Tag Archives: doi

Toată lumea face amor!

Maică-mea m-a crescut într-un spirit destul de conservator în ceea ce privește sexul.

Crescută la Moldova de o mamă puternică și cu principii tradiționale, a încercat să se adapteze gândirii urbane și moderne, dar pe alocuri a rămas înrădăcinată în convențiile preluate. În fine, nu mi-a legat o centură de castitate, dar mi-a amintit de câte ori a putut că bărbații vor sex și dacă obțin o să mă părăsească și o să se afle peste tot în lume că sunt o femeie ușoară. Ca să nu mai zic că tata era un casanova cu o groază de amante, asta a dublat senzația de sufocare și vinovăție.

Mama nu mi-a zis niciodată cum stă treaba atunci când și femeile vor sex, pentru că în perspectiva ei așa ceva nu prea se întâmplă. Și nu e de judecat. Fiecare are dreptul la opinie, gândire și principii.

Am aproape 26 de ani. Bănuiesc că nu mai crede cineva că aș fi virgină. Asta ar fi culmea, dar nu imposibil.

Și fac parte din categoria acelor oameni care recunosc deschis, sincer și oricând că: a face dragoste/sex/amor este cel mai tare lucru care-l poate face un om! Pentru că pur și simplu ceea ce simți/gândești/atingi este fenomenal! Și nu cred că are vreun rost să mă apuc să dau detalii.

Orgasmul este acel moment când pur și simplu ești fericit și nu-ți pasă de nimic. Nu ai vrea să te bucuri cât mai des de acest lucru? Nu ai vrea să te simți atât de fericit mereu?

De aceea nu-i înțeleg pe cei care au migrene, dureri de stomac, dureri de gât, urechi, degete, picioare și se fofilează. Înseamnă că nu au trăit climaxul fizic și emoțional de nu vor mai mult, mai des. Ori poate le este doar rușine să recunoască (mi-a zis atotștiutorul I. că toți suntem ahtiați după sex, dar că puțini recunoaștem).

Nu știu dacă-s ahtiată, dependentă, nebună după, obsedată, dar știu că iubesc sexul! Iubesc senzația de doi, iubesc carnalitatea, iubesc emoția de după, iubesc tremuratul ușor al corpului, iubesc chipul lui istovit, iubesc mângâierea, iubesc oboseala…!

Toată lumea face amor, deci să nu ne mai jucăm de-a sfinții că nu se cade.

HugsLovePeace
>.<


10 minute

Am decretat! În fiecare zi Puştiu şi cu mine petrecem 10 minute împreună. E ciudat, din moment ce locuim împreună. Aceste 10 minute sunt însă speciale. Sunt ale noastre. Închidem tvul şi ne deconectăm de tot. Ne cuibărim confortabil şi stăm îmbrăţişaţi, uneori în tăcere, uneori vorbind ce nu apucăm peste zi.

Pentru mine aceste 10 minute sunt esenţiale. Este momentul meu de linişte şi momentul în care mă simt ocrotită. Invoc minutele mele!

În timp ce noi stăm îmbrăţişaţi şi ne bucurăm unul de celălalt şi cîteodată şi de Socrate lumea se mişcă.
Noi stăm pe loc, Universul se învîrte.

În 10 minute mor milioane de oameni şi se nasc alţii. În aceste 10 minute oamenii fac alegeri: se căsătoresc, se despart, se ceartă, se distrează, fac dragoste, fac sex, ucid, salvează vieţi, pierd persoane dragi, se sinucid, rîd, plîng, fumează iarbă, ascultă muzică, muncesc, îşi dau demisia, merg cu 200 pe autostradă, fac accident, ajung mai repede, află că au o boală incurabilă, află că se vindecă, descoperă iubirea, descoperă ura, se regăsesc, ating suflete…

În cele 10 minute ale mele, în momentul în care închid ochii şi mă simt bine, unii oameni se simt rău sau sunt prinşi sub dărîmăturile caselor picate în urma unui cutremur. Stau în beznă. În dureri. În chinuri. Înfometaţi, îndureraţi, speriaţi.

În momentul meu de linşte sinceră Universul nu stă. Jumate e dramatic, jumate e frumos pentru a ţine balanţa. Pentru a o înclina spre bine nu-mi rămîne decît să mă bucur în continuare de binele meu. Poate fi numit egoism sau deconectare sau răutate, e doar o formă dată unui sentiment.

M-am decis să nu mai iau, de fapt să preiau. M-am decis să ascult şi să ajut, dar fără să-mi afecteze inima. Să fiu cîrjă, umăr, batistă, suport de bere, ureche cu timpan deschis, pod. Ce-o fi, dar să nu le mai iau şi să mi le aşez mie. Pentru prima oară mă detaşez fără să mă simt vinovată.

Nu e vina mea că lumea suferă, că oamenii au cancer, că sunt singuri cum nu e nici contribuţia mea că sunt fericiţi, sănătoşi şi înconjuraţi de oamenii dragi.

Eu sunt suma gîndurilor, cuvintelor şi gesturilor mele. Eu pot sau nu. Eu vreau sau nu. Şi mi le asum pe toate cu capul sus.

E o perioadă de dezintoxicare. M-am umplut de tot ceea ce e negativ de la toţi ceilalţi şi am plecat urechea conştientă fