Tag Archives: din ungherele mintii

Despre d’alde d’ăia

Pen’ca zilele astea am pus sigiliu pe degete, scot din salbă ciornele.

Am iubit dintotdeauna un anumit gen de oameni, acel gen care prinde din zbor câte ceva despre o persoană și la un moment dat se trezește să-și dea cu părerea. Hop, uite-așa. Scanează ei omul cu mințile lor deștepte și apoi își etalează cu gesturi ample, TEORIILE.

Băi, deci rămân perplexă când îl văd cum turuie despre mine, problemele mele, bolile mele psihice, comportamentul meu, limbajul meu, viața mea de dinainte și de după. Din astea. Cum îmi recomandă, cum încearcă din răsputeri să mă scoată din propria-mi mizerie, cum aproape întinde mâna să-mi mângâie patern/matern creștetul. Cum pe furiș îmi îndeasă un număr de telefon al unui celebru medic care cu siguranță va reuși să mă scape, asta dacă nu va reuși el cel dintâi.

Păi futu-ți copilul!
Mie-mi vine să-i dau una peste bot. Una scurtă. Una să-i închidă gura. Dacă aș putea concretiza opiniile sale într-un obiect contondent i l-aș introduce adânc în anus. Nu știu, i-aș face multe chestii nedemne de o domnișoară delicată.

Să ne înțelegem.
Am împărțit cu acest gen de om niște impresii, opinii, căni cu ceai, nopți, zile. Nu m-am etalat ca la rummy, nu i-am zis ce mă îngrijorează, ce idei bezmetice îmi bat la ușa cortexului, care mi-a mai frânt inima și de ce, cum obișnuiam să fac ca o incompetentă crezând că putem conviețui fără să ne reproșăm mizerii.

Nu i-am zis din mine decât frânturi. Am ascultat, în schimb și nu m-am trezit niciodată să-i zic că are o gândire de căcat și că mai are de mâncat niște măligă până ajunge să cunoască, asta daca va putea vreodată să spargă propriile bariere.

A citit pe blog, a asistat la alte discuții cu alți oameni cu care vorbeam altfel pentru că cu acel gen mă pot înțelege și după toate astea (nu am împărțit nicio afurisită de felie de pâine, nu am șters praful după tobă tânjind după tutun, nu am poștit ultima țigară red and white) apare ca marele salvator. Tan Taniiiiis!

Vina-mi aparține în totalitate. Pentru că nu mă revolt, ci tac. Lasă-l mă, că e vai mama lui. O să-l educe viața sau alții mai deștepți ca mine. Lasă-l mă, nu mă bag eu. Nu mă apuc eu să-i țin teoria curului. Nu-i înfig nimic nicăieri. Mă uit la el și dau din cap, afirmativ, cu o semi îngrijorare pe figură. Fumez serioasă în timp ce mă gândesc la pantofi ca nu cumva să-i lezez domne opiniile. Să nu traumatizez omul băgându-l în niște unghere umede.

Eh, schimbăm placa, dar nu, nu mă voi duce cu scut și sabie să-i trag două mănuși de fier peste ceafă, ci voi sta potolită în banca mea. Nu voi mai reacționa la absolut nimic, atunci când vine vorba de acest gen de oameni. Nu voi mai vrea să beau ceaiuri sau să schimb opinii pentru că mă sug de energie crezându-se împărați. Îi voi părăsi înainte să ne dăm bună ziua sau cu prima ocazie când deschid gura și formulează ceva de genul: ai probleme.

Și acum, o altă frază pe care o ador și pe care aș șterge-o din limbaj (eu o folosesc cel mai des): aren’t we all? (se schimbă în funcție de context.) cert e că se universalizează orice. sunt egoist. nu suntem toți? vreau nu știu ce. nu vrem toți? – ce-mi pasă mie de toți? nu i-ai cunoscut pe toți. de unde știi? eu mă raportez la mine.

cu toții avem probleme, e o lume fucked up, dar mai presus de toate cu toții avem suflete așa că fuck off tu salvatorule și rezolvă-ți propriile probleme. nu cumva te-oi crede curat ca lacrima sau pui de sfânt. nu vreau oameni perfecți lângă mine, ci oameni!

gata.

 

HugsLovePeace
>.<


Culese, testate și de dat mai departe

Când te intimidează un om sau când ți-e frică de un om amintește-ți că și el ca și tine e OM. Într-o anumită ierarhie sunteți egali. Și el ca și tine mănâncă, iubește, face pipi și caca, se îmbată, plânge, râde. Din astea. Dacă ai o fracțiune de secundă în care realizezi lucrurile de mai sus, atunci vei scăpa de trac în fața lui.

Dacă e trafic nu te enerva. Și tu faci parte din el. Coboară și aleargă pe lângă autobuz. Garantat îl vei depăși!

Dacă un om țipă la tine și tu țipi la el informația n-o să ajungă niciodată. Pleacă din încăpere și dă-i sms-uri gârlă. Cuvintele scrise – mărturia de după. Oamenii spun multe la nervi, de obicei uită. Ah, plus de asta, tu reușești să te descarci.

Nu există regula cine sună primul. Faci ce vrei. Pana mea, suntem liberi. Dacă te refuză nu-ți înfige furculițe-n gât. E ok. Nu e vreo zeitate. Nu e fericirea întruchipată. E om, adică și el ca și tine… ai prins ideea.

Dacă te părăsește pentru vreo femeie nu te duce să-i crăpi capul ăleia. Se poate să fi primit o altfel de informație, cum că tu ești dracu gol. Dacă tu părăsești pe unul pentru celălalt nu mai sta să te gândești de zece ori la alegerea asta. Life sucks either way. Dacă e să părăsești mai bine fă-o pentru tine. O să ai conștiința împăcată.

Dacă ți-ai luat țepe în iubire nu te răzbuna pe cei care vor veni. Ei nu au nicio vină că ești lezat emoțional, că ți-e frică să mai crezi, că nu mai suporți ideea de a locui cu cineva, bla bla bla. Ia-o de la început, pare obositor, dar are farmecul lui!

Conștiința, moralitatea, principiile – chestii relative și schimbătoare. Păstrează câteva elemente cum ar fi respectul, demnitatea (altceva nu-mi mai vine în cap) și pe restul modelează-le, dar numai după ce le treci prin tine.

Nu mai trăi dramele altora. Și nu lăsa pe alții să trăiască dramele tale.

Fumează, bea și distrează-te. Fă dragoste. Iubește. Fugi. Fă-le cum vin că apoi vin plozii.

Pe asta nu am testat-o, dar tare mi-ar plăcea să fiu muza cuiva. Câtă aroganță port. Pfuuui. Un om să creeze ceva pentru mine: cântec, tablou, poezie. Ce vrea el, dar să izvorască din sentimentele lui pentru mine. Deși am înțeles că e dificil să împarți viața cu un artist…

Nu mai crede în promisiuni. Nu mai promite.

Dacă dai șpagă doar ți se pare că ești tratat mai bine. Adică te simți tu mai cu coada pe sus în fața ăluia. Ăla nu dă doi bani pe tine (sănătatea ta) în continuare. Poate schițează un zâmbet forțat. Raportul de forțe e favorabil lui. Tu te minți că ai cojones.

Orice cuvânt bun are impact pozitiv. În ultima vreme am tot primit mesaje pe facebook de la cititorii blogului. Și-s așa frumoase și sincere. Și mai vreau! Că-s bune și mă pansează.

Când cunoști un om nou ai răbdare. Nu-i pune straie de sărbătoare, dar nici nu-l îngloda până la dinți. Ai răbdare cu el și ia-l ca egalul tău. De la punctul ăsta puteți construi mai departe.

Nu știu ce am mai învățat în ultima vreme. Ah, că întotdeauna cineva va spune ceva despre care habar nu am. Și în loc să mă jenez că nu știu, întreb ceeaiacumșiîncefel, ajung acasă și fac research.

Citiți interviul ăsta.

Mulțumesc pentru fiecare mesaj pe care mi l-ați trimis!

HugsLovePeace
>.<


Slăbiciuni

Cum dracu’ un singur om poate să te ridice pe culmile extazului ca mai apoi să dea cu tine de pământ?
Cât de slabi putem fi?
Cum poți să mă faci să râd și apoi să mă faci să plâng la distanță de câteva ore?
Cât de slabă pot fi?

Să-mi bag! Blogul ăsta nu mai e nici măcar al meu. E al lor. E al meu despre ei, nu despre mine….

Mi-aș dori o armură magică care să mă protejeze atunci când ar trebui să mă zdrobesc de pământ. Știți ce? Mi-aș dori armura ca să nu ating nici culmile extazului, să nu fiu de-un egoism exagerat. Adică o armură care să mă facă să nu simt. Și-am încheiat!

aruncată-n agenda verde și din categoria fără poezie viața e pustiu

Galbenul orbitor al soarelui
Era de-un tragism bacovian
Oare și tu te mai gândești?
Roaba ta aș fi, dacă nu m-aș teme
Gravură-n carne vie.
Eram doar o zi de toamnă

fără noimă, nu? dap, fără nicio noimă chiar.

hai să nu mă răzbun pe blog pentru lipsa acută de chef de studiu.
să aveți seri frumoase, da? să vă îmbrățișați băi, da? și să luptați pentru iubirile voastre, da? chiar dacă știți din start că nu merită… așa e frumos, să credeți în idealuri de genul ăsta.

De două zile port codițe ca ale lui sailor moon. doar că eu le port mai jos. și-s roșii. și-s micuțe. dar tot sailor moon mă cred. ah, era să uit. caut un mascat în frac pentru luna martie. sweet november – i’m game!

HugsLovePeace
>.<

 


Da, deci nu…

Puține ore dormite.
Și cele dormite au fost sufocante și mai mult coșmaruri semiconștiente.
Deci ziua asta se preconizează a fi una ratată din start.

Când eram into pictură shit îmi doream cu ardoare un șevalet. Când l-am primit nu l-am mai folosit… ca-n viață.

Mă demoralizează să știu (simt) că oamenii zâmbesc atunci când sufăr, când mă doare. Mă demoralizează că ei caută să mă atingă în presupusele mele puncte slabe ca să se gudure de împlinire apoi. În principiu, doza lor de răutate este mai mare decât bunăvoința mea. Nu mă dau cu curul de pământ, ci doar mă demoralizează.

Nu căuta referințe, mergi tot înainte și ia-le ca atare. Orice ți-aș spune eu e vax de doi lei cutia.

Comentariile de amor pe care le primesc mă lasă rece. Complet! Pentru că-s mici răutăți pe care am învățat cu timpul să le ignor.

Am o greață ce s-a format în urma unor imagini care nu-s ale mele, dar vin la mine. Am o greață, dar se taie. Știu, dacă viața-mi dă lămâi, le arunc în oameni! (bloody humans, cum ar zice Tim Roth în Lie to me).

În sfârșit astăzi simt împlinirea de a nu vrea absolut nimic. Și tare-i bine de partea cealaltă a baricadei. Păcat că mă ține prea puțin.

 

HugsLovePeace
>.<

 


Lunga călătorie cu trenul

Ultima oară când ne-am văzut îmi recitai fraze de seducţie. În rime. Eu, isterică din fire, zgâriam pereţii. Urlam să încetezi, dar tu cu încăpăţânarea-ţi caracteristică spuneai cuvintele mai cu patos, mai atrăgător şi senzual.

Nu înţelegeai că toate-mi erau pumnale.

