Tag Archives: despre oameni

Era și cazul…

Să mă lovească o răceală după atâta amar. Și după frigul de ieri de la filmare. Și după orele în care-am stat încălțată cu o pereche de adidași înmuiați în noroi și ploaie. Un tip mi-a făcut „exteriorul la adidași” la spălătoria auto. Și atunci mi-am dat seama că spălatul mașinii nu este chiar a piece of cake. Trebuie să ai dexteritate.

Dar a fost atât de mișto senzația la filmare încât beau fervexurile cu zâmbetul pe buze. Și plus de asta, am motiv întemeiat să lenevesc în pat mâncând supică. Doar e vineri, nu?

*Înainte să apuc să mă îndrăgostesc de cineva ar trebui să știu dacă dormim bine împreună. Dacă mă simt confortabil și dacă dimineața când mă trezesc (mă) simt într-un anume fel. Abia apoi aș putea să încep să scot fluturii din colivii. Doi oameni care nu pot dormi împreună – un gest atât de intim în doi și totuși atât de individual (o formă de libertate în cuplu pe care celălalt n-ar avea cum să ți-o reproșeze) – nu au cum să și conviețuiască împreună.

Mi-a plăcut să aud asta. „Mi-e dor de ea. Din moment ce am fost împreună înseamnă că am avut momente bune.” Și m-a făcut să mă gândesc la cât de nasoi suntem după ce ne despărțim de un om. Din teama de a nu suferi cumplit aruncăm cu noroi în ce a fost, fără să recunoaștem că… au fost momente bune.

De aceea parcă aș vrea să mă scuz pentru toate inepțiile scoase pe gură și nu din suflet despre diverși foști.

Iar am avut senzația de micime existențială a omului pe pământ. Și iară mi-am dat seama că ce trăiesc eu și cred că-s mari valori emoționale, raportate la Univers, nu reprezintă nici măcar un bob de nisip. Cobor în mine și mă resemnez: m-am născut la nivel de pământ, mă raportez la individualitatea universului mic și ce trăiesc zilnic reprezintă viața mea – mică în perspectiva extratereștrilor, imensă pentru mine.

O întreagă poveste.

HugsLovePeace
>.<


Strange mood

Știi când ți-e rău?

***
Nu fizic, pentru asta există aspirină – de la farmacie sau partener, depinde. Când ți-e rău de lume, de viață. Când repezi oameni fără un motiv anume, dar știi că ai vrea să le spargi fețele cu un levier? Sau că vrei să le calci articulațiile cu bocanci din ăia imenși de rocker furios? Sau că vrei să-i fierbi într-un cazan cu ulei? Ai prins ideea…

Mda, zilele când îți amintești toate căcaturile pe care ți le-a spus vreodată și ai vrea să te duci să i le verși în nas pe toate, poate când bea cafea să se înece puțin.

Și se vede de la o poștă că nu ți-e bine. Scrii pe blog. Pui status muist pe mess. Din astea. Și oamenii (unii dintre ei, că alții se tăvălesc în propria mizerie) te caută să te întrebe dacă ești bine. Și întreabă: ești bine? Și tu nu știi exact ce să le zici, că nu vrei să te urinezi pe emoțiile lor și nici să le plângi pe umăr (cică e o stare generală de nerv) și încerci să subtilizezi că e un bine din ăla… Și nu apuci să termin că el zice: da, și eu. Te înțeleg. Moment în care mie mi se taie pentru că (fuck you!) era vorba de mine. Dar oamenii nu știu cum să răspundă la durerea altora decât arătând-o pe a lor.

***

Un om pernă la momentul potrivit e o minune. Dar minunile-s rare.

***
Îmi zice: dacă mă părăseai pe bune mai repede poate m-aș fi trezit și n-am fi ajuns aici. Vinovată că am rămas, deci. Am vrut să fiu lângă tine la bine și la rău. Îmi pare rău, n-am știu că soluția stă tocmai în a nu rămâne. Nu-i bai, am plecat x ani mai târziu și consider că am procedat conform cu cine sunt și ce simt. De aceea spun cu mâna pe inimă: nu, nu-mi pare rău, îmi pare chiar bine!

***
Mă uit la Cougar Town și râd ca o cretinoidă roșcată. Mă deconectez de tot. Nu mă pot uita la filme, nu mă pot gândi la filme și cu greu scriu despre ele.

***
Am înșelat și nu am regretat nicio secundă. Asta nu mă face o curvă. Mă face o femeie nefericită.

***
Și toate astea pentru că pur și simplu mă simt al dracului de singură!
Cum e Jules din Cougar Town, numai că ea are 40 de ani și pahare imense de vin și mașină roșie decapotabilă, ah, și e dintr-un film.

***
Aș vrea să am puteri supraomenești și să zbor până la anumiți oameni. Să le bat în geam și să-i întreb de ce nu vin la timpul potrivit și de ce amână sau așteaptă sau se fofilează? Nu realizează oare că timpul nu așteaptă? Că unele momente sunt date să fie trăite atunci și nu peste șase luni?

***
Dintr-o ciornă.
I am back!

HugsLovePeace
>.<


Nu port umbrelă

Stăteam de 15 minute, udă leoarcă, în stație la 135, jos pe banca umedă.
În căști aveam asta, venită aleatoriu în acel moment.
Privind în bălțile gri am văzut chipurile oamenilor din jurul meu.
Nu am avut curajul să ridic privirea, ci am contemplat tristețea din cotlonul meu.

Nu am înțeles niciodată oamenii și totuși i-am iubit.

Nu-s un om trist, dar uneori o dau în dramatisme. De obicei debordez de veselie, chef de viață și umor, dar cu toții avem zile mai puțin bune, nu? Asta nu înseamnă că nu-s un om vesel, ci înseamnă că prefer să tac în mine.

Îmi place ploaia, mai cu seamă cea de azi, caldă și moale, deasă și nebună. Mi-ar plăcea și mai mult s-o împart.

E una din zilele acelea când mă simt bine să nu știu, când mă simt bine cu certitudinea că nimeni n-a murit de dor, când plouă și zâmbesc de la geam c-o cană aburindă de cafea. E una din zilele acelea când mi-e bine singură și când nu mi-e teamă de asta.

Oamenii renunță după ce obțin ceea ce doresc.

Se aplică aici teoria fructului interzis care-și pierde farmecul când devine accesibil. Oamenii sunt mai atrași de lucrurile complicate pentru că astea îi fac să freamăte, pe când cele simple sunt atât de ușor de avut și de consumat. Oamenii își pun brațele la piept și privesc de sus, apoi își fac bocceluța, sting lumânarea c-o suflare curajoasă, zăvorăsc ușile și pleacă… uită însă că în urma lor rămâne tot timpul cineva care privește la fereastră.

Privesc pe fereastră în grădinița din fața blocului.
În locul salciei copilăriei crește alta. Se satură de apă.
Privesc ferestrele vecinilor obosiți de atâta ploaie.
Este frumos…

 

HugsLovePeace
>.<

 


unii oameni

sunt pur şi simplu de neînţeles. nu ştii cum să-i abordezi. nu ştii pînă unde-i poţi însoţi. nimic. habar nu ai de ceva. ăştia-s şi cei mai frustraţi. nu mă deranjează frustrările oamenilor. atîta timp cît nu se resfrîng asupra mea. atunci mă apucă nervii.