Dimineață târzie, amiază cu gust de cireșe

– ușor romantică, ușor adormită –

M-ai mângâiat pe spate și mi-ai sărutat ceafa. Ușor. Senzual. Cu tristețea omului care se desparte de mine, într-o dimineață atât de splendidă. M-am răsfățat câteva secunde, îngânând mai mult, sunete nedeslușite.

Încercam să-ți spun că probabil te iubesc, într-o formă ciudată a iubirii. Te iubesc pentru că-s dependentă de tine și pentru că mă faci să râd. Te iubesc pentru că mă enervezi și pentru că aștepți să-mi treacă, fără să te cerți cu mine. Te iubesc că fugi de mine când vreau să te pup sau că refuzi să mă ții de mână pe stradă. Pentru că mă prostesc, mă strâmb, dansez și chem ploaia cu o figură bizaro-comică, mă lovesc și mă pupi să-mi treacă, spun toate prostiile care-mi trec prin cap sau tac și tu înțelegi.

Te iubesc pentru că-mi ești aproape, sincer, dificil, grozav, prieten, cafeaua de dimineață, țigara de după, omul care mă gâdilă în talpă și care mă mângâie pe spate până adorm. Te iubesc că mă cunoști atât de bine, că nu te superi pe mine, că nu-mi răspunzi la telefon și mă enervez și-mi răspunzi și mă faci să râd ca să uit că mă enervezi.

Te iubesc pentru că n-avem răbdare să ne uităm la filme, că-mi faci fotografii tâmpite, că mă faci grăsuță, urâțică și uneori chiar prostănacă, dar cuvintele astea au farmec aparte venind de la tine. Chiar și când râzi de urechile mele sau de nasul meu.

Te iubesc când stâlcești cuvintele sau când vorbești incorect gramatical, știind că mă supără. Că pot fi caldă, naturală, nebună, tristă, veselă. Te iubesc pentru că lângă tine pot fi eu. Și te iubesc pentru că atunci când ești cu mine ești tu, tu și toate iubitele tale care uneori mă scot din sărite, eu și toți tipii care uneori te supără.

Te iubesc! Și te iubesc și mai mult știind că nu vei citi rândurile astea.

hugslovepeace
>.<

Anunțuri

10 responses to “Dimineață târzie, amiază cu gust de cireșe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: