Tag Archives: cine sunt eu? voi cine sunteti

That’s me in the corner

Nu știu cum să mă explic eu mie însămi, darămite să mă explic mai departe?

Oamenii înțeleg ceea ce tu exprimi la un moment dat. Eu sunt genul de om care spune o groază de chestii, mai ales la nervi. Multe din ele sunt pure ieșiri iraționale, altele sunt niște mizerii lipsite de argumente și altele adevăruri.

Când discut cu cineva despre un subiect care mă atinge par încrezătoare. Adică repet lucruri și chiar cred în ele. De fapt, mi le repet mie. Se poate percepe că mă mint singură, dap. E și ăsta un punct de vedere. O văd ca pe o metodă de autoconvingere. Nu am observat asta la mine până de curând. Nevoia de a verbaliza pentru a deveni realitate. S-a întâmplat să nu fie adevărat și tot ce am zis să fie în van. Să vezi atunci ochi beliți în oglindă și greutatea acceptării.

Probabil că la fiecare final de frază ar trebui să specific – acum – ca să sesizez auditoriul că mâine s-ar putea să nu mai fie așa. Da, îi bulversez pe toți cu schimbările mele. Dar ele nu-s minciuni și nici jocuri de teatru. Sunt căutări și descoperiri. Sunt schimbări venite în urma exteriorului (cum a fost cu piesa de teatru Egoistul) sau sunt povești mai vechi care se așează și abia acum ies la iveală. Fondul principiilor există. Pe el cad și urcă alte elemente, dar esența mea este aceeași…

Se poate interpreta că mă schimb după cum bate vântul. Dar important e că vântul îmi aparține.

Nu știu să mă explic mie. Uneori mă înspăimânt de cât de lipsită de liniaritate și câtă lipsă de constantă duc. Și da, derutez și nu fac decât să trimit confuzie. Iar oamenii rămân cu impresii. Și ei au dreptatea și adevărul lor. Iar eu mă aștept să mă vadă așa cum cred eu că sunt așa cum cred eu că ofer. Dar la final, când tragem linie, observ frapată că rezultatul meu este aproape diferit de celălalt. Și da, uneori sunt prea îngăduitoare cu mine și alteori prea aspră. V-am zis doar că la mine nimic nu e drept.

Și acum nu știu ce să fac. Sunt într-un blocaj. Pentru că nu știu cum să explic lucrurile astea de mai sus. Adică le pot așeza în scris, dar când e vorba să port un dialog mi se opresc gândurile. Și nu găsesc explicații pentru gesturile mele, explicații care să lumineze situațiile. Pot spune: așa am simțit! Și da, suntem niște egoiști, dar eu îmi asum din start această caracteristică… Și da, încerc să schimb lucruri mărunte care să întregească puzzle-ul mare. Nu o fac pentru voi, ei sau altcineva, ci pentru mine în primul rând. Ha, tot egoism, nu?

Simțeam nevoia să mă explic. Am senzația că orice fac e pus sub o lupă și nu mai am curaj s-o sparg, lua-o-ar dracu! Not a drama queen, just a drama princess.

HugsLovePeace
>.<