Tag Archives: curaj

la asta chiar nu am titlu sugestiv

paranoia e în floare.

oare ce m-ar putea face să nu mai fiu în halul ăsta? pare stupid, dar e mai presus de mine. e o stare. e nevoia de a mă uita de cinşpe ori în urma mea. nu-mi convine deloc pentru că mă defocusează şi pierd noţiuni. pierd inutil momente pe care le-aş putea folosi pentru orice altceva decît frica.

curajul piere odată cu vîrsta.

sorţi de izbîndă nu am decît dacă îmi ghidez mintea spre altceva. dar mintea mea e afurisită! face ce vrea ea. de-aş putea i-aş da o mamă de bătaie, dar nu poci. aş pune-o la pămînt şi dăi şi dăi.

e clar că universul îmi dă ce-mi „cere” mintea, dar ar putea şi el să nu bage în seamă toate prostiile. ar fi frumos să-mi trimită nişte fluturi mov şi nişte mare la parter. ori un job mişto şi bine plătit.

nici nu mă pot bucura de varaastaamsamaindrăgostesc că rog unghii.

ca să nu mai zic că de vreo două zile nici poftă de mîncare nu mai am. iar asta e deja la limita imposibilului.

în ton via Ana:

>.<


un’, doi, trei la perete stai!

Mă ascund cu fiece clipă care trece. Dacă acum 10 ani eram omul deschis, prietenos şi plin de curaj cu timpul am reuşit să-mi construiesc o carapace solidă. La uşă sunt mulţi oameni care se cred deja înăuntru servindu-se din cafeaua mea. Îi las să creadă ce vor.

Mi-ar plăcea să ştiu tot. Mai ales totul despre organismul meu. Să ştiu că atunci cînd mă deshidratez corpul îşi trage apa din stomac şi intestine şi că e bine să beau apă în ficare zi. Nu 2 litri deodată, ci treptat. Mi-ar plăcea să ştiu toate conexiunile care au loc la nivel fizic în trupul meu şi mi-ar plăcea să evoluez mental şi să-mi folosesc inteligenţa şi intuiţia cît mai mult cu putinţă. Să-mi manipulez propria minte.

Mi-ar plăcea să ating anumite orizonturi pe care le realizez la un moment dat. Să nu cad în dizgraţii. Să nu aleg patetismele. Să-mi amintesc mereu viaţa şi s-o trăiesc fără să mă ambalez inutil cu nimicuri. Ca atunci cînd văd un film sau citesc o carte şi mi se întipăresc în suflet anumite cuvinte (imagini) şi mă rog să le păstrez la infinit, dar ele se duc odată cu timpul. Rămîne numai senzaţia, dar învăţătura pleacă. Poate pentru că eu nu-s o bună gazdă.

Mi-ar plăcea să redevin idealista din liceu care credea că iubind ai drept de viaţă şi de moarte asupra celui de lîngă tine aşa cum spunea Camil Petrescu. Acum nu ştiu dacă mai am vreun drept. Nu e stupid?

Iar sunt în căutări şi iar nu mi-e bine. Nu am atins punctul culminant şi nu pot rămîne statornică unei ideologii. Mă chinui să sap adînc. În mine. Să aflu ce-i al meu şi să crească odată cu evoluţia mea. Nu-mi pot pretinde cuvîntul altui om, dar îl pot respecta.

Vorbesc în dodii. Am visuri. Asta ştiu. Probabil că voi reuşi să le îndeplinesc pe majoritate pentru că-s o fire cu o voinţă de fier. Asta dacă între timp nu-mi pierd nişte minţi.

M-am aşezat cu faţa la perete. Şi stau cu capul plecat. Trag cu urechea la viaţa care curge pe lîngă mine. Parcă e pîrîul Gutinaşului. Cu coada ochiului încerc să cuprind cît mai mult. Mîinile stau cuminţi împreunate. Aştept acolo să renasc şi să mă regăsesc.

Mi-ar plăcea să nu uit cum iubesc eu, de fapt. Să nu uit esenţa care mă face să trăiesc povestea.