Tag Archives: cautare

pfff

Frecînd podelele am constatat că: oamenii nu ştiu să fie recunoscători. Le lipseşte bucata aia care să-i determine automat să aibă anumite sentimente. Ceea ce mă demoralizează într-un fel. Recunoştinţa să pornească din sine şi nu să fie ceva indus, ci să fie acolo şi să iasă la iveală atunci când celălalt e cam vraişte. Nu se poate. Individualismul e la putere.

Mie-mi place să fiu recunoscătoare pentru tot. Bănuiesc c-o mai dau pe lângă, dar încerc să mă revanşez. Miserupiştii nu vor asta. Nu vor nimic şi întorc spatele. Ceea ce e bine pentru cordul lor, nah, fiecare trebuie să ne păzim să n-ajungem ca domnul Prigoană la Urgenţe, dar parcă prea de tot.

Oamenii se sperie de sentimente. Aţi observat că mai nou fugim de iubire? O fentăm de frică şi ea oboseşte să ne tot convingă că e mişto cât e şi că nu moare nimeni de la niscaiva suferinţă, care nu e neapărat necesară pentru că există şi finaluri fericite. Eu nu prea cred în ele, deşi mă consider un om optimist. Mie nu-mi plac finalurile din principiu, că nu poate fi aducător de fericire acel ceva care se termină. Cum e cu fiecare bere. Se termină, a naibii!

Hardul meu extern e puţin spart. Socrate făcea tumbe şi s-a încurcat în cablurile din casa asta atât de strâmtă şi atât de scumpă. A făcut poc. Eu am plâns de teamă să nu pierd cei 600 de gb de informaţii şi apoi m-am calmat şi am devenit raţională. N-are nimic, trebuie dus undeva la unii deştepţi şi adus înapoi sănătos.

Am făcut o pauză. Am un deget tăiat. Mă doare spatele de la mutat dulapuri. Casa asta arată ca după bombardament, dar va ieşi la lumină. Sper să nu leşin într-un colţ între timp şi să ratez acest lucru.

De când am decis să fumez şi mai puţin, aş fuma într-una, eu fiind doar social smocker, deşi acum 10 ani le sudam de mama focului. În fine. Lungesc vorba că mi-e teamă de ce urmează şi mă ustură şi degetul.

Vreau să am 3000 de cititori în fiecare zi!!!  Şi nu vreau să scriu de sex. De sex scriu pe Şuete. Învăţaţi-mă voi, discipolilor, cum să ajung acolo sus.

Ah, mi-am făcut cont LinkedIn, acum trebuie să umplu spaţiile alea goale. Poate aşa îmi găsesc şi eu un job şi reuşesc să ajung anul ăsta în Barcelona. Ah, sper că nu m-aţi uitat. Caut job!!! Project sau part ca să mă duc şi la şcoală.

>.<


neterminat(ă)

Pînă să deschid pagina aveam pe limbă (vîrful arătătorului) o mie şi una de poveşti de scris. De cîteva zile rumeg cuvinte şi leg fraze. Ştanţez fiecare emoţie şi-o pun deoparte ca mai apoi s-o aşez frumuşel aici. De la atîtea  nopţi albe şi zile mov le-am uitat.

Hahal memorie!

Mă apasă tristeţea timpului ratat. S-au scuturat pomii şi nu i-am mirosit suficient. Se trec zambilele şi narcisele şi nu m-am săturat să le privesc. E aceeaşi senzaţie ca atunci cînd dispar cireşele de pe piaţă. Nu pot să mă satur niciodată!

Normal că în mine-s frămîntările tînărului creator, zbuciumul femeii iubite, dar nu suficient, drama copilului orfan, prietenul mereu pus pe şotii, doruri şi amintiri. Normal că mă împing departe de tot ce am trasat odată. Ciudat este că nu mai am un scop definit. L-am ratat pe drum uşor-uşor devenind mai încîntată de altele. Nici eşecurile nu mă mai lovesc. Le fentez cu delicateţe. Nu vreau să-mi supăr karma şi să plătească o altă eu în alte vieţi. Îmi curăţ energiile şi iert. Pe toată lumea. Şi pe cei care mi-au pus piedică şi mi-am spart dinţii şi pe cel care mi-a întors spatele atunci cînd aveam cea mai mare nevoie şi chiar şi pe cel care m-a trădat în cel mai murdar mod.

Soarele se arată galeş prin fereastra mea. Închid ochii şi mai strîns, dar lumina sparge vălul de întuneric. Descopăr o nouă zi. Începe nebunia…

Normal că se ofilesc în vază ultimele lalele din anul ăsta.

Caut job: redactor online part part time.


într-o călătorie spre Soare-Apune

Mai am cîteva pagini şi termin Siddartha. Este prima carte a lui Hesse care ajunge în mîinile mele şi îmi place. Mi se întîmplă deseori să nimeresc o carte anume la un moment crucial al vieţii şi să mă lovească în creştet cu răspunsurile. Şi să mă facă să rîd şi să realizez esenţele şi aromele.

Nu fac recenzie de carte aici. Citeşte-o şi vei vedea că e pentru fiecare dintre noi la un moment în viaţă.

235879-mediumNi se întîmplă deseori să fim aşa hotărîţi în diverse căutări, să fim cu ochii ţintă spre un final şi să ratăm marile momente ale vieţii. Concentrarea asta spre un scop final fără îngăduiri de abatere, nevoia de cunoaştere, de răspunsuri, de o certitudine, de un drum precis nu face bine la suflet.

Şi ţelul ăsta e o povară grea. Nu suntem liberi şi deaschişi nu ne mai lăsăm fascinaţi şi purtaţi aiurea, ci trăim într-o încruntare şi într-un pas grăbit spre ceva anume. Se poate să şi găsim şi să nu ne dăm seama sau să nu ne satisfacă sau să trecem pe lîngă.

Ne gîndim la renaştere. Cînd nu realizăm că o dată la o perioadă de timp renaştem în propria viaţă, renaşte un alt eu din aceeaşi persoană. Şi nu-i frumos? Evergreen de azi nu este aceeaşi cu Evergreen de acum 10 ani, dar este aceeaşi persoană cu acelaşi chip şi cu aceeaşi formă.

Deşi ne impunem limite şi oamenii ne sfătuiesc, părinţii ne ghidează şi ne explică ce alegeri să facem şi ce e bine şi ce nu, întotdeauna vom fi duşi de viaţă în mijlocului furtunii. Şi pînă ce nu trecem noi prin etapa aceea, pînă ce alegerile nu vor fi ale noastre şi bucuriile sau suferinţele nu vor pleca din interior, pînă atunci orice cuvînt este adiere în vînt, zadarnic şi fără bază.

E frumoasă tare cartea asta. Vorbeşte atît de senin despre esenţa umană şi despre setea asta tipică de a avea mai mult, de căuta, de a găsi, de a-şi impune limite, cînd de fapt totul stă în capacitatea de a trăi liber, lipsit de dogme şi ştiinţă.