Tag Archives: certuri

Ciocolată amăruie și cafea cu zahăr brun

Being single it’s our default setting.

Una din marile temeri ale unui om este să fie singur. Știu, este aproape imposibil să supraviețuim fără nimeni în Univers, avem nevoie să socializăm, să iubim, să ne pupăm, să comunicăm, să ieșim în cluburi, dar nu înțeleg de ce oamenii fug de momentele lor de singurătate?

Pe de altă parte, nu cred că există acel cineva menit să fie al tău. Îmi pare rău dacă sună pesimist, dar chiar nu (mai) cred asta. Cred că există o mulțime de variante și tu ai dreptul să cauți și să o alegi pe cea care vine în conformitate cu dorințele și emoțiile tale. În momentul ăla. Dacă reușiți să depășiți crizele de 3 ani, 6 ani, 9 ani, ei bine, v-ați găsit you lucky bastards!

Dar acel om construit pentru coasta ta și pentru perfecțiunea întregirii… neeeaaah. Și nu zic asta pentru că de fiecare dată când am găsit unul am zis: clar, e pentru mine, ci pentru că realizez că atunci când iubirea coboară din imaginar în real și se transformă în experiență propriu-zisă, lucrurile se complică. E vorba de oameni și oamenii-s capricioși.

Ce mă dezamăgește enorm atunci când văd cupluri este că nu au încredere unul în celălalt. De parcă sunt într-o competiție. De parcă trebuie ca unul singur să aibă dreptate și să iasă învingător, când de fapt ei sunt acolo în relația aia. De parcă celălalt încearcă să-l calce pe cap și să-i facă rău, să-l schimbe, să-l certe, să-l critice… când de fapt e vorba de doi și amândoi ar trebui să fie în tandem și că caute binele lor atât împreună, cât și separat.

Da. Acum sunt în afara cercului și poate mi-e ușor să trag concluzii și să să teoretizez, dar nu trebuie să fie ușor? Adică nu-s atâtea lucruri grele și nasoale în jurul nostru, de ce și relația trebuie să fie parte din ele? Cred că în momentul în care devine greu de trăit atunci trebuie să te cari pur și simplu, fără regrete, fără tentative de resuscitare. 

Dintr-un film, am prins asta: bărbații înșală atunci când nu se simt utili, femeile atunci când nu se simt iubite. Eu zic că e vorba de curiozitate și apoi intervin alte motive. Cert este că înșală și dacă mai demult credeam în dreptul suprem asupra ființei iubite acum nu cred în monogamie.

La mulți ani, vouă, dragii mei G.!

Și să aveți Sărbători Liniștite, nu vă stresați cu mâncăruri și curățenii, ci mai bine aveți grijă de sufletele voastre. Ah, și bucurați-vă! Hristos a Înviat!

HugsLovePeace
>.<


love me if you dare!

Nu, nu filmul, ci viaţa.

tools-to-help-fight-depressionAm cîteva nemulţumiri şi nelămuriri referitoare la aşa zişii prieteni sau presupuşii omi care îmi sunt mai mult decît cunoştinţe, după cum urmează:

NU înţeleg de ce dacă te împrumut cu 420 de lei îmi aduci numai 400, rămînînd ca într-un viitor indecis să primesc restul. Nu contează suma, ci gestul care mă scoate din minţi. Uite-aşa mi-am luat la ţepeeee.

NU înţeleg cînd te împrumut şi îmi zici că pe 5 îi ai şi se face 15 şi oha! Cum nu înţeleg cum unii uită cu desăvîrşire că au de dat înapoi, cît au de dat şi normal că nu calculează bine şi eu primesc mai puţin. Iar cînd e tras la răspundere se oftică.

NU înţeleg de ce de cîte ori se vine la mine se vine cu mîna-n cur. Nu, nu cer taxă de intrare, dar obiceiul ăsta de a veni cu mîna-n cur şi a cosuma diverse (de la mîncare pînă la băutură, eventual şi-un duş) mă scoate din sărite. Băi nene! Io mă simt! Se poate ca azi şi mîine şi poimîine să nu am bani, dar de FIECARE DATĂ? Mie-mi place să mă revanşez şi să-mi răsfăţ prietenii. La mine nu e aşa şi asta pentru că la mine e uşa deschisă a frigiderului şi e normal ca omul să se servească gratis? Sau ce? Chiar nu înţeleg. Şi mai mult, dacă te rog să-mi iei ceva ca să bem împreună (gen suc) îţi şi dau banii pe el.

NU înţeleg treaba cu nu îmi cumpăr cd-uri că iau de la tine. Wtf? Eu le iau pe gratis? Fac eu cd-uri noaptea şi ziua le ofer cadou?

NU înţeleg telefoanele de genul: sunt jos vin la tine. NU, nu vii! Nu-mi plac surprizele.

NU înţeleg chibzuiala asta la bani că e mai bun de la altul.

NU înţeleg superficialitatea de ce mai faci, dar mă ajuţi şi pe mine cu…? Mai ales cînd mă suni din an în Paşte. Sau bagi un pretext de invitaţie undeva pentru că nu ai cu ce să te deplasezi. Sau mă suni cînd eşti singu(ă) şi plictisit(ă) ca să te ţină fraiera de vorbă, eventual dai bip.

NU înţeleg fazele de genul: te superi că îţi beau berea? Îţi iau alta… niciodată!

NU înţeleg – punem toţi bani să luăm X şi pînă la urmă se dovedeşte că am pus numai eu bani că restul omilor ba nu au schimbat, ba nu au deloc, ba plouă.

NU mai înţeleg prietenii ăia care vorbesc şi vorbesc şi vorbesc despre ei şi cînd ridici şi tu capul să-i zici ceva dau drumul la tv sau se încalţă şi pleacă sau te întrerup şi continuă despre viaţa grea şi lipsa de sex şi etc etc etc. Fuck off!

M-am săturat de oamenii ăştia pînă peste cap. Pe cuvîntul meu! Pentru că mă enervează şi degeaba le zic că lucrurile nu se schimbă, iar eu nu pot pune interdicţie să-mi calce cineva în casă. M-am săturat să fiu luată de proastă şi să mi se rînjească în nas şi să mai şi fiu luată de sus… că ce domne, ce ai?

CE AM? Am draci pe toţi zgîrciţii şi nesimţiţii de genul, pe aşa zişii prieteni de care mai bine mă lipsesc decît să mă fută în gură cu fiecare ocazie.  Pe lipitorile care-mi sug toată energia. Am nervi pentru că am oferit şanse şi m-am pretat la discuţii şi tot degeaba. Ne facem că înţelegem şi tot înainte cu nesimţirea.

Jules le spune prieteni toxici. Eu nu cred că-s prieteni deloc.

Phiew! M-am răcorit!

Ia de  aici!!!!