O dată și pentru totdeauna

Cred că trebuie să închei naibii un capitol că am obosit să tot revin la el.

Atenție, limbaj șocant, necorespunzător pentru o domnișoară civilizată. Să nu ziceți că v-am avertizat!

Așa. Bon.

Eu sunt genul de prieten care stă indiferent dacă e îmbrâncit pe ușă sau dacă i se dă cu șutu-n cur. Nu știu de ce, am demnitate, am orgoliu, dar asta mi-e firea, pot să încasez multe mui. Dacă ești într-o groapă de căcat și te zbați crezând că te descurci singur, eu stau pe margine, deși pute. Dacă te minți că o să reușești, dacă-mi zici să mă car dracului de acolo, eu mă prefac că plec, dar rămân!

Nu înțeleg conceptul de a pleca atunci când omul e în căcat. Pentru că hai să fim sinceri, nimănui nu-i place acolo jos, oricât de coios s-ar da. Și da, eu mă dau mereu atotputernică și cea mai tare, că nu-mi place să-mi arăt slăbiciunile, dar când am fost în groapa aia s-a dus din strălucire. Și n-a fost bine, să-mi bag! N-a fost deloc!

Dar așa sunt eu. Alți oameni văd altfel lucrurile. Nu înseamnă că le văd prost, ci nu le văd ca mine. Și dacă nu putem avea aceeași concepție despre câteva lucruri elementare, dacă nu aspirăm spre aceleași lucruri, atunci prietene, cară-te dracului și mă car și eu. Salutăm din mers cu pălăriile imaginare și mergem mai departe, dar nu ne mai pișăm unul pe altul pe la colțuri și nici nu ne mai muim pe la alții. Că așa e civilizat. Măcar de dragul trecutului care oricum nu mai are nicio valoare.

Așa că da. Am avut o perioadă în care am fost nașpa. Nu numai că am fost într-o situație nasoală, dar eu ca om eram nasol: isterică, nervoasă, paranoică, morții mă-sii că nici eu nu mai știu exact că e cam în ceață perioada aia. Am respins oamenii, ei au tot venit  și au avut răbdare să-mi explice că degeaba mă cac pe mine, sunt la nivel cu solul, trebuie să-mi accept condiția și să încerc să-mi revin. Alții n-au venit. Au preferat să mă lase să-mi văd singură drumul sau pur și simplu n-au putut/vrut/avut chef. Nu mai contează acum. Atunci eram ca un câine plouat care căuta să afle, acum mi se rupe pula de ce și cum. Pentru că oricât mi s-ar explica, perspectivele sunt ale dracu de diferite și dacă (după cum am mai spus) nu există un punct comun, atunci ducă-se.

Așa. În încheiere. Nu mai am top prieteni de luat cu mine pe-o insulă pustie. Pe ăia pe care i-am preaslăvit, m-au muit grav. Și eu pe ei. Și tot așa. Că suntem de-o teapă, doar de aia ne-am ales de la bun început. După care fiecare și-a văzut de drum. Pe cei pe care i-am mai dat deoparte că eram – prea sus, prea bună, prea habar nu am că eram o cretină – i-am văzut cum mi-au rămas. Ei mi-au dat lecția vieții și palme de nu le-am putut duce, tocmai prin faptul că în ciuda oricărei situații create de univers, destin sau humanoizi, au rămas.

Acum am oameni pe care-i sun și-i întreb dacă vor să meargă cu mine pe-o insulă pustie? Dintre ei s-ar putea să nu vrea/poată/dorească niciunul sau toți. Dar nu contează. Nu numărul lor contează. Nu x e mai bun pentru că-l suni la 3 dimineața și vine să te ajute, nu y căruia îi zici tot, nu există tot. Fiecare e minunat! Nu-i mai preaslăvesc, ne acceptăm și tolerăm așa cum suntem, nu ne supărăm pe căcaturi inutile, nu ne impunem prezențe obligatorii și nu trăim viețile după cum vrea ălalalt.

C’est fini la comedie!


13 responses to “O dată și pentru totdeauna

  • Elza

    🙂 mai, eu am trecut pe aici cand ti-a fost rau si-mi amintesc cum erai. hai incearca sa mai crezi in vise… zambeai mai mult atunci

  • ben ungar martin

    No auzi mă frate!
    Vezi de treabă Evergreenule, că lucrurile tăt aşa or sta. Odată şi’ncodată şi comedia no să să termine. Că şi mie îmi spun tăt soiu’ de grijulii cum şi ce nu-i bine, fără a să uita la ei. Lasă-i în bruşu’ lor ca numa lutu’ galbăn, ăl de la 2 metri-i schimbă. Fii tu cum eşti, că tare fain fel de om eşti.
    No serbus.

  • LiaLia

    Draga mea, după cum știi, eu încă îmi mai scot cuțite din spate zilele astea 🙂 Dar simt că am mai crescut un pic pentru că nu am răspuns cu aceeași monedă, doar am mers mai departe, cu sufletul meu rupt în bucăți care se vor reface cândva. Și nici nu m-am acrit sau înrăit cât să nu mai simt să fac anumite gesturi pentru oameni la care țin acum și care m-au primit în viața lor fără să mă întrebe ce pot face eu pentru ei. Toate se întâmplă cu un rost, chiar dacă nu-l pricepem din start. Pupez 🙂

  • Evergreen

    Ben – eh, cum stii tu ca-s om fain? Ca nu ma stii decat de pe blog.

    LiaLia – m-am gandit si la tine cand am scris. Te imbratisez!

  • ben ungar martin

    Aşa cu timpu’. Cum şi ce gândeşti te fac om.

  • INTJ

    Fiecare e minunat!” … nice, i like it. 🙂

  • creve

    Și mai sunt unii care se dau prieteni așa buni, vor să știe totul despre tine, pe ideea că vor să te asculte, apoi cu prima ocazie întorc totul împotriva ta și bineînțeles…ei nu îți spun nimic despre viața lor. Din fericire până acum i-am citit destul de bine.

  • miss s

    Bravos evergreenus;P și mie-mi place să fiu câteodată vulgară, sunt o doamnă, ce pula mea?:))

    Gagică drăguță, ai niște tag-uri la mine, te aștept să le faci!Pupici!

  • Evergreen

    Missule – eu oricum vorbesc urat :p

    Creve – sau genul celor care nu spun despre ei si vor sa te asculte si apoi iti scot ochii ca nu-ti pasa

    INTJ – ma bucur

    Ben – yeah!

  • Alex`andra

    suntem oameni şi cu to(n)ţii avem aşteptări şi e normal aşa , doar că-n acelaşi timp trebuie să fim conştienţi de faptul că aceiaşi oameni pe care noi îi ridicăm mai sus de cer sunt, în primul rând, egoişti. se au pe ei şi le place aşa , iar când se pot autopropulsa afundându-i pe alţii, le e şi mai bine,e perfect pentru ei. cândva acei prieteni ne vor dezamăgi, de nu au făcut-o deja, dar în acel moment noi trebuie să fim pregătiţi pt c-ar fi fost al dracu’ de bine de-am fi putut anticipa eventualul lor comportament. cu totul altfel tratezi o situaţie dacă ai un as în mâneca, un fel de scenariu ” de acomodare”. bineînţeles, cum era şi de aşteptat, chestiile astea nu prea merg mână-n mână cu încrederea-n oameni. în felul ăsta eu mi-am pierdut-o în mod iremediabil pe-a mea, dar măcar acum nu mai sunt surpinsă deloc când vreunu’ „mă lucrează”.

  • elaroseni

    Mulţi am trecut prin experienţe de genul ăsta…

  • elaroseni

    Tot ce-mi doresc după neplăcerile pe care mi le produce viaţa?oamenii? este faptul că nu vreau să mă transform într-o acritură…:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: