Tag Archives: amor

Despre cum nu știu…

Amorurile fine-s bune la gust. Și alea brutale, pasionale, dure au farmecul lor, dar cele fine-s… elegante. Au un stil anume și-o aromă dulce-acrișoară de parcă ai pune pe limbă mirosul de tei. Sau le valorific eu ciudat. Le dau forme și definiții ca să le pot așeza în sertare cu etichetă. Nu știu de ce simt nevoia să am o ordine până și în sentimente cum nu știu de ce te vreau, când nu știu nici măcar dacă te-aș putea primi. De ce?

Nu știu! Nu am o explicație logică, dar se spune (Anette spune) că îndrăgostirea nu are logică. Degeaba încerc să-mi explic că e absurd și ciudat, la nivel de polemică e simplu, când nivelul urcă, se inundă toate cuvintele. Se îneacă și nu rămâne decât starea. Starea aia pe care încerc s-o evit și pe care totodată o caut. De ce?

Nu știu! O am în gene. O am în mine. E nevoia acută de a avea. O nevoie care mă înspăimântă totuși, pentru că firea mea nu se prea potrivește… E nevoie de căutări, e nevoie de spațiul de confort și de timp. Dar eu sunt supărată pe timp și am senzația că nu-l mai am.

Îmi port în cârcă istoriile.

După toate încasate nu mai am răbdare și elan să lupt tot eu. Să cuceresc. Să caut. Să tânjesc. Obosesc repede și mă închei la șireturi. Ca să mă car. Dar am obosit să mă tot car, undeva parcă aș vrea să rămân. Lala îmi zice să ies cu oameni noi. Că am nevoie de figuri noi care să-mi distragă atenția și oameni pe care să-i cunosc și de la care să învăț. Dar nu mai am aceeași deschidere spre ei. Și o să pot să fac asta din ce în ce mai puțin.

I am gonna find myself the man of my life. Someday. If not, there are always a few cats to feed.

hugslovepeace
>.<


Toată lumea face amor!

Maică-mea m-a crescut într-un spirit destul de conservator în ceea ce privește sexul.

Crescută la Moldova de o mamă puternică și cu principii tradiționale, a încercat să se adapteze gândirii urbane și moderne, dar pe alocuri a rămas înrădăcinată în convențiile preluate. În fine, nu mi-a legat o centură de castitate, dar mi-a amintit de câte ori a putut că bărbații vor sex și dacă obțin o să mă părăsească și o să se afle peste tot în lume că sunt o femeie ușoară. Ca să nu mai zic că tata era un casanova cu o groază de amante, asta a dublat senzația de sufocare și vinovăție.

Mama nu mi-a zis niciodată cum stă treaba atunci când și femeile vor sex, pentru că în perspectiva ei așa ceva nu prea se întâmplă. Și nu e de judecat. Fiecare are dreptul la opinie, gândire și principii.

Am aproape 26 de ani. Bănuiesc că nu mai crede cineva că aș fi virgină. Asta ar fi culmea, dar nu imposibil.

Și fac parte din categoria acelor oameni care recunosc deschis, sincer și oricând că: a face dragoste/sex/amor este cel mai tare lucru care-l poate face un om! Pentru că pur și simplu ceea ce simți/gândești/atingi este fenomenal! Și nu cred că are vreun rost să mă apuc să dau detalii.

Orgasmul este acel moment când pur și simplu ești fericit și nu-ți pasă de nimic. Nu ai vrea să te bucuri cât mai des de acest lucru? Nu ai vrea să te simți atât de fericit mereu?

De aceea nu-i înțeleg pe cei care au migrene, dureri de stomac, dureri de gât, urechi, degete, picioare și se fofilează. Înseamnă că nu au trăit climaxul fizic și emoțional de nu vor mai mult, mai des. Ori poate le este doar rușine să recunoască (mi-a zis atotștiutorul I. că toți suntem ahtiați după sex, dar că puțini recunoaștem).

Nu știu dacă-s ahtiată, dependentă, nebună după, obsedată, dar știu că iubesc sexul! Iubesc senzația de doi, iubesc carnalitatea, iubesc emoția de după, iubesc tremuratul ușor al corpului, iubesc chipul lui istovit, iubesc mângâierea, iubesc oboseala…!

Toată lumea face amor, deci să nu ne mai jucăm de-a sfinții că nu se cade.

HugsLovePeace
>.<