Tag Archives: canicula

iar aţi plecat cu toţii

Iar bate vântul frunzele pe aici. Aţi plecat toţi la mare să nu cumva să suferiţi de (probabil) ultima caniculă pe anul ăsta. O să plângeţi după, când v-or îngheţa mucii-n fular.

Lasă că rămân eu pe baricade. Şi-o să plec şi eu în călătoria vieţii, da. Săptămâna care vine. Care eşti din Piatra Neamţ şi dai o bere, zi-mi! Şi o să stau cu geaca pe mine seara. Şi o să scriu pe blog că ce fericită sunt. Că eu nu mă deconectez aşa.

Mă dor tălpile de la cât m-am deplasat azi. Spre fericirea mea, nu am murit pe drum.

Acest intermezzo cu niscaiva revoltă trebuie luat ca „prea mult soare în freză”.

Cel mai mult mă bucură că încep naibii serialele… iei!

Hugs. Love. Peace.

>.< Evergreen va iubeste! Se stie.


iată-mă

Doamnelor, m-am dus peste vecinii care sparg pereţii şi ce să vezi?

Doar să le adresez o întrebare scurtă: „Cât p… mea mai durează?”.

Am sunat la uşă şi mi-a deschis un gagiu cu nişte ochi albaştri de m-am înecat cu propria-mi salivă. Am zâmbit graţioasă, fiara din mine s-a dus dracului şi l-am întrebat cu cea mai blândă şi jucăuşă voce, mai aveţi mult de lucru… ştiţi bormaşina aia sâmbătă la ora opt dimineaţa… hihiih… hahah…

El a bâiguit ceva în timp ce se uita la cracii dezgoliţi şi mă măsura din priviri. Io râdeam ca proasta că m-a surprins.

I-am zis mulţumesc. Cică în două zile e gata. Io zic trei, dau de la mine.

A închis uşa. Am strigat un Auuuu a la Hank Moody şi am urcat acăsică. Fiecare bătaie cu ciocanul s-a transformat într-o imagine destul de porno. Tânărul acela prăfuit şi transpirat loveşte la relanti un perete. Sare praful peste tot. Auuu.

Iată că m-am binedispus. Viaţa e frumoasă! Zugravii rullez!


canicula de luni

cu o durere de omoplat şi-o stare de greaţă mă fac să regret că am deschis ochii prea devreme. însă un vecin renovează de vreo 3 săptămâni. a aşteptat la rând (de-ar face-o cu toţii deodată) şi sparge pereţi. deja mă întreb câţi dracu pereţi are omul ăla? şi parcă are un ciocan imens cu care loveşte direct în timpanul meu.

mi-e rău! şi am o groază de lucruri de făcut, printre care să câştig nişte bani, dar nu reuşesc să mă lipesc de nimic. la câţi oameni citesc zilnic aici, oare nu are nimeni o cunoştinţă care are o rudă care caută om? mă mir.

cafeaua este mama tuturor răniţilor. ea mă va salva.

probabil am să mai revin, dar îndată ce reuşesc să nu mai ameţesc.


mă uit când la taste când la ceas

Nu mă mai plâng pentru că victimizarea nu mă ajută cu nimic aşa că mănânc niştre struguri albi şi reci şi rânjesc aiurea. Îmi distrug coloana în faţa laptopului făcând te miri ce şi parcă nimic nu mă mai poate ridica. E vineri 13 şi zero barat plus o presiune în frunţi.

Probabil că aceste stări ciudate şi aceste treceri aproape bruşte dezorientează oamenii care mă citesc. Prietenii s-au obişnuit şi nu se mai sperie când citesc cine ştie ce grozăvie.  Prietenii ceilalţi cu care nu mă văd în fiecare zi se mai tem şi mă sună şi mă pun să le povestesc ce e cu mine. Atunci râd pentru că nu ştiu ce să zic. Dacă pe blog îmi ies, la telefon prefer să vorbesc despre cât de bine sunt.

Unii dintre cititori o iau personal şi mai apoi cred că mă cunosc suficient cât să mă urecheze că am scris nu ştiu ce. Doamne, dar eu vorbesc aşa mult în dodii. Cum ai putea să ştii ce e cu adevărat? Nici nu mai contează.

Trist e că se adună pe zi ce trece lucruri care chiar nu mai contează. Şi asta nu e bine. Orice aş face pierd şi dacă plec şi dacă rămân şi dacă las şi dacă nu. Aş vrea să cîştig de data asta, dar nu văd portiţa.

Nu cred că mai cred în poveşti. De două ori trist.

Belesc ochii la taste. Apoi la ceas. Apoi la taste. Apoi la monitor. Ce-aş mai putea să spun să vă intereseze aşa de mult? Cred că de atâţia ani ştiţi înaintea mea ce simt. Nu e fun? Nu, nu e fun deloc. Îmi plac strugurii că mă fac să mă gândesc la toamnă. Abia aştept toamna!

O să scriu o carte! V-am mai zis asta de o mie de ori. Dar o s-o scriu. O carte despre nimic şi despre Evergreen.

Mulţumesc mult pentru tot ce aţi făcut cu Şuetele. Pentru cei care nu au apucat să arunce un ochi.
Mulţumesc şi pentru banii virtuali. Eu o să câştig Opelul. Ca să ştiţi. O să-l vând şi o să fac un film.


canicula şi bătrânii

Nu am nimic personal cu oamenii în vârstă, deşi câteodată reuşesc să mă scoată din sărite. Mai ales prin mijloacele de transport în comun, dar asta e o altă poveste.

