Tag Archives: dezamagiri

Atunci când cad imperii

Fiecare dintre noi are prieteni apropiați, cunoștințe și oameni de suflet. Eu cam așa sunt, deși am foarte puține cunoștințe cu care țin legătura. Bon, deci prietenii apropiați care știu chestii intime, care sunt apelați constant, cu care se fac lucruri și oamenii de suflet, ăia puțini la număr care știu chiar cele mai ascunse și tulburătoare gânduri și fapte.


De după o zi bună

Mna, proiectai o bucată din film, adică dublele alese. La mine totul are sens că doar filmul e în capul meu. Și feedbackul nu a fost tocmai grozav, motiv pentru care m-am bosumflat trei sferturi din zi. Acum mi-am revenit, numai că m-a luat așa starea aia ciudată… și caut soluții (ele există), dar sunt prea obosită să mai scormonesc în mine.

L-am văzut pe Socrate!!! E gras și frumos, dragul de el. Ne-am jucat și jumulit și cred că m-a recunoscut. Mi-a și răspuns cu mieunatul lui celebru. Tare mi-era dor de el! Recunosc că am lăcrimat pe ascuns…

E ciudat cum între doi oameni care se presupune că se cunosc cel mai bine rămân doar momente de tăcere presărate cu ceva stânjeneală, dar noi să fim sănătoși cum spune o vorbă din bătrâni.

La orizont se arată soarele. Îl văd aproape. Mi-e drag de el și îl aștept.

M-am resemnat în privința unora, încerc să mă mențin pe linia asta de plutire ca să nu ajung într-un punct mai critic de atât. Acum mă privesc în oglindă și-mi trag câte una în freză spunând un Doooooamne prelung, Gizăs Cristos, bine că mi-a dispărut vălul de pe ochi. După care trag linie și merg mai departe, dar lecția e învățată, catastiful la zi.

Avanti!!!

Mai am și miercuri școală, după care respiro.

Eh, cam asta-i viața. Am nevoie de îmbrățișare. Lungă și caldă. Doar atât.

HugsLovePeace
>.<


Se prea poate

… ca uneori mintea mea să fie închistată și de aceea să nu înțeleg oamenii. Probabil e normal că nici nu m-am născut purtând vreo urmă de sfânt și nici cursuri de milostivenie nu fac. Când nu-i înțeleg (de obicei) îmi sare țandăra, mă enervez și îi invit frumușel la un duel de replici.

Cred că am trecut prin multe etape în viața asta, încât să mă bazez pe propria-mi gândire. Am renunțat să mai preiau viețile altora fără ca mai întâi s-o trăiesc pe a mea. Mă mai alint imaginar cu cărțile și filmele și abia atunci îmi permit să iau o pauză de realitate.

De data aceasta am stat cuminte în banca mea cu sprânceana ridicată și bătaia degetului în masă. Recunosc că m-am și amuzat puțin… puțin mai mult. Am avut răbdarea să aștept să văd finalul fără să dau palme și șuturi în fund. Pentru că oamenii trebuie lăsați să vadă singuri cât de goale sunt momentele și cât de superficial le umplem. Mă bucur că finalul este cel bun, până la urmă, ceea ce înseamnă că răbdarea și încrederea s-au dovedit a fi corecte.

Însă nu pot să ignor gustul amar rămas în gât. Și asta din cauza pretențiilor necuvenite, a pieselor de puzzle așezate prea devreme și a piedestalului crăpat pe alocuri. Dar și gustul amar se drege c-o bucată de timp cu aromă de ciocolată de casă.

Este o zi splendidă. Am deschis ochii zâmbind, deși am visat că ne-au invadat nemții. Mă duc să-mi miros pelicula pentru că până pe 17 ianuarie n-o mai văd. Este o zi frumoasă și abia aștept s-o trăiesc!

Cu dedicație

 

HugsLovePeace
>.<

 

 


a devenit obişnuinţă

să fiu dezamăgită de anumite persoane din viaţa mea. nu ştiu dacă e trist că m-am obişnuit şi mă aştept să mi se întîmple asta sau e trist că nu-mi mai pasă ca pe vremuri. cert e că acum îmi iau deciziile mai uşor. deciziile de a renunţa. deciziile de a nu mai acuza.

am obosit. sunt epuizată. aş vrea să am un weekend liber şi să trîndăvesc. nu cred că mai e valabil visul mării în martie. vremea nu ţine deloc cu mine.

e o perioadă absurdă pentru mulţi oameni dragi mie.

ok, şi dacă nu vă votaţi singuri (ceea ce e ok) puteţi să mă votaţi la roblogfest… pentru că merit! hihi

dureaza nitel sa va faceti cont, dar nu o vesnicie.

PS multam celor care m-au votat pana acum. sunt inca socata.