Eu, isterică din fire, spărgeam cănile golite de cafea şi mă izbeam în tine. Te zguduiam să încetezi. Îţi acopeream gura cu palmele-mi mici, dar tu continuai să mă înnebuneşti. Îţi dărâmam scena, dar figura ta cu acel zâmbet triumfător mă scormonea.

Te-am implorat să taci, dar ochii tăi continuau bătălia emoţiilor. Scăpărau mesaje mincinoase de dor. Ochii tăi nu voiau să tacă. La fiecare final de strofă tremurai… vibrai de iubire de tine.

După o vreme te-ai potolit.

S-a lăsat tăcerea asupra noastră. Eu cu mâinile frânte şi tu epuizat de trăire.

Într-un târziu am început să recit celebrele mele lecţii de iubire şi tu ca un isteric zgâriai pereţii…

HugsLovePeace
>.<


Nu catadicsesc

Nu știu de unde s-o încep, însemnarea asta. Desigur că nu știu, că îmi vin cuvinte din toate direcțiile și ele trebuie legate frumos într-o frază coerentă, să priceapă cititorul. Alminteri mi se suflă în cască (iar) că scriu în dodii.

„Rocs, încalcă-ți principiile… despre asta e viața” (asta sună așa Evergreenesc).
Mulțumesc dragule, dar viața este și despre iarba prea scumpă și nopțile prea lungi. Mi le-am încălcat și n-a ieșit nimic, doar nu era imboldul meu, ci un șur în cur să reacționez, deși inerția nu-mi permitea. Am făcut-o automat, din dorința de a experimenta și de a-mi dovedi că pot, că dorul se poate consuma. Habar nu am, caut scuze. Nu știu, că acum mă simt ca un struț. (săracii)

I-am scris. N-a răspuns. Încă din momentul în care am dat send, deși era idle acolo, am zis că-s o mare loooozăriță din aia. Clar! Imagini cu mine cu semnul L în frunte și din astea, muzică ciudată, eu plesnindu-mă peste față și tot așa. În fantezia mea fumam acea țigară și lucrurile mergeau frumos și normal mai departe, adică ceva drăguț și cuminte, platonico-romantic. Eram aproape, atât de aproape, că dacă mă concentram suficient auzeam cum respiră.

*** nu am rezistat

Iată-mă că nu mă opresc. Acest loozărism continuă până când chiar am ajuns să mă plesnesc. Îi mai scriu o dată și îmi cer scuze pentru seara precedentă așa ca prostuțele alea de 12 ani care se înroșesc dacă le gâdili părul. Nu-mi răspunde a doua oară. Acum sunt spânzurată de bec și aștept să mor încet și sigur. Ceea ce e demențial! Pe bune, pe asta nu am mai făcut-o. Să mă agăț de bec și să îmi repet cuvinte urâte despre mine.

***am rezistat cât am putut

Am fost la film și la after party, Constantin și Elena (documentar). Peripeții, dar am intrat. Taraful Haiducilor, vin fiert. Fromooos foc! Desigur că tipul de care-mi place este angajat într-o relație serioasă cu o domnișoară în fața căreia mă înclin cu grație. Asta fu tot, adică nu-mi mai place de el… muah!

Aseară am făcut o scanare la 360 de grade, uitându-mă după tipi. Atunci mi-am zis, clar, n-are cum! Nu pot decât să caut să mă distrez și odată cu asta să caut și omul care să împartă aceste distracții cu mine. Adică să nu fie leneș, ci implicat și activ și să-i și placă. În fine, n-are cum a doua oară, că încă nu-s zglobie și vindecată.

Deci da. Am în cap niște proiecte. O să le scriu. O să fac mari filme. O să iau multe premii și o să am propriul chef cu vin fiert și tarafuri și propria lansare pe dvd and shit. Ne-am înțeles? Voi intrați gratissss.

Închei că mă pregătesc de alt film. Sunt activă! Sunt în lume! Arunc bezele și cunosc oameni.
Vine Crăciunul și nu mă impacientez. Fac trei prăjituri, abia aștept!
Vine vacața, deci am timp de beri și vinuri. Sunați-mă, chemați-mă!

HugsLovePeace
>.<

 


Am uitat titlu’…

Bă și era așa tare! În drum spre casă l-am așezat și iată-mă în fața paginii albe.
Parcă era ceva cu bătături în… tălpi…nu…ah, suflet, unde dracu să fie altundeva, că doar e blogul meu.

Am o nedumerire. Și am nevoie să mă ajutați. Nu-s ironică, doar că nu găsesc răspunsul. Întrebarea e una mai veche, am uitat de ea de-a lungul vremii. Acum a revenit și mă obsedează.

Cum fac distincția între rațiune și sentimente?
Pare-mi-se că eu le confund, almineri nu mai înțeleg nimic…

Cum vă dați voi seama când vă îndrăgostiți cu inima? Sau când vă îndrăgostiți cu mintea?

Boy you’re killing me
with your funny smile
my heart is beating loud as hell
I’m diving in your eyes

Și, dragul meu, să știi că mă bucur pentru tine. Sincer… Dacă ți-e ție bine, mi-e și mie bine., dacă ești tu fericit, sunt și eu fericită. Cam așa stau lucrurile în viață. Știi, se spune că atunci când începi o relație de iubire, pierzi legătura cu doi prieteni. Dar pot trăi (și) cu asta. Te aștept înapoi… cu răbdare și tutun.

Un tinerel de vreo 19 ani: îmi place părul tău
Eu: mulțumesc, și mie
El: al meu?
Eu: nu, al meu!

Don’t you turn your back on me
take a look at where you wanna be
Don’t be scared of what you see
the only thing that’s killing you is me

Oamenii se pozează cu luminițele de pe Magheru. Și nu-s străini, sunt de-ai noștri. Sunt drăguțe, ce să zic? Cam prea multe culori, dar decât deloc?

Am bătut bulevardul la picior și am fost tristă. Nutresc după nici eu nu știu prea bine ce, dar nutresc după ceva. Apoi mi-am revenit singurică și am zâmbit cu ochii zgâiți la becurile care picurau lumină.

Oamenii mint. Mint frumos, că ăsta e motivul. Adevărul poate fi prea dur, uneori. Iar eu plec capul și zâmbesc în sinea mea. Oamenii promit, promit lucruri mărețe aproape de neatins, doar de asta le promit. Iar eu încerc să opresc șoptitul acela, cu teama că se vor răsfrânge iar în mine. Oamenii părăsesc alți oameni. Ei pe mine, eu pe ei și tot așa…

Și ce tot dramatizăm atât? Până la urmă, murim singuri…

 

HugsLovePeace
>.<


În cuvinte să ne duelăm

Și în replici acide să ne plesnim. Pe un câmp de luptă virtual. Fiecare-n ograda lui scuipând venin inutil.
De fapt, cred că nu mai contează toată ambianța, ci ceea ce rămâne la final.

Un gust amar, o senzație de regret, un mare semn de întrebare, o stare de anxietate și nervozitate, o poftă de tutun, o nevoie de a da timpul înapoi.

Nu-s omul regretelor. Dacă e să am un motto în viață este că nu regret, indiferent de marele eșec pe care-l trăiesc. Face parte din mine și ăsta, cum au făcut parte din mine toate momentele care m-au adus în punctul x.

Dar parcă acum tare-mi vine să întorc clepsidra invers. Parcă tare-mi vine să nu fi deschis ușa aia sau să nu mă fi întors sau să nu fi știut de la bun început. Tare-mi vine să mă cert că-s prostănacă și incapabilă, tare-mi vine să-mi îndes problemele pe gât cu pumnii, tare-mi vine să le las dracului pe toate și să nu-mi mai pese.

