Tag Archives: blog

Se presupune că

Deja după o vârstă ne putem descurca singuri, ba chiar putem muta niște munți, ba chiar alegem să avem copii a căror existență se învârte în jurul nostru. Se presupune că la 26 de ani ești om în toată firea, deși te mai copilărești tu când ai chef. Și bănuim că ești pregătit să înfrunți orice ți se arată la orizont, de unul singur, cu un curaj de om matur.

Mă descurc singură de câțiva ani buni. Decizii iau de la o vârstă fragedă și m-am bazat pe instinct și pe plăcere. Azi a trebuit să șed cu fundul pe-o bordură, undeva în cucuieții copăceni și să iau în calcul opțiuni, să le analizez și să fac o alegere. Mi s-a părut îngrozitor să nu am cu cine să mă sfătuiesc.

continuare 

 

 


Înapoi…

Am cunoscut niște oameni frumoși de tot, ceea ce mă uimește, eu fiind reticentă (cumva) la figuri noi, de teama de a nu mi-o lua în freză. Nu mai știu să tastez. Mi-e dor de tot. Vreau înapoi!

Dar mi-a lipsit blogul…

Mâine spun mai multe.

hugslovepeace
>.<


Două chestii

Cum inspirația nu vine, căldura e mare mon cher, nu fac decât să hălădui aiurea pe internet sau să mă gândesc aiurea în timpul în care nu stau pe net.

Una: Pentru mine nu mai au efect amintirile frumoase sau nu, pe care le-am împărțit cu cineva, dacă acel cineva nu mai face parte din viața mea. Poate doar dacă e mort. Dacă un om viu, moare, metaforic, pentru mine, atunci se duc cu el și toate cele trăite, își pierd valoarea prin absența aceastuia. Mi se pare aberant să ții în viață niște chestii trăite la un moment dat, îngropate în uitare doar de… dragul trecutului. Așa că nu mă emoționează nicio poză, nicio melodie, niciun gând, nici nimic atunci când vine vorba de dispăruți.

La oamenii pe care-i am încă lângă mine, mai aproape sau mai departe (ca și distanță fizică), mă raportez la ce-mi sunt în prezent, nu la ce au fost cândva. Le sunt recunoscătoare pentru ce am trăit, dar le sunt și mai recunoscătoare pentru ce trăim. Pentru că realizez pe zi ce trece, că e din ce în ce mai greu să ai pe cineva lângă. Tocmai de aia, am mâncat din aceeași farfurie sau m-a ținut de mână când m-am julit în genunchi, contează într-o mică măsură, aproape irelevantă.

Contează: alo? da. sunt vraiște, bem o bere? da. sau am chef să te văd, bem o bere? sau sunt în cuca măcăii, ne vedem o țâră? da.

Două: Promit să mă văd cu diverse persoane de enșpe miliarde de ani. Și nu apucăm. Vorbim că ce bine ar fi, mamă cum ar fi dacă… dar nu apucăm. Ori nu sun eu, ori nu sunt sunată, ori e caniculă, ori suntem la mări diferite ori pana mea. Nu știu de ce nu mă urnesc, să fiu dreaptă, mi-e sete de oameni și figuri noi, mi-e sete să cunosc persoane, mi-e sete să ies în grupuri mari și gălăgioase, dar când e de ieșit, mă lățesc în canapea.

Bonus: Aș vrea să-i întreb pe toți cei care mă scot din blogroll sau nu mă mai citesc *nu știu cum o să vadă mesajul dacă nu intră aici* de ce fac asta? Nu e din orgoliu, doar că-s curioasă…

Încă se lucrează la blogui lui evergreen al cărui nume nu-l dezvălui, dar e cât se poate de vizibil.ro și abia aștept să-l fac oficial. După care o s-o ard așa în lumea blogurilor, mai puțin personal, mai spre comercial (noooot). Și o să devin cunoscută virtual și-o să merg la evenimente și o să fie oau!

 

La toți ne e cald, știu.

Cert e că.

Vreau să cunosc oameni! Nu-mi mai e teamă de ei pentru că i rule și știu asta și nici nu mă mai complexează sau înspăimântă. Vreau să am copii, cândva. Da, declaram că nu, dar de trei săptămâni le tot zâmbesc și ei îmi zâmbesc și mă simt bine. Nu știu de ce, s-ar putea să mă răzgândesc.  Am visat azi noapte că o să fac 27 de ani, ceea ce nu e vis, e realitate. Și nu m-am panicat (chiar rău).

O să mă întorc de unde plec și-o să scriu!

hugslovepeace
>.<


Screwed Up Things in Universe

Se făcea că zbura vremea și ploile spălau străzile și soarele toropea aleile și nimic altceva nu se petrecea. Se făcea că era vară sufocantă și că pașii nu mergeau decât prin casă, locul unde se simțea în siguranță. Se făcea că mintea-i zburda aiurea, că somnul era ciudat, că pepenele roșu era amar. Se făcea că părul de foc o plictisea, că unghiile roșii nu mai aveau farmec, că verdele era maroniu.

Zilele proaste se țin lanț. Refuz cu încăpățânare să o iau pe alt drum și mă las pradă stării. Sunt o nevoiașă zilele astea, dar nu primesc pomeni. Nu știu ce-i cu mine, dar sunt atât de obosită să mă pun contră, că mai bine mă las în voia sorții. Și nu fac decât să mă adâncesc tot mai mult în marea de noroi. Nu se leagă nimic de mâinile mele și nici eu nu mă leg de nimeni.

Sunt goală. Bate vântul prin mine. Nu e briza, e vijelia dintr-un om dezamăgit. Pfff, e tot despre oameni, pe ei mă pot supăra cel mai ușor și tot pe ei îi pot iubi cu pasiune. Da, o să fiu mai veselă, de mâine.

De două zile nu fumez. Nu beau alcool. Nu ies din casă. Nu intru pe mess. Nu vorbesc la telefon, de fapt abia vorbesc. Mă uit într-un monitor prea mic la tot felul de filme. Dorm să uit. Mă fac că uit. Mănânc ultimele cireșe pe vara asta. Nu plâng. E doar o stare. Ai trăit-o și tu. Sunt sigură.

Și probabil că într-o lume absolut ideală m-ai suna. Și ți-aș răspunde. La al treilea apel. Nu m-aș supăra că nu m-ai căutat atâta amar de vreme, ci m-aș bucura că ai făcut-o. Am ieși în orășelul copiilor și ne-am da în trenuleț. Și ai râde de mine pentru că mi-e frică (o să te țin de mână).

Apoi te-aș duce într-un loc frumos și ne-am întinde în câmp, în bezna nopții.

Dacă am trăi în universul care nu e atât de futut (zilele astea), s-ar întâmpla întocmai. Și da, nu dau vina nici pe viață și nici pe destin, ci poate o să-mi analizez alegerile. Poate pe undeva am luat-o greșit. Probabil că da, din moment ce suntem aici.

Hai, noapte bună!

hugslovepeace
>.<

 


Saturday night mood

Azi n-a fost o zi bună. Cu o ușoară durere de cap, de după o noapte zbuciumată, am purces în ceea ce urma a fi o zi normală, caniculară, dar în limitele cotidianului.

Nu numai că durerea de cap s-a acutizat și am simțit că un cuțit cu lamă groasă îmi sparge craniul și îmi scormonește-n creier, ca mai apoi să mă lovească-n măsele și după ceafă, dar când am ieșit din scara blocului am văzut negru. Pe tot drumul spre Grill am văzut pete negre. Am crezut că o să leșin, ceea ce ar fi fost o experiență nouă pentru mine, dar nu una pe care să-mi doresc să o trăiesc de una singură pe stradă.

Am băut o limonadă extrem de bună, până în momentul în care m-am înecat c-o bucată de lime și am crezut că mor acolo, la masa de lemn. Nu cred că am mai pățit-o vreodată în halul ăla. Mi-am revenit cu greu, ușor panicată. Desigur, durerea de cap persistă.

Ajunsă acasă am mâncat numai fructe. Cu grijă să nu mă ia dracu. Durerea de cap n-a încetat. Am luat și nurofen și calciu, am băut trei căni de ceai, m-am uitat la un lung metraj și câteva episoade din two and a half men și ea-mi este încă aproape.

Am senzația că mă sufoc. Am nasul înfundat și gâtul inflamat. Înghit cu grijă cireșele, ceaiul, apa și chiar și saliva. Ușor paranoică, am senzația că și amețesc dacă merg până la baie. Și mă abțin, iar când mă ridic grăbită, chiar amețesc.

Știu că unii sunt la mare, alții la munte, alții în centru vechi. Treaba voastră, aș putea să vă invidiez, dar n-o fac. Mi-e teamă să nu mă plesnească o karmă peste ceafă, să mă doară și mai tare. Așa că stau potolită. Aș fi vrut să ies să mă plimb undeva unde e răcoare, dar mi-e cumplit de lene.

Nu scriu nimic, dar coc povești. Pe canicula asta se umflă de n-ai văzut.

Nu știu ce-o să fac cu viața mea. Nici cea virtuală și nici cea reală. Voi ce părere aveți? Am nevoie să comunicați cu mine, mulțumesc, mă simt singură. Oau!

 

hugslovepeace
>.<


N-am fost niciodată bună la butoane

Cică trebuie să ai fler să apeși butoanele care trebuie, la momentul potrivit. În pare rău, dar eu am un ritm al meu și rareori nimeresc momentul, să mai fie și potrivit înseamnă eveniment global ce trebuie sărbătorit în stil de basm.

Nu-s bună la niciun fel de buton. La xbox o încasam pentru că nu aveam răbdare să le învăț funcțiile, la pc apăs aiurea și-mi dispar butoanele din opera și mi-e lene să le caut, am pierdut cruciulița pentru new tab din bara de sus și am programat aiurea aerul condiționat pentru că am apăsat pe timer în loc de on/off. Noroc cu Sorelina care-i as în domeniu.

Despre butoanele celorlalți, cică aș avea calitățile și fermitatea dejtelor pentru a le accesa, dar trebuie să studiez în domeniu. Și mie mi-e lene și să duc gunoiul și n-am chef să studiez aprinderea și stingerea butonului-fitil din sufletul nu știu cui. Că butoanele trupești sunt ușor de apăsat, oricât de inaptă aș fi, nu cred că aș putea rata… dar parcă am obosit. Vreau și eu alte provocări…

Nu mai vreau păcănele, vreau un balon roșu pe care să-l plimb prin Timișoara… am zis!

Să mor eu, mă calcă pe nervi faptul că nu reușesc să pun butonul de new tab înapoi și acum tre s-o ard cu ctrl t. Vreau cruciulița înapoi! Și am încercat s-o recuperez, dar n-o mai găsesc. Oare am ucis-o și acum nu mai există?

of.

hugslovepeace
>.<


Molotov, conversații

Capricioaso, îmi zice…

Capriciul e mai intens ca dragostea, uneori

Eu ce sunt?

Nina Simone – Feeling Good

Nu! Ce sunt?

Un castron imens cu cireșe, fără durerea de burtă…

Pffff…

La ce ai nevoie să știi?

Vreau să știu că însemn ceva, că nu-s doar un capriciu

Nu ești

Ai o putere de vindecare ciudată. Parcă n-ai simțit vreodată. Nu tresari

Așa e. Mie nu mi se face dor. Tresar la nou

Ești ciudată, nu te știam așa

Așa cum? Schimbată? Cred că sunt dovada vie că oamenii se schimbă. Asta e farmecul vieții, că nu suntem la fel. Probabil că te așteptai să mă smiorcăi în absența ta

Mă așteptam să-ți fie măcar dor

N-am avut timp.

Nu există! Nu poți să-ți faci timp să ți se facă dor. E o senzație pregnantă

Așa e. N-am vrut să te jignesc

Mai ești înamorată?

Nu, dar nu încetez să mi-l imaginz alături de mine și deci îmi alimentez în continuare filmele

Nici nu cred că ai fost

Am fost, dar nu am fost disperată

Cum așa? La tine nu există iubire calmă. Sunt uluit

Cuvinte mari

Au farmecul lor. Și totuși, ce îndrăgostit mai e și ăsta? Nu exista, te minți

Iată că există, o contrazic pe Mae West cu atitudinea asta. Și chiar îmi place gagica, deși evit să mă ghidez după citatele altora. Mi se pare dovadă de slăbiciune

Auzi tu?

Mda

Nu vreau să te rănesc, așa că lasă scutul deoparte și hai să bem cafeaua asta

Nici eu nu vreau să fiu rănită așa că mai bine stinge țigara aia și du-te

Ți-ai pierdut farmecul. Te-ai potolit. Erai potop, acum ești o amărâtă de ploaie mocănească

De durată

Dracu’ să te ia!

De ce?

Că ești încăpățânată ca un catâr și mai și zâmbești ca vulpea

Nu zâmbesc deloc, e doar urma satisfacției

O să ți-o iei

De unde știi că nu mi-am luat-o deja?

De aia ești așa a dracu’

Eh, viața…

Mă duc

Ok.

Nu mă pupi?

Nu.

Te pup eu

Îți sparg farfuria-n dinți și e păcat de o dantură așa de frumoasă

A dracu’

Și eu te iubesc

Cuvinte mari…

Dar cu farmec.

hugslovepeace
>.<


Purtător suprasolicitat caut suflet (pereche)

Ciornă neterminată pentru inimi în căutare…

Port asupra mea poeziile tuturor

Și fiecare și-a lăsat amprenta în timpanul meu
Pe pielea mea
Pe retina mea
În memoria mea

Nu există sertarul magic în care să le înghesui pe toate.
Ele au devenit parte din mine. Și cu ele m-am poticnit uneori.
Sau am mers mai departe.

De după metastaza emoțională

Îmi plac oamenii pentru puterea de recuperare.
Pentru spiritul de supraviețuire.
Pentru instinctele de fiare înfometate.

Aș vrea să-i sărut. Pe gură. Cu foc! Cu dor. Cu mândrie.

Tu ce vrei? Nu știu.
El ce vrea? Nu știe.
Noi ce vrem? Nu știm.
Voi ce vreți? Nu știți.
Ei ce vor? Nu știu.

