate gândurile voastre.

HugsLovePeace
>.<


9 responses to “Cu palma paravan pentru priviri

  • ben ungar martin

    Ma pui in mare incurcatura. eu aici la munte ce sa fac? -da uite ce fac; am sa iau citeva conuri de brad si le ingrop intr-un loc stiut de mine. peste ani si ani va fi bradul lui evergreen. sa crezi ca asa fac. nu glumesc.

  • ben ungar martin

    de 1 mai. am uitat sa spun.

  • Evergreen

    Ah, ce frumos ar fi! Sa am bradutul meu

  • Cougar

    perlele nu se aşează cu făraşele.

  • Evergreen

    nu știu dacă atunci când ai zis fărașe te-ai referit la palmele mele. n-am înțeles comentariul ăsta. în fine, fiecare om cu toanele lui, nu?

  • Zâna Bună Rău

    Credeam că numai eu mă pregătesc pentru ziua mea cu o lună înainte. 🙂 Pe mine mama m-a născut pe 2 mai. Și mereu am considerat că e o zi de naștere specială, nu așa, una oarecare. Tu nu? :-))

  • bineinteles, eu

    Cougar, e „asaza”, nu „aseaza”. Mai invata, mai invata… Cine stie, poate-ntr-o zi (cand o sa vorbesti corect limba romana) n-o sa mai fii ridicol cu-atatea figuri sub cheliuta. Desi, sa nu uitam pe ce blog ne aflam :))). Ca daca punem problema asa, inseamna ca esti un domn, respecti codul verbal local, nu faci nota discordanta.

  • iri

    mie mi se pare naspa sa fie ziua ta intr-o zi..importanta. sau oricum, care e si a altora. parca ti se ia din atentia aia. 1 mai… there’s something awesome about it oricum. nu stiu sa zic ce, dar imi place si mie rau, rau de tot

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: