Tag Archives: arta

răutăţi gratuite şi oamenii

Cînd am filmat pe bloc locatarii (unii) s-au revoltat şi m-au dat afară cu urlete şi înjurături. Vecinul meu, Nenea Nicu, care este şi preşedintele blocului mi-a aprobat filmarea. Locatarii i-au sărit în cap, ba au început să acuze că ar fi primit mită de la mine să mă lase să filmez. Omul acesta mă cunoaşte de la 2 ani şi suntem prieteni de familie. Cît de idiot de trebuie să fii să faci astfel de acuzaţii false?

Am încercat să le explic cine sunt  şi ce vreau. Vreme de 20 de ani am locuit acolo în acel bloc împuţit, plini de oameni bîrfitori şi răi, plini de administratori binevoitori care şi-au făcut case şi conturi în bănci de pe urma plătitorilor de întreţinere, plini de ochi pe vizor la orice zgomot şi plin de jeg şi manele. N-a contat atunci. Eram acasă.

Am încercat să le explic cu calm şi diplomaţie că sunt studentă şi că ăsta e examenul meu. Că nu am venit să le dărîm blocului şi nici să joc sîrbe pe terasa lor, ci că sunt din nou studentă şi acesta este un proiect, că am aprobare de la Minister. N-a contat! Eu nu trebuia să fiu acolo! De ce nu m-am dus dracu în altă parte? Chiar dacă acolo e acasă.

Maică-mea plînge. Vecinul meu are locatarii pe cap. De fapt nu e vorba de mine. E vorba de oamenii care au furat o groază de bani din întreţinere şi fonduri de rulment. Locatarii sunt în proces. Nimeni nu a returnat niciun ban. Mama plăteşte furturile altora. E la zi cu întreţinerea. Nu am avut niciodată probleme cu niciun vecin. Nu am jignit niciodată pe nimeni. Nu am bîrfit, nu ne-a păsat. Acum, cînd am avut nevoie am fost tratată cu răutate şi omul care m-a ajutat este acuzat pentru că vrea să schimbe situaţia pentru că e corect.

Oamenii nu au vrut să înţeleagă adevărul. Efectul de turmă s-a instaurat imediat. Ce să vorbeşti? Poate cu o portavoce să te faci înţeles peste urletele vecinilor cărora oricîte explicaţii le-aş fi oferit tot nu voiau să înţeleagă că trăm în Romînia şi nimeni nu-mi dă o mînă de ajutor şi că sunt acolo pentru că nu am avut unde să merg în altă parte.

Oamenii sunt răi. Nu le pasă de absolut nimic. Nu au urechi să audă. Cel mai uşor este să jigneşti, răneşti, acuzi un om. Cu sînge rece şi cu lipsa de respect.

Mă gîndeam că dacă eram în altă ţară unde oamenii ştiu ce e ăla respectul şi ştiu ce e aia o facultate de film, ce e aia artă şi ce înseamnă să fii student lucrurile ar fi stat altfel. Dar din păcate se întîmplă aici. În ţărişoara asta secată de netrebnici. Şi cel mai rău este că e aproape imposibil de schimbat şi că trebuie să ne adaptăm sistemului şi prostiei pentru a supravieţui.


fabrica de vise UNATC

sau fabrica plină cu dezamăgiri.

îmi place! îmi place mult. sunt cuprinsă şi prinsă de tot ce se petrece în jurul meu, dar mai ales în mine. m-am îndrăgostit de visul meu.

în fiecare zi cad în iad. şi mă frămînt. mă îndoiesc. mă sperii că nu pot. şi vreau mai mult şi mai mult. poate fi numită disperare. poate fi numită panică. ori iubire cretină. ori cum vrei tu, dar eu sunt captivă acestui joc al ielelor. iele mizere. iele drăceşti.

retrăiesc aceleaşi stări de altădată. pe vremea cînd credeam că nu-s sănătoasă psihic. că o iau razna. am realizat că de fapt, toate aceste „nebunii” fac parte dintr-un proces de umanizare sau de dezumanizare, dar că sunt fireşti. cu toţii le avem într-o măsură sau alta.

cînd sunt acolo mă pierd pe mine. habar nu am de ce. aş vrea să fiu altfel. mai puţin implicată. mai puţin din tot, dar nu pot. sunt un burete care absoarbe informaţii şi le rumegă şi le rumegă. le dau afară. le pun la loc. trăiesc într-o dezordine, eu cel mai ordonat om de pe planetă. mă frînge.

nu m-am gîndit niciodată serios dacă o să fac film după. ce fel de film. cum? unde? glumesc cu nonşalanţă pe tema asta. nu m-am gîndit pentru că mi-e frică. mi-e frică să nu fiu o ratare, un eşec, o pierdere de timp. bineiînţeles că şi tie ţi-e frică să dai greş.

problema e că aici nu se prea iartă.

nu sunt un geniu. probabil că aş vrea să fiu, dar nu sunt. sunt un om absolut normal. mai mult decît normal care a avut norocul şi voinţa de a intra pe un tărîm ce se vrea anormal, artistic, desăvîrşit, grozav etc.

mi se zguduie profund principiile. le adun de pe jos şi le strîng la piept ca o mama desfigurată de propriul copil.

cine sunt eu? azi…