Acum am o problemă, însă. Canicula asta e criminală. Se discută despre ea pe toate posturile şi deja ne-a intrat în reflex „cum să ne ferim de caniculă”. Ştim orele când trebuie să stăm ţintuiţi în casă şi că trebuie să bem apică. Dacă suferim de inimă, mai grav, nu ieşim nici în ruptul capului.

Cei nevoiţi să iasă (că deh, viaţa nu e perfectă) îşi blesteamă zilele, dar pensionarii? Ce caută oamenii ăştia pe străzi la orele alea crâncene?

Nu zic că dacă eşti pensionar nu ai viaţă şi nu trebuie să ai activităţi, dar nu cred că-s atât de urgente. Şi chiar dacă ar fi, trebuie să fii conştient că viaţa e mai importantă decât o „treabă”. Parcă-s toţi copii mici. Nu fă aia, exact aşa fac. Şi după aia leşină pe stradă sau prin staţiile de autobuz şi se vaită că ce bătrâni şi neajutoraţi sunt ei.

Ambulanţe nexam. Dacă te apucă să naşti nu are cine să vină să-ţi dea o mână de ajutor că trebuie să fie să ia tensiunea oamenilor inconştienţi care băbănăie la ora unu prin oraş. La peste 35 de grade celsius când asfaltul sfârâie şi aerul este irespirabil.

Oameni buni. Nu-i de glumă. Se moare de la căldură. Am văzut doar o mie de ştiri cu titlul ăsta. Treaba aia cu „nu mi se întâmplă tocmai mie” nu se aplică. Moartea nu face o selecţie anume, ci-l prinde pe ăl mai slab. În ecuaţia asta, bătrânii sunt primii vizaţi. Urmează copiii, dar prefer să cred că părinţii sunt oameni cu creier şi nu-i lasă să se dea în leagăne în miezul zilei.

Eh, cam atât.
Eu era să mor pe la şase jumate seara pe biclă. Dristor – Moşilor. Dar asta pentru că nu am condiţie fizică.


ploua infernal şi noi ne jucam…

E cald. Al naibii de cald. Berea cu numărul X se răceşte de la mînă pînă la gură. Încercăm să nu ne atingem. Să nu ocupăm spaţiul. Să nu respirăm prea mult.

Începe furuna. Aw, verile astea toride! Balconul se scutură. Mie-mi place să vorbesc de ce-mi place. Oare îmi place într-adevăr sau doar îmi place că mă place? Tssss, ţigara se arde. Sete. Şi pînă unde merge raţionalul? Unde intervine neantul?

După discuţii transcedentale am revenit la ţigara care se resimte în plămîn şi la berea care stăpîneşte setea, dar şi sufletul.

Plouă. Fulgeră. Cineva numără secundele pînă la tunet. Tunetul se resimte în fiecare dintre noi. Mi-e dor să-mi fie frig.

Într-o secundă coborîm în grabă. Dansul ploii. Măgăruşul c-o minge de baschet. Aw. Converşii mei s-au inundat. Mi-e  friggg! Fusta lipită de coapse. Alergăm. În pustietatea străzii inundate. Pană de curent. Ţipete de fericire. Cineva aleargă de frica ploii. Noi o iubim. Tobogan, leagăn… Aw! Copilărie firavă, unde eşti? Ne învîrtim. Opriţi-mă! Părul roşu nou vopsit e plin de apa grea şi rece. Ah, ce senzaţie! Pielea… Şi pielea încinsă incită. Nebunia nopţii.

Calm. Ultima ţigară. Halatul pufos. Drum spre casă.

Bine.

Şi aşa se nasc nebuniile de-o noapte care rămîn în suflet pe veci. Şi aşa se naşte un moment. Un moment ce-l vom ridica la rang înalt. Un moment numai şi numai al nostru. Şi-al ploii dintr-o noapte toridă de vară.


nesomn şi dor de ducă

foto by Alexandra Carastoian E clar! Asta nu-i vreme de stat la examene cîte şase ore, asta e vreme de stat pe plajă. Vara ar trebui să plece toată lumea urbelui şi să se relaxeze departe. Companiile ar trebui să aibă mai multe sedii în funcţie de preferinţe şi sezon. Fabricile să se închidă, muncitorii să-şi ia familionul şi fuga-fuga la Năvodari.

N-am dormit. Afurisita de canicula a pătruns printre draperii şi m-a gîdilat pînă la epuizare. La trei dimineaţa priveam în beznă. Parcă desluşeam efectul de fata morgana. Era doar morgana, fata probabil că visa prinţi şi prinţese.

Nu-mi găsesc resurse să mă urnesc. Planurile mele de ieşit se realizează după apus cu pus în practică după orele 22:00. Berea nu intră altfel. Sunt entuziastă, deşi mă topesc cu fiecare clipă scursă.

Am vîndut haine din dulap şi sper să reuşesc să-l golesc.

Am strîns peste 180 de voturi şi asta e bine. După estimările mele pînă pe 25 aş putea ajunge la o mie. Ceea ce ar fi grozav, nu-i aşa? Click aici!

Aproape că se termină sesiunea şi urmează perioada de căutări şi vînători de joburi, dar şi perioada în care FINALLY lansez şi eu site-ul ăla. Abia aştept! E copilaşul meu mic şi sper să-l cresc cu ajutorul vostru.

Am să mă opresc aici. Probabil mă arunc sub duş pentru a treia oară azi. Şi apoi aştept cuminte să mă usuc natural. Apoi mănînc cu poftă un kilogram de cireşe.