Tag Archives: dimineti perfecte in natura

Mărturii culese din roua altora

Cămeșa de noapte e lungă până-n podea. A fost a bunicii. E groasă, de-un roz pal, găurită la gât – în dreptul claviculei. Mânecile-s largi și-mi atârnă mult peste încheieturi. O suflec șezând pe patul vechi ale cărui arcuri tresar la fiecare mișcare.

Mă trag spre margine. Plesnesc sub mine sunetele trezirii. Așternuturile sunt încă fierbinți și mă cheamă înapoi cu gheare lacome. Întind tălpile goale și le țin aproape de podea. Simt curenții în fiecare striație a pielii. Încet le lipesc de podea. Frigul mă electrocutează până în ceafă. E răcoare dimineața. Dar e o răcoare splendidă.

Fug cu pași rapizi prin casă. Cămeșa îmi fâlfâie și scoate zgomote fantomatice. Ies pe prispă și îmbrățișez dimineața. În bucătărie radioul este dat tare. Bunica clocotește ciorba în oale. Fug la robinet și arunc două căușuri de apă rece pe chip. Apoi scot un aaah! 

Mă umplu de viață.

Alerg cu pași mărunți în grădină. În urma mea rămâne o boare aurie. Sub tălpi las în urmă ograda. Deschid poarta dintr-o mișcare, ne cunoaștem de-o vreme. O iau pe cărare până în deal, aproape de nuc. Roua mi-a udat cămeșa, pesemne bunica o să mă certe și-o să mă avertizeze că răcesc. Pe chip se usucă apa. Tălpile mi se strâng și între degete prind fire lungi și verzi de iarbă dulce.

Mă întind și privesc formele norilor, obicei din copilărie. Văd o mie și una de chipuri sculptate de-a lungul timpului pe retina mea. La vederea unora-mi feresc privirea, de altele mi-e atât de dor încât le chem cu scâncete. În tălpi îmi stau drumurile petrecute la braț. În inimă-mi stau cele petrecute singură. Pe buze am cules roua altora. Gustul revine în unele dimineți și senzația de rece în tălpi mi-e mărturie că n-am trecut degeaba…

 

HugsLovePeace
>.<