Nopți toride și săruturi de argint

Când îmi lipsești cumplit…

E noapte și e cald. E acea căldură sufocantă, lipicioasă, apăsătoare. Mă întorc pe toate părțile în așternutul fierbinte. Ah, briza… cum e ea. Mă ridic agale și merg tip-til la duș. Aprind două lumânări roșii. N-aș vrea ca lumina să-mi fure somnul. Dau drumul la un jet de apă călduță. Mă înfior. Simt cum se plimbă picăturile. Coboară pe umăr, pe braț, pe coapsă. Coboară în ropote dulci pe piept, pe spate, până-n glezne. Îmi ating clavicula. Rapid. Aproape că mă gâdilă.

Prima senzație e de răcoare. Rămân în penumbră și mă usuc. Gândul mi-e la tine. Îmi mușc buzele. Aș vrea să le mușc pe ale tale. Aș vrea să le sărut, să-mi plimb degetul și să conturez perfecțiunea. Se scurge noaptea prin ungherele lunii. Se scurge noaptea prin venele mele. Se plimbă noaptea cu picurii călduți.

Când mi-e dor cumplit de tine îmi dau pe pielea umedă cu parfumul tău. Mirosul ăla pe care-l recunosc ca fiind tu, deși-l mai poartă alte milioane de bărbați. Și parcă mă mângâie. Și parcă atingerea ta e mai pregnantă decât în alte nopți solitare.

Mă întorc în așternutul meu călduț și gol. Dar miros a tine…

Uneori aș vrea să nu fie doar parfumul tău
Uneori, dar doar uneori, visez că ești tu
Și tu-mi ești și binele și răul
Și dorul și preaplinul…

Dar doar uneori… visez că ești tu.

 

hugslovepeace
>.<

Anunțuri

9 responses to “Nopți toride și săruturi de argint

  • agent s3

    sindrom nf. acut

  • Claudiu

    Hahaha….se recomanda aspirina…URGENT!!!

  • ben

    Răutăți gratuite. Grobieni.

  • creve

    Oameni suntem, cineva trebuie să ne iubească 😀

  • Evergreen

    Agent – permite-mi sa-ti spun ca esti un dobitoc care habar nu are sa citeasca un text. Aici nu e playboy 🙂 De aia nu ti-am sters comentariul, ca sa-ti pot da o replica… dar banuiesc ca nu mai treci s-o vezi

    Claudiu – aspirina? n-am zis ca-s bolnava. dar normal ca oamenii trag concluzia cea mai la indemana. trebuie sa se futa. cred ca nu mai vreau berea aia, care si-asa era metaforica.

    Ben – mda

    Creve – eu zic, mai degraba, ca trebuie sa iubim pe cineva 🙂

  • Claudiu

    Exact cum ai zis….oamenii trag concluzia cea mai la indemana…..poate e mai bine asa….

  • creve

    @Evergreen: Mă gândeam că o să spui asta. E valabilă și reciproca dar ce-i drept, e greu una fără alta 🙂

  • agent s3

    Draga, eu am pus doar un diagnostic. Ce sa fac, a devenit un reflex. Nu trebuie sa te superi, doar sa te tratezi. Daca-ti pasa de tine.
    si a propos de vizitele mele, continui sa-ti citesc ineptiile cu abnegatie. Ce vrei, fiecare cu placerile lui vinovate

  • Evergreen

    A, nu știam că ești și medic, în afară de faptul că ești un om inteligent peste măsură… ai un spirit de observație atât de fin. Din punctul meu de vedere poți să mă vizitezi de 500 de ori pe zi pentru că prezența ta aici reprezintă zero absolut pentru mine… Așa că, aș prefera să te abții, altfel (pentru că-mi pasă de mine) n-o să-ți mai public niciun comentariu…

    până una-alta, bea un pahar cu apă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: