Category Archives: Ce cărți am citit

Milan Kundera

Milan Kundera scrie pentru sufletul meu! Nu pot reda citate, nu pot decât să vă spun despre starea pe care mi-o creează rândurile sale. O stare de tumult interior, de angoasă emoţională şi de multe întrebări. Toate capătă savoarea incertitudinii, dar şi plăcerea vieţii.

Savurez „Ignoranţa” puţin câte puţin, cât să mă umplu. Şi a venit la momentul oportun, momentul în care decid dacă să-mi părăsesc ţara sau să rămân s-o iubesc de aici de pe pământul meu. Oamenii care pleacă nu renunţă la dragostea de pământ, ba mi se pare că ea creşte direct proporţional cu timpul petrecut departe. Oamenii care rămân o iubesc evident şi-o critică şi mai cu foc.

Milan Kundera este printre autorii mei preferaţi. Nu mă întrebaţi poveşti anume sau citate din el, că nu ştiu. Îmi amintesc frânturi… dar de câte ori pun mâna pe carte mă cuprinde o stare anume… şi pentru starea aia îi mulţumesc.

Dacă tot sunt la capitolul recomandări, îmi permit să vă recomand şi filmul ăsta.

>.<

Anunțuri

Igiena asasinului

Amelie Nothomb este o scriitoare de-o inteligenţă remarcabilă, asta pot s-o spun cu mîna pe inimă. La numai 24 de ani a scris un asemenea roman după care s-au făcut şi piese de teatru şi după care ar putea să se facă şi film. Noir, desigur.

Cartea însă… nu ştiu cu ce gust am rămas. Nu pot spune că mi-a plăcut enorm, dar m-a prins la un moment dat şi la final am rămas pe gînduri. Mi se pare plină de concepte şi concepţii şi probabil ar fi trebuit să-l citesc pe Celine mai întîi ca să o pot primi pe aceasta cum se cuvine.

Este vorba despre un scriitor premiat cu Nobel care pe patul de moarte acceptă să se întîlnească cu 5 jurnalişti. Pretextat Tach este un geniu! Dar pe lîngă asta este un om capricios, misogic, inteligent, sarcastic, dur şi mai este şi îngrozitor de urît. Ceea ce face ca interviurile să devină coşmar pentru jurnalişti.

Numai unul reuşeşte să-şi ducă munca pînă la capăt. Şi ca să vezi, e o femeie! Numai că nu învinge, ci (mi s-a părut mie) a fost învinsă chiar dacă s-a menţinut pe primul loc pe durata dialogurilor.

Mi s-a părut puţin feministă cartea, deşi una din discuţii avea legătură cu inutilitatea femeii pe planetă. Şi să ştiţi că avea argumente plauzibile. Este şi o carte despre iubirea supremă care vine automat la pachet cu moartea.

Cartea e mai mult un dialog. Un dialog dur şi tăios. Un dialog care mi-a plăcut, dar pe care nu l-am simţit aproape, fiind perfect în fiecare replică. Şi oamenii sunt imperfecţi… şi mie-mi plac oamenii.

Mi s-a părut o carte extremă, dar care merită parcursă pentru teoriile pe care le susţine şi pentru cei 24 de ani la care autoarea a putut să conceapă o asemenea poveste.


Arta conversaţiei te instigă la viaţă

Acest roman al Ilenei Vulpescu tocmai a ajuns la statutul de carte de căpătîi. Astăzi am reuşit să-l găsesc să-l cumpăr ca să fiu sigură că-l am mereu la îndemînă. Se găseşte la Universitate şi costă 30 de lei.

Am strîns coperţile între palme şi am închis ochii odată cu ultimul cuvînt al romanului. Au, mi-am zis! S-a încheiat aşa cum trebuia să se încheie cum personajul Sînziana Hangan ne-a obişnuit de-a lungul a 400 de pagini.

Ce să spun? O carte atît de intimă şi de gravă nu mi-a fost dat să întîlnesc pînă astăzi, parcă am pătruns adînc în viscerele conştiinţei. Nici nu ştiu cum s-o recomand mai bine. Nici nu ştiu dacă un bărbat ar putea s-o cuprindă şi să devină odată cu ea, dar ştiu clar că ar putea să desluşească multe priviri de acum înainte.

Ce este frapant este că este scrisă şi lansată în perioada comunismului şi că se vorbeşte pe şleau despre viaţă, neajunsuri, sex şi libertate. O femeie şi iubirile ei, deznădejdea, nevoile, lipsurile, visele, copilul din flori singurătatea, dragostea de pămînt romînesc, Mama, dorurile, amintirile… o viaţă de om.

S-a încheiat atît de trist şi m-a durut atît de tare să simt cum se sfărîmă în palmele mele destinul unui om, fie el şi de ficţiune. M-a durut pentru că şi eu sunt puţin din Sînziana şi toate femeile din lume pot fi.

Este cartea mea de suflet. Mă bucur că în sfîrşit pot să spun cu mîna pe inimă că am o carte preferată!


buldozer

cînd se prăbuşeşte totul în jur nu te pui cu mîinile-n sîn şi sfidezi gravitaţia.
ei bine, eu aşa fac! ba mai mult, desfac şi-o bere şi mă tolănesc în balcon la soare.
sunt în sesiune. pardon, presesiune. adică-s examenele alea uşoare. minunat!

daca de Murakami m-am îndrăgostit imediat, de doamna Vulpescu m-am îndrăgostit numai atingîndu-i coperţile romanului. care este genial! numai bine! aşa mă pot scuza cînd iau pauze lungi în plin studiu. şi nici nu mă simt vinovată pentru asta.

desigur, fiind oleacă depresivă şi tristă caut filme pe măsura stărilor mele interioare care la suprafaţă par inexistente. adică mă îmbrac colorat şi zîmbesc ca tuta.
aseară am văzut „Il y a longtemps que je t’aime” şi nu e un film de dragoste între un bărbat şi-o femeie, dar m-a frînt bucăţică cu bucăţică. la final lacrimile-mi curgeau şiroaie pe chipul schimonosindu-se a femeie puternică

chiar trebuie să plec la mare. cumva.

da dragilor, sufăr din dragoste. acum o să zbîrnîie telefoanele. nu e cazul. nu moarte nimeni. sufăr că inima mi-a împietrit şi că oricît m-aş regăsi în literatură sau filme, nu reuşesc să dezumaninez iubirea pămînteană şi să-mi devină parte din viscere.

da, sunt goală şi putredă şi îmi umplu timpul cu monologuri mute.

„Cât de important este ca măcar o dată cineva să-ţi fi iubit trupul şi sufletul. Şi la fel de important e ca tu însuţi măcar o dată să fi iubit un suflet şi-un trup”  – Ileana Vulpescu

în concluzie la început de săptămînă: iubiţi, citiţi şi vedeţi filme!

nu ştiu dacă v-am zis, dar am o anomalie. nu am reflexe. nici la coate. nici la genunchi.

dacă eu sunt praf voi puteţi înfia aceşti pisoiaşi. m-ar face fericită. sau măcar scrieţi despre ei.


o viaţă de rezervă

Am terminat acum cîteva minute romanul „O viaţă de rezervă” scris de Jodi Picoult şi încă îmi trag nasul în urma plînsului.

Nici nu ştiu ce să scriu exact. Mi-a amintit oarecum de „Extrem de tare şi incredibil de aproape” a lui Safran Foer datorită personajului principal – un copil de-o inteligenţă admirabilă care reuşeşte să captiveze cititorul prin monolog şi dialog bine construit.

Povestea este a Annei, o adolescenţă de 13 ani care-şi dă părinţii în judecată pentru emancipare medicală. Ea a venit pe lume programată genetic pentru a o salva pe sora ei, Kate, bolnavă de leucemie acută.

Cartea este împărţită în tablouri individuale ale personajelor implicate în firul narativ: părinţii, fraţii, avocatul şi o fostă iubită de-a lui. Îmi place stilul acesta. Unghiul subiectiv al fiecărui personaj, deşi uneori devine previzibilă povestea. De apreciat talentul lui Jodi Picoult de a se juca şi experimenta psihologia mai multor personaje. O mai admir şi pentru documentaţia sa din diverse domenii: legislaţie, medicină, astrologie…

Este uşurică, dar destul de gravă la nivel emoţional. Ştiţi dramele americane la care plîngi fără să vrei? Ei bine, cam asta e, dar nu e de lepădat pentru că reuşeşte să trezească emoţii în cititor şi asta e mai presus de clişeele folosite de autoare.

Acum urmează să văd şi filmul: My sister keeper care bănuiesc că este la fel de emoţionant, deşi mă îndoiesc să urmărească firul narativ al cărţii.


Buy Books

De la Manon citire:

” Scrie un articol în blogul tău, despre o carte pe care o iubeşti sau o deteşti.
În cadrul postului, inserează un singur link către http://www.buybooks.ro/ pe cuvântul cărţi, boldat.
Atât: cărţi

Orice blog decent (adica nu nou-creat sau gol) primeste un cupon de 30 RON, plus transport gratuit (mai putin cu curierul).
Daca blogul are pagerank minim 3 primeste cupon de 50 RON.
Daca are pagerank 4, primeste cupon de 70 RON.
Daca are pagerank 5, cupon de 100 RON.

Trimite mail la buy@buy.ro, pune acolo şi link-ul către articolul tău şi vei primi codul cuponului.
După care, fă comanda la cartea pe care o vrei, Buybooks.ro este o maare librărie virtuală.”

Dacă nu ai chef de recenzii poţi da sfoară în ţară despre această iniţiativă.

Hugs,


wuthering heights

de la cartea asta am coşmaruri şi nu glumesc. mai am 3 pagini. le-am oprit azi noapte pe la 3 pentru azi. o să le citesc şi apoi o să mă desprind de ea. e ca o mlaştină. mă atrage spre paginile ei şi apoi mă pierd acolo ca atunci cînd ies din lumea aia în lumea mea, s-o ia complet razna.

