Tag Archives: casa

Bine ai venit, te uitasem

M-am întins pe parchetul rece. Deși e fin, nu-mi place tipul ăsta, îmi place tipul ăla care scârțâie. Fumez o țigară cu privirea perpendiculară pe tavan. Da, știu. Mă lăsasem. M-am apucat. Și iar mă las, până joi. A venit Rocco acasă (bicla) și-o să fac mai mult sport. Caut scuze. Mă mint frumos că nu e. Dar e. O simt. Doar că la nivel superficial, la primul nivel, al pielii încinse de dragoste, spun că e nu.

Ce contează de fapt? Ce spun sau ce simt? Dacă repet de mai multe ori ce spun, poate ajung să și simt. Mă scoate din sărite când nu-mi pot controla gândurile. Zece cursuri de nlp și devin o mașinărie. O mașinărie de non iubit. Ori poate o operație pe cord. Scoatem senzațiile, lăsăm doar funcția de organ. Meditație și mantre. Acum recurg la clișee ca să-mi curăț chakrele. Mai bine dau 3 ture de parc până mă ia cu leșin. Mai bine mă uit în tavan.

Fac planuri. Când o să am casa mea, din care tu vei lipsi cu desăvârșire pentru că ori de câte ori te vei întoarce vei fi uitat, o să fie o casă cu tavane colorate. Pentru cei ca mine care vin să se zgâiască-n gol. Și cu pereți ciudați. Și cu multe veioze mici, ca niște licurici turbați. Și cu multe plante. Multe multe plante. Cu ferestre imense și draperii cu fluturi. Da!

Mă duc la o nuntă. Sunt niște oameni foarte dragi, altfel nu aș fi mers. Nu-mi plac nunțile, nu-mi place agitația, nu-mi place frăsuiala. Mirii ar trebui să se bucure de momentele alea și nu să alerge printre mese. Și da, sunt o romantică. Vreau o nuntă mică, pe-o plajă, cu lebede sălbatice. Să dansăm în picioarele goale. Să port iasomie în păr. Și-o rochie albă fină. Hah, m-am lăsat purtată de val.

Mă ridic după parchetul rece. Damien Rice cântă de mama focului. Omul ăsta a fost grav rănit în amor. Eu nu, eu doar mă victimizez, n-am fost niciodată victimă. Întotdeauna am scăpat, am plecat la timp, m-am dezîndrăgostit fără boala turbării și spasme. Dar asta-s eu! Să le trăiesc pe toate cât mai intens. Diferența dintre mine de azi și mine de acum o perioadă este că acum le cinstesc ca fiind doar ale mele… nu și ale lui.

 

hugslovepeace
>.<


pentru prima dată

am purtat o semidiscuţie serioasă cu Puştiu. despre căsătorie. despre cererea în… despre viitorul nostru împreună sub acelaşi acoperiş, oficial al nostru. şi eu nu am făcut mişto de el. şi nici el nu s-a mai crispat.

era în treacăt. mi-a plăcut să mă gîndesc la asta în mod serios. adică să o văd ca pe o posibilitate de a proiecta viitorul nostru împreună. mi-a plăcut pentru că m-am prins că are nişte planuri. mustăceşte.

şi azi mă gîndesc matur şi femeiesc la noi doi peste ani legaţi cu două şaibe argintii şi o hîrtie roz, parcă. aşa că dacă mă mai las convinsă de gîndul ăsta într-un an, doi (maximum 3) o să port rochia aia superbă. o ştiu deja.

am văzut the hurt locker şi o să-i fac review în revista film menu, revista facultăţii. uuuh! mă implic în proiecte.

mă bag la un film. un film care nu o să fie despre căsătorie.

hugs! să aveţi weekend minunat, chiar dacă afară-i friguţ şi plouă.