Oamenii au milioane de frici. De ce? Așa-i condiționează mintea. Oamenilor le e frică de ridicol și penibil. De ce? Pentru că și-au construit o imagine. Oamenii caută să îi confirme alții. Se judecă. Se ceartă. Se autosabotează. Dar dacă am fi toți orbi? Sau surzi? Sau nebuni? Sau dezbărcați? Sau analfabeți? Ar mai conta toate astea? N-ar mai avea nicio valoare. Cum nu au, de fapt.
m-aș cățăra pe-un bloc. noaptea. să plouă. și să iasă curcubee verzi pe un cer c-o lună grasă
și-o pisică să-mi stea în poală
să beau vin roșu din paharul cu cel mai înalt picior
și să am unghiile colorate, de la picioare
și apoi m-aș cățăra și mai sus
până mă întâlnesc cu micul prinț
pe care-l evit
din teama de atașament
N-am stat locului nici în seara asta și-am fost prezentă la premiera piesei “Cineva ca tine” scrisă de buna mea prietenă, Cristina Florea. Și n-am să vă spun să vă duceți pentru că mi-e prietenă, ci pentru că timp de o oră și patruzeci de minute veți cotrobăi în mintea și emoțiile a cinci oameni singuri, care se învârt în convenții și preconcepții.
Poate-s mai îngăduitoare pentru că a fost prima reprezentație în văzul lumii și nu critic la sânge, după cum mi-e firea, dar spectacolul are pontențial și va deveni din ce în ce mai bun și mai complex pe parcurs. Am râs, m-am întristat și m-au cuprins fiorii și dacă mi se face pielea de găină, înseamnă că m-a izbit.
Ce-i drept au fost momente când m-am rătăcit, când am privit ceasul, când n-am avut timp de reacție sau când n-am înțeles intenția. Dar ele au fost salvate de intervenții comice, de gesturi sau cuvinte care parcă pocneau din degete. Fii aici! Se întâmplă ceva! Oamenii ca tine se tranformă, caută și se rătăcesc. Oameni frumoși prinși în convențiile contemporane, oameni care se cred liberi, dar sunt captivi tocmai într-o lume departe de real. Ei sunt tu.