Emily Bronte a fost o femeie extrem de nefericită şi cu angoase ce-o apăsau zilnic. Cartea asta are referiri biblice şi totodată repetă cuvîntul diavol de sute de ori. Ceea ce mie nu-mi place pentru că-mi oferă o stare de inconfort emoţional.

Are o poveste complicată ce se întinde pe două generaţii care parcă-s bîntuite şi blestemate să se scalde în nefericire. Ceea ce mi-a plăcut este discuţia la persoana I, parcă pătrund altfel în personaj.

Nu ştiu dacă e o carte pe care s-o recitesc cîndva, dar ştiu că o să-i port în suflet încărcătura ei. Ciudată! E o stare aproape inexplicabilă, parcă ar avea suflu propriu şi m-ar atrage în misterele sale ca mai apoi să mă azvîrle deoparte. E un roman greu de primit, mai ales că nu rezonez deloc cu anii 1800 şi nici nu pot accepta anumite situaţii care acum mi se par aberande, dar atunci erau fireşti.

am ochii cîrpiţi de somn. un somn greu cu zbateri. azi stau acasă. nu, nu de relaxare, ci pentru a-mi termina proiectele.

sunt la răscruce de vînturi. chiar că!

Aici găsiţi o recenzie bună.


literatură şi film

Am terminat Pînza. Şi mi-a plăcut finalul. Mi-a plăcut tot ce a conştientizat Nanuc despre viaţă şi oameni, despre dragoste şi singurătate. Sinceră să fiu mă aşteptam să se sinucidă aşa că ultimele pagini au fost destul de emoţionante. Îmi place modul de a scrie fraza plină de însemnătate şi de culoare.

The book of Eli cu Denzel Washington în regia lui Albert Hughes, nu!
Mie filmele astea post apocaliptice, într-un viitor îngrozitor fără apă şi fără antiperspirant nu-mi plac! Pe lîngă asta, nu-mi plac filmele cu eroul salavator care reuşeşte să caftească şi să ucidă chiar şi 5 oameni. Şi pe lângă o atmosferă sumbră, oameni împuţiţi şi deshidrataţi, crimele care au loc, legionarul fără lege deţine o carte sacră ce poate ajuta omenirea.

Acum îmi beau cafeaua aromată din cana mea preferată şi citesc secţiunea de cultură a Academiei Caţavencu. Sunt curioasă să ştiu părerea lor despre filmul up in the air.

Ok, o zi frumoasă!!!!


Pînza de păianjen

A mea, a ta, a Cellei Serghi.

Nu am terminat cartea. Sunt abia la jumătate, dar nu mai am răbdare să ţin numai pentru mine pînă la final.

Este o carte minunată! M-a captivat atît de tare, încît noaptea, după încercări teribile, îmi adun ultimele puteri pentru a mai parcurge cîteva pagini.

Personajele sunt construite atît de bine, încît te îndrăgosteşti de ele numaidecît, ba chiar empatizezi de-a binelea. Astfel, m-am trezit suferind cot la cot cu personajul principal, pe numele său Diana.

Romanul este construit cu grijă, să nu-ţi dea tot, să te lase să tînjeşti şi să speri, să visezi tu cu ochii deschişi şi noaptea să mai vrei, din ce în ce mai mult.

Fiind roman de debut mă aşteptam să fie stîngaci şi dificil de parcurs, dar spre surprinderea mea este una dintre cărţile pe care le voi păstra în suflet pentru totdeauna. Cu atît mai mult cu cît autoarea este romîncă, simţul meu patriotic creşte considerabil.

Este o poveste despre prietenie şi despre viaţă cu toate încercările ei, o viaţă ca o pînză de păianjen care te ţine captiv(ă) pînă ce îţi dai duhul… sau pînă ce porneşti spre eliberarea ta.

Nu pot să spun în cuvintele mele ce simt atunci cînd revin în lumea Dianei şi a Ilincăi, o lume care mă fascinează şi mă trimite înapoi în timp şi totuşi într-un timp atît de prezent. Convenţii sociale, etichete bazate pe fizic, nevoia de scăpa din ghearele familiei prin aruncarea în braţele unui bărbat, nefericire, o dragoste eternă care bîntuie în fiece moment şi tot aşa.  Nu este un roman patetic. Şi nici un roman cu clişee. Şi nu are dialog rupt din fantastic. Este altceva! Un altceva care te ridică pînă în ceruri ca mai apoi să te zdrobească de pămînt.

Mi-ar plăcea să reuşesc să fac o ecranizare, numai că nu cred că mă voi ridica niciodată la un asemenea standard, la un asemenea nivel de simţire.

Păcat că avem autori atît de străluciţi, că literatura romînă nu capătă interes. Acest roman trebuie să fie obligatoriu, precum şi Fiul risipitor al lui Radu Tudoran sau Elevul Dima dintr-a şaptea al lui Drumeş sau Lorelei, roman care a reuşit să mă deprime zile în şir, excepţional scris de Ionel Teodoreanu.

Vă rog, dacă aveţi ocazia citiţi Pînza de păianjen! Merită! Şi ca să fiu în trend, e fenomenal!