Îmi doresc să… nu știu. Nu-mi doresc nimic. Pentru o vreme, mă curăț de vise și speranțe. Cu înălbitor le transform în urme transparente. Ce dispar când se usucă asfaltul. Trec ploile.

Port asupra mea poeziile tuturor. Și ei poartă asupra lor poeziile mele.

hugslovepeace
>.<


Beibi

wordpressu e țaca. nu răspunde la comenzi. facebooku e și el derutat. suntem prea mulți pe metru virtual. probabil de aia, se înnoadă țevile și se sucesc comenzile. încă nu am verificat cu cât am depășit factura la telefon. mi-e teamă să tastez satanicul nr steluță 115 cu diez la final. n-am să-mi stric mood-ul. încă.

de ziua mea m-au sunat/surprins oameni la care nu mă așteptam. și au uitat să-mi scrie alții pe care-i credeam altfel. dar așa se întâmplă-n viață. iar cu ziua mea nu-i de glumă. asta e chichița mea. plus că facebooku e un provider bun și de reminder și de info. bon.

am încheiat și capitolul ăsta. epuizant, ce-i drept.

beibi. sunt într-o stare romantică. și beibi, te-aș lua de mână. și te-aș ține strâns fără să te privesc. ah, beibi, aș veni într-o vizită la ceas târziu în noapte. să nu-ți spun nimic. să mă uit la tine. cuminte. și mi-ar fi lene. și-aș rămâne până dimineața. eu aș bea cafea. tu ai bea fresh de portocale. sau cola pe stomacul gol. eu m-aș strâmba. după care, beibi, eu aș pleca la mare și tu ai veni în urma mea. sau nu. e totuna.

miercuri noapte mă urc cu dreptul în rapidul de timișoara. joi dimineața cobor din tren, anchilozată, cu cearcănele până în podea, vorbind singură (probabil). voi sta până duminică la festivalul timishort. în pauzele dintre filme aș vrea să vă văd! pe voi, timișoreni dragi! așa că dați pe mail nr de telefon.

presimt că vine o lună plină. și apoi un iunie infernal. pe placul meu!

hugslovepeace
>.<


Ți s-a întâmplat?

Să spui: azi e ziua cutare și au trecut x zile de când nu mi s-au intersectat cărările cu cineva și să te bucuri de asta?

Și apoi, în aceeași zi, clipe nesemnificative mai târziu să ți se intersecteze? Să-ți fie ciudă pe tine că ai menționat? Că ai dat un ghiont destinului? Că ai tresărit?

Și mai apoi, mai târziu, după ce te-ai potolit și ți-ai amintit că nu te doare, nu contează, nu merită… să mai dați nas în nas? Și să n-ai ce să-i spui? Să privești muște invizibile și să vrei să ai o putere supranaturală să pui stop cadru și pur și simplu s-o tai ștrengărește?

Și apoi să mergi pe stradă afectat(ă) de ce s-a petrecut, lovind cu piciorul pietrele de pe asfalt? În căști să cânte (la dracu!) melodia aia. Aia pe care voi doi aveți niște amintiri si pe care le-ai sufocat într-un moment de criză? Și din slăbiciune să vrei să-i scrii că ți-e dor? Sau mai bine că nu ți-e dor, dar vrei să-i reamintești că ai existat? Și că oricât ți-ai repeta că n-a fost, este? De fapt, vrei să știi că ești prezent(ă) măcar puțin-puțin, ca o mini licărire. Că n-ai trecut pur și simplu fără a lăsa o urmă. Din egoism ai vrea să-i trasezi o dungă-n carne, doar-doar să nu te uite.

Și la final să vezi pe acel cineva pentru care la un moment dat erai în stare să-ți scoți ochii, ținând de mână pe cineva? A uitat că te-a zărit. Nu i-a păsat nicio secundă, iar tu faci scenarii. Inutile. Scenarii care te țin în viață.
Cineva merge de mână cu altcineva pentru care și-ar scoate ochii, s-ar arunca într-o oală de smoală încinsă sau s-ar arunca de pe Inter (ce forme sadico-violente dau eu iubirii altora. such a bitch!)

Se vede iubirea.
Tu nu-i aparții. Și mergi mai departe. Cu altă muzică-n căști. Cu o ciudă trecătoare.
Pleznesc copacii a viață! Și viața pleznește în venele tale.
Strigă: m-ai sugrumat destul! Lasă-mă să țâșnesc prin toți porii tăi!

Dispar urmele atingerilor. Dispare și cineva-ul. Dispare și senzația aia de fior pe ceafă.
Și e trist, pe undeva, pentru că sperai în sinea ta să guști din veșnicie.

Ți s-a?
Ah, nici mie…

HugsLovePeace
>.<

Foto