Dar nu pot. Nu face parte din mine și nu mă reprezintă atitudinea asta.
Nu-i bai, toate se învață…

Pe fondul pierderii unui număr impresionant de oameni și pe fondul unei oboseli care se tot prelungeste in timp, de asemenea pe fondul patetismului și-al victimizării, pe fondul nevoii de a mă ține dracului cineva-n brațe, pe fondul lui Leonard Cohen care cântă la urechea mea și desigur dintr-un masochism bolnav, în această seară minunată am să consum niște bere.
Ca alcoolicii, singurică.
O sărbătoresc pe soră-mea că e ziua ei și îi sărbătoresc pe toți în avans.
Știi de ce? Pentru că pot!

Da, știu dragule, nu așa se rezolvă problemele, dar măcar așa o să pot râde de ele.

 

HugsLovePeace
>.<


Pilde evergrinești (cum s-ar zice)

La Expiff văzui un film interesant ce avea ca temă despărțirea dintre doi oameni care păreau perfecți unul pentru celălalt. A repetat de două ori ceva în genul: coarda alpiniștilor capătă valoare atunci când unul dintre cei doi cade, atunci realizezi importanța ei.

Iar eu am dus-o mai departe, desigur. Prin filtrul ființei mele.

Cercul acela magic al iubirii prinde însemnătate și valoare atunci când unul dintre cei doi a ieșit în afara lui. Până atunci este integrat în ființe, acolo pe deget, ca și cum ar fi fost dintotdeauna și ni s-ar fi cuvenit.

Aș vrea să mai lămuresc o chestiune.
Atunci când vorbesc despre despărțire și iubire, nu mă refer strict la legăturile amoroase cu bărbați, ci cu oameni în general. Cum spunea și Ana, pentru mine unele prietenii sunt relații intense de iubire în care investesc enorm și după care sufăr ca un câine când se sting.

Nu înțeleg de ce atunci când verbalizăm un adio se încheie și toate legăturile profunde construite de-a lungul vremii. De parcă acest cuvânt este un lacăt. Sau poate adio-ul vine după ce se frâng legăturile. Oricum, ființa mea nu poate să înțeleagă de ce toți oamenii pleacă, chiar dacă promit să rămână indiferent de circumstanțe. Pentru mine plecările sunt cele mai triste, mai triste ca șederile din inerție.

În concluzie, nu înțeleg cum după niște ani nu mai rămâne nimic în urmă. Doar scrisorile pătate de lacrimi, tone de fotografii la care nu te mai uiți niciodată, obiecte pe care le eviți cu privirea, frânturi de imagini pe care încerci să le ignori, melodii care emoționează, filmulețe făcute în ceas de veselie și vântul care șoptește că timpul nu are deloc răbdare.

HugsLovePeace
>.<

 


Și totuși…

Nu pot să nu mă gândesc la asta:

I lied. I’m not out of this relationship. I’m in.
I’m so in, it’s humiliating because here I am begging.
Ok here it is: Your choice, it’s simple: her or me.
And I’m sure she’s really great… But I love you.
In a really really big, pretend to like your taste in music, let your eat the last piece of cheese cake, hold a radio over my head outside your window!
Unfortunate way that makes me hate you, love you.
So pick me. Choose me. Love me.

Nu pot să nu mă gândesc că aș putea să mut munții cei mai mari din calea mea pentru a ajunge acolo.

Și totuși eu nu sunt Meredith Grey și tu nu ești McDreamy și viața noastră nu este un serial tv difuzat seara pe tvr și nici o melodie pierdută și nici acorduri de chitară. Din păcate am senzația că e mai puțin de atât și tocmai din această cauză mă întorc la 180 de grade și-mi văd de viață.

Când vii spre mine te resping, când te retragi vin după tine, dar cred că v-ați prins și singuri de mecanismul ăsta.

Citat luat de la Miss S

HugsLovePeace
>.<