Tag Archives: banal

banala zi de luni

Un tip  îmbrăcat în tricou striga spre un bărbat în uniformă şi în acelaşi timp vorbea la telefon. Probabil cu salvarea. În mijlocul drumului era căzut un om, pe la vreo 50 de ani. În jurul lui alţi oameni speriaţi şi un tînăr stînd pe vine care îi ţinea capul. Căzutul avea buzele vinete şi ochii închişi. Pentru 5 secunde inima mi-a stat în loc. Am crezut că e tata. Nu era. Eu mestecam un colţ de pîine proaspătă care mi-a rămas blocat pe cerul gurii.

mai departe…

Pe cînd aştepam să traversez spre casă, încă ronţăind la colţul de pîine şi cu inima care se refăcea din purice am auzit o voce de copil: ” eu nu sunt cerşetoare, dar vreau să strîng … bunica mea…”. Am întorsc capul să văd cine spune asta, convinsă fiind în sinea mea că e un pui de ţigan care joacă teatru. Dar nu era. 3 tineri se uitau miraţi cînd la chipul ei cînd la mînuţele în care ţinea doi lei şi nişte mărunţis. Avea părul lung şi negru prins în coadă şi un ghiozdan jerpelit roz, dres negru, balerini şi o fustiţă. Arăta a copil decent şi nici chipul nu trăda viclenie sau umilire. Fetiţa vorbea cu convingere şi pe chipul ei se citea nevoia şi disperarea. Am mers mai departe întorcîndu-mă cînd şi cînd. Pe tinerii miraţi îi convinsese, aceştia căutînd adînc în portofel.

mai departe…

La espresorul de cafea din faţa buticului aproape de colţul cu poşta cum te duci spre Obor stă mereu o bătrînă care cerşeşte cu ochii. Nu spune niciodată niciun cuvînt, dar mereu se uită lung după fiecare trecător. Nu ţine mîna întinsă, o ţine pe lîngă corp. De obicei îi puneam în palmă un leu sau doi şi bătrîna începea să mulţumească şi să ridice slăvi spre ceruri. O voce din off spunea ” să fie pentru bunicul meu!” şi mergeam mai departe puţin stînjenită de atîtea mulţumiri pentru atît de puţin. Unii spun mecanic, dar bătrîna mea o spune din suflet sau pur şi simplu aşa primesc eu.

Imediat după ce am zărit-o mi-am amintit-o pe doamna care m-a oprit ruşinată şi aproape plîngînd cerîndu-mi oricît pentru a-şi cumpăra pastilele… o doamnă pe chipul căreia se citea un trecut boem şi furtunos, o tinereţe vibrantă şi o bătrîneţe în noroi.  Apoi de bătrîna care nu s-a îndurat să dea 6 lei pe o folie de medicamente… şi tot aşa… o înşiruire de imagini s-a perindat pe retina mea pînă am observat…

mai departe…

În faţa vitrinei unui butic cu bijuterii de aur stătea aplecată o femeie de peste 65 de ani. Părul alb-alb tuns scurt era asuns sub o bonetă cochetă, în mîna stîngă ţinea grijulie o gentuţă şi pe corp avea un trenci (dacă-l pot numi aşa) crem, învechi ca şi pantofii. Se uita cu jind şi chinuită la bijuteriile din aur, probabil pentru vreuna din nepoţelele ei. Am privit-o cîteva secunde aşteptînd să intre şi să ceară cu zîmbet bijuteria, dar ea a rămas fixată în poziţia aplecat şi nu s-a clintit din loc. Probabil că visa…

Am ajuns acasă încă ronţăind din colţul de pîine şi mi-am adus aminte de pîinea turcească, pîinea caldă şi bună care avea bulbii aceia pe dos şi care era mereu numai bună pentru drumul spre casă. De aceea, de obicei luam una în plus… de călător.

Şi aşa a început o banală zi de luni într-o banală săptămînă de martie.