Tag Archives: 10 minute

10 minute

Am decretat! În fiecare zi Puştiu şi cu mine petrecem 10 minute împreună. E ciudat, din moment ce locuim împreună. Aceste 10 minute sunt însă speciale. Sunt ale noastre. Închidem tvul şi ne deconectăm de tot. Ne cuibărim confortabil şi stăm îmbrăţişaţi, uneori în tăcere, uneori vorbind ce nu apucăm peste zi.

Pentru mine aceste 10 minute sunt esenţiale. Este momentul meu de linişte şi momentul în care mă simt ocrotită. Invoc minutele mele!

În timp ce noi stăm îmbrăţişaţi şi ne bucurăm unul de celălalt şi cîteodată şi de Socrate lumea se mişcă.
Noi stăm pe loc, Universul se învîrte.

În 10 minute mor milioane de oameni şi se nasc alţii. În aceste 10 minute oamenii fac alegeri: se căsătoresc, se despart, se ceartă, se distrează, fac dragoste, fac sex, ucid, salvează vieţi, pierd persoane dragi, se sinucid, rîd, plîng, fumează iarbă, ascultă muzică, muncesc, îşi dau demisia, merg cu 200 pe autostradă, fac accident, ajung mai repede, află că au o boală incurabilă, află că se vindecă, descoperă iubirea, descoperă ura, se regăsesc, ating suflete…

În cele 10 minute ale mele, în momentul în care închid ochii şi mă simt bine, unii oameni se simt rău sau sunt prinşi sub dărîmăturile caselor picate în urma unui cutremur. Stau în beznă. În dureri. În chinuri. Înfometaţi, îndureraţi, speriaţi.

În momentul meu de linşte sinceră Universul nu stă. Jumate e dramatic, jumate e frumos pentru a ţine balanţa. Pentru a o înclina spre bine nu-mi rămîne decît să mă bucur în continuare de binele meu. Poate fi numit egoism sau deconectare sau răutate, e doar o formă dată unui sentiment.

M-am decis să nu mai iau, de fapt să preiau. M-am decis să ascult şi să ajut, dar fără să-mi afecteze inima. Să fiu cîrjă, umăr, batistă, suport de bere, ureche cu timpan deschis, pod. Ce-o fi, dar să nu le mai iau şi să mi le aşez mie. Pentru prima oară mă detaşez fără să mă simt vinovată.

Nu e vina mea că lumea suferă, că oamenii au cancer, că sunt singuri cum nu e nici contribuţia mea că sunt fericiţi, sănătoşi şi înconjuraţi de oamenii dragi.

Eu sunt suma gîndurilor, cuvintelor şi gesturilor mele. Eu pot sau nu. Eu vreau sau nu. Şi mi le asum pe toate cu capul sus.

E o perioadă de dezintoxicare. M-am umplut de tot ceea ce e negativ de la toţi ceilalţi şi am plecat urechea conştientă fiind că mă vor afecta cuvintele. De  data asta am să-mi aplec urechea, dar negrul se va izbi de un zid de lumină. A mea. A deciziilor mele.

Probabil că l-am mai arătat, dar se potriveşte: