Tag Archives: aniversare

Mda, 26 (însemnare aniversară)

De fapt eu nu sunt acum în fața monitorului, ci sunt out of Ro. Probabil într-o stare euforică.

În momentul în care scriu postul nu știu destinația, dar știu clar că trecem granița. S-au trezit doi prieteni absolut minunați să-mi facă o surpriză. Geniali, ei, oamenii! Presupun că e minunat acolo unde mă aflu. Și presupun că-s fericită maxim! Și abia aștept să mă întorc acasă și să primesc cadourile. Yeeei! Șiiii să dau berea aia de 26.

Nu am crescut deloc. Și nici nu am adăugat lenjerii sexy în garderobă sau fuste mulate care să se asorteze cu tocuri. Încă împrumut rochii de nuntă de la prietene. Ba chiar, mi-am colorat unghiile în multe culori și arată foarte mișto! Și mi-am luat ochelari de geek. Și pantaloni verzi. Nu negri, nu gri, ci verzi. Merg de minune cu părul.

Urlă viața-n mine! În timpan îmi răsună cuvintele de duh: nu te combina, nu fi nebună, vine vara! Și-am promis că merg în Vamă cu cortul. Cine ar fi crezut?

Și distracția nu se încheie pentru că joi ar trebui să fiu în Timișoara. Eu sper să și fiu. Și dacă sunt, clar bem vinul alb în Piața Unirii! Da?

bea! fumează! distrează-te! mănâncă! nu înțelegi că eu te plac așa cum ești? și ăsta e cel mai important lucru!” via R. (old friendships die hard, gen).

Ok, La mulți Ani să trăiesc!

Și mulțumesc pentru urări (știu că-s acolo pe wall și vor fi aci pe blog). Dacă nu răspund la telefon o să vă sun când vin acasă. Băi, deci eu sunt happy happy joy joy (n-am mai zis-o de multă multă vreme).

M-am vindecat de insomnii! Let the freakin’ 26 begin!

HugsLovePeace
>.<

Anunțuri

Cu palma paravan pentru priviri

Se mai întâmplă uneori să-mi întorc privirea. Înapoi. E o lumină puternică, dar eu port soarele pe omoplați. Zâmbesc. Și semiluna pe coapsa dreaptă. Zâmbesc din nou.

Port în căușul mâinilor toată apa mării și pe inelar melcii deveniți simbol. În părul roșiatic cu tente solare port mângâierile.

Pe trup port toate atingerile razelor, toate verile petrecute tolănită-n gânduri sau în cearșafuri umede.

Și-n cufărașe așez perlele. Mi-e dor de mare! Cumplit de dor. Începe starea aceea cu care v-am obișnuit deja. Tânjala și dorința de a sta cu labele-n nisip, de a mă tăvăli pe mal, de a privi clișeicul, și totuși adorabilul, răsărit. Dorul de păr ațos cu miros de briză, dorul de nopțile prea scurte și prea obositoare, dorul de matinala bere rece.

Pentru cine nu e familiarizat, mama m-a născut pe 1 mai. De obicei se merge la mare. Anul ăsta probabil nu se va merge nicăieri, deși mi-aș dori să nu fie ceva banal. Eu iubesc să fie ziua mea pentru că ador să primesc atenție și pentru că e o zi specială prin însăși ziua de 1 mai. Cadoul pentru anul acesta pe care mi-l fac este o excursie în afara țării. Dar va fi un after birthday present. Și da, nu e niciodată prea devreme să vorbim de ziua mea. Am fost, sunt și voi fi o râzgâiată.

Dacă mergeți la mare (că e Vamă, că e Vadu sau Corbu) luați un pumn de nisip și mângâiați-l. Ciocniți și pentru mine un pahar. Și cu suc, nu mă supăr. Fumați una. Cu poftă.
Promit să primesc toate gândurile voastre.

HugsLovePeace
>.<


noapte albă

Am avut o noapte aproape albă. Mai era puţin şi prindeam răsăritul printre betoane. Nu-mi amintesc de niciun răsărit anume din Bucureşti. Probabil că nu m-a fascinat niciunul până acum.

Am noroc că nu mă mai doare umărul. Înseamnă că o să fie o zi mai bună decât cea de ieri.

Am visat multe năzbâtii. Poate de aia m-am şi trezit zâmbind stupid. Şi cu chef nebun de mic dejun copios, cafea şi dezmierdări.

Noaptea cu bicla este superb. Am şi un fel de far ataşat. Când e pustiu e perfect. Când urlă taximetriştii şi beţivii (tot mai mulţi, se pare) capitalei parcă nu mai e aşa fun. Sper ca Rocco să mă ajute să fac picioare frumoase.

Detox day sucks pentru că am mereu un gol în stomac. Detox: legume şi fructe şi ceaiuri toată ziua. Şi ieri a fost o zi lungă… în curând o să ajung să urăsc nectarinele.

Avem o sărbătorită. Şi azi şi mâine aceeaşi gagică. E o norocoasă.

La mulţi ani, Copile!

Sorela mia a luat locul 31 din 45. Ceea ce e bine la nivelul la care s-a dezvoltat dansul hip hop în România. E bine că sunt acolo şi că au primit o importantă şi esenţială lecţie de viaţă: în America nu umblă câini cu covrigi şi nici Brad Pitt în curul gol.

Cam atât cu raportul vieţii mele din ultimele ore. Probabil că voi sunteţi pe la mări, prin Croaţii sau dormiţi după o noapte mai albă ca a mea. Atunci să vă distraţi!!!

>.<


doianişizeceluni

2 ani şi 10 luni. 136 de săptămîni. aproximativ 4000 de zile care înseamnă 97920 de ore sau 5875200 minute. dar cine mai numără?

uneori mă epuizează timpul scurs între noi. şi parcă e apăsător şi greu de respirat şi aerul nostru. alteori vreau mai mult. vreau infinitul şi nemurirea. vreau totul pentru totdeauna.

uneori urcăm. alteori picăm, de abia reuşim să ne susţinem cînd ne chinuim să ne ridică. mai sunt momente cînd din orgoliu o facem separat. cu spatele unul la celălalt. dar ajungem sus împreună. şi cred că ăsta e farmecul cînd sunt doi.

nu am ştiut niciodată care-i calea dreaptă într-o relaţie. dacă am voie să fiu oscilantă emoţional. dacă e normal să vreau să-mi bag bicioarele atît de des că a devenit o glumă obscenă. dacă lipsa încrederii totale e dovada maturizării sau infantilitate acută. dacă reuşesc să depăşesc pragul fatidic de 3 ani. dacă ne vom căsători. sau dacă peste 3 ani ne vom vedea pe stradă şi ne va fi dor. sau nu. ne vom ocoli. ne vom urî. sau nu. nici aşa.

oricîte articole aş citi despre cum să iubeşti într-un fel. cum să-ţi piperezi relaţia. oricîte articole aş scrie despre dragoste, cuplu sau sex nu reuşesc să aplic teoriile. pentru că la mine totul izvorăşte din suflet şi mai puţin din raţiune. şi e cu foc.

aşa că rămîne să orbecăi cu tine de mînă prin viaţa asta în doi. care uneori e exasperantă şi alteori mă ridică sublim. şi dacă eu mă zbat în îndoieli şi griji, ador că tu rămîi statornic în sentimentele tale: sunt fericit!

>.<


veşnicul dor

Nu am avut cel mai bun tată din Univers. Nici n-aş şti cum arată şi poate nici nu există.
Şi nici eu nu am dat pe afară de înţelegere şi bunătate în calitate de fiică.
Uneori am eşuat lamentabil şi nici măcar nu mi-a părut rău pentru asta.

Poate l-am urît pe tata. Adică sigur l-am urît cînd îmi făcea viaţa un calvar greu de suportat.
Poate am vrut să am alt tată, altă familie, alt statut şi tot aşa.
Poate am negat tot adevărul şi poate aş fi vrut să plec de acasă de miliarde de ori.
Ba mi-am şi făcut bagajul o dată. Dar am rămas.

Şi toate se şterg la a doua aniversare fără tine. Toate mă dor cînd scapăr băţul de chibrit să-ţi aprind o candelă sau cînd îţi las patru garoafe în sticla de plastic. Şi rămîne veşnicul dor în pustietatea acelui cimitir care te-a primit prea din timp. Şi mă aşez pe betonul încins de soare, plouat şi bătut de vînt. De cele mai multe ori îmi vine să mă întind poate îţi mai aud o dată bătaia inimii. Sau poate îţi mai simt mîngîierea în creştet. Sau rîsul. Sau zăngănitul lanţului de la gît. Sau sforăitul ăla care mă scotea din minţi cîndva. Sau orice.

Mă întreb de cele mai multe ori cum e treaba cu Raiul sau cu cealaltă viaţă. Şi mă întreb dacă eşti conştient acolo. Sau dacă îmbătrîneşti sau dacă arăţi ca în pozele cînd purtai tricou de marinar şi mă ţineai cu mîndreţe în braţe. Eu cît o lingură în scutec. Tu mă purtai ca pe-o zînă. Acolo sărbătoreşti ori sufletul tău hălăduie în neant. Ori e beznă?

Apoi încetez să mă întreb. Toate ies mecanic.

Nu mai simt că mă sufoc cînd realizez că nu o să te mai văd.
Ceea ce e bine.
Nici nu mă mai simt derutată.
Şi nici părăsită.

Mă simt în viaţă.

Şi da, tată, mi-e dor de tine!
De ochii tăi albaştri. De degetele tale groase pe care le moştenesc şi pe care le-am urît că-s masculine, dar pe care le iubesc acum.
De chipul tău frumos.
De părul tău cărunt.
De cum mă strigai „Roxi” şi de cum mă priveai cu mîndrie pînă mă deocheai.

Te văd în toţi bărbaţii cărunţi cu ochi albaştri pe care-i întîlnesc.

Şi tresar. Întorc capul, dar capul celălalt nu se întoarce după mine…


ruj roşu pe buze crăpate

cineva se bucură de lumină…

am reintrat într-un ritm. nasul meu roşu (devenit personaj) şi cu mine ne bucurăm de vremea asta frumoasă.

am trecut prin peripeţii, dar nu vreau să-mi lezez starea. oamenii sunt sălbatici.
o stare ciudată de plăcere cu niscaiva dezamăgire şi un gol în stomac. un gol mai mic.

văd ştirile de la mare şi mă ia un dor de-mi vine să mă încalţ şi s-o iau la goană. schimb canalul. visam la ceva în aer. nu ştiu ce visam. nu ştiu ce fac de ziua mea şi unde merg. e primul an în care am lăsat-o în plata Puştiului sau a prietenilor. şi parcă acum. în ceasul doişpe. aş fi vrut altceva. cine să mai înţeleagă? nu contează. ştiţi? parcă aş vrea să fug undeva şi să mă ascund. nu de teamă. nu ştiu de ce…

am început să primesc cadourile. ar trebui să bifez în wishlist. am cea mai frumoasă rochie albă şi cele mai frumoase sandale, iar cireaşa de pe tort este… (drums) geaca de piele care de fapt sunt două. indecişi.

şi Miha s-a grăbit. a fost prima!

mulţumescpentruurărişipentrucadourişipentrutot.

miercuri plec la Timishort. Timişoara, vin! stau pînă duminică aşa că poate ne vedem la un fresh.


birthday wishlist

Vine ziua mea. Pe 1 mai.

E primul an în care habar nu am ce-o să fac, dar ştiu sigur că rup tradiţia Vămii. Şi e şi primul an în care îmi fac o listă cu dorinţe care pot sau nu pot fi îndeplinite… şi aici ating numai lucrurile materiale, de celelalte mă ocup înainte să suflu-n lumînări.

Cultură şi altele: cărţi (şi o să pun mai jos lista recomandată de voi toţi), goaşe, cărbune, pensule şi o pânză micuţă;

Amintiri: toate pozele pe care le am pierdute pe diverse filme foto (din copilărie şi pînă astăzi);

Haine: geaca de piele (la care visez), rochie albă lungă-lungă de prinţesă şi sandale cu nojiţe (din alea de se înfăşoară pe picior – romanice), geantă imensă neagră piele într-o parte şi alte accesorii (pasiune nouă pentru broşe, ochelari de soare de geek) etc;

Cosmetice: cremă hidratantă de zi de la avene, mască gomaj şi gel exfoliant;
Tenesi converse negri 🙂

Obiecte casnice: storcător de fructe (pentru freshul meu cel de toate zilele);

De suflet: o călătorie (Croaţia) şi aş da toate cele de mai sus în schimb;

De trup: două tatuaje.

Mi-ar plăcea, ce-i drept, o petrecere surpriză cu tematică (mai ales că ştiu că nu am nicio şansă să plec din ţară).  Dar asta e doar în filme şi acum că am scris-o e deja prea mult.

Oricum, ziua mea nu stă în cadouri, dar la cererea „publicului” am zis să articulez dorinţele arzătoare. O să fie o senzaţie ciudată pentru că mi-e tare dor de mare încît aş zbura pînă acolo, dar anul acesta marea mea mă aşteaptă şi după 1 mai.  O să fie o emoţie grea pentru că anul ăsta 25 dănţuie pe chipul meu.

Lista de cărţi:

Copilarie furata-Aida Alecu
Sant o baba comunista-Dan Lungu

Gabriel Liiceanu, Scrisori catre fiul meu

Phillipe Lechermeier, Printese date uitarii sau necunoscute
Aldous Huxley, Geniul si Zeita; Minunata lume noua; Punct contrapunct

William Dean Howells – Ascensiunea lui Silas Lapham
August Strindberg – Intamplari din arhipelag
Richard Lourie – Vanatoarea diavolului

James Graham Ballard – Imperiul soarelui

Isaac Bashevis Singer – Ghimpl-Netotul si alte povestiri

Serge Brussolo

Manuel Mujica Lainez – Bomarzo

O sa vina primavara Bandini – John Fante

In cautarea oii fantastice de Haruki Murakami

Dama cu camelii- Al.Dumas

Lumea vazuta de Garp” – John Irving

Everything is illuminated – Safran Foer

O viata de rezerva -jodi picoult

Disparitii tot de jody picoul…

Kane si Abel- jeffrey archery

Floare de zapada si evantaiul secret-lisa see

Pretul libertatii – Olivia goldsmith

Oscar si Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt.
Amelie Nothomb, mai ales “Metafizica tuburilor” si “Igiena asasinului”, “Cosmetica dusmanului”, “Acid sulfuric”
Alice Nastase si Aurora Liiceanu, “Care pe care-barbatzi si femei” sau ” Dincolo de bine si dincoace de rau. Despre iubire”.
Wilkie Collins – Femeia in alb

Lev Tolstoi – Moartea lui Ivan Ilici
Mihail Drumes – Declaratie de dragoste

Particulele elementare – michel houellebecq

O perfecta zi perfecta – martin page
Kafka pe malul marii – haruki murakami
Suflete moarte – Googol

Evanghelia dupa bif – christopher moore

Viata lui Pi- Yann Martel
Imbratisarea- Martin Gulich
Flori pentru Algernon- Daniel Keyes

Vin ploile- Louis bromfield ;

ZERO-BIOGRAFIA UNEI IDEI PERICULOASE de CHARLES SEIFE

Kazuo Ishiguro – “Sa nu ma parasesti”

Jeffrey Eugenides, “Middlesex”
Cecelia Ahern – “Mulţumesc pentru amintiri”
Spuma zilelor – Boris Vian

Henriette Yvonne Stahl- Intre zi si noapte
Thomas Hardy- Idila pe un turn; Doi ochi albastri; Tess D’Urberville
Jane Austen- Elinor si Marianne
Mircea Eliade-Huliganii; Sarpele;Zalmoxis (cam tot ce a scris:x )
Marin Sorescu-Trei dinti din fata
Stendhal-Despre dragoste
Claude Anet-Mayerling
Guy de Maupassant-O viata
K.J.Benes-Viata furata
H.Balzac-Iluzii pierdute; Adio

Cu drag,

– cele bolduite le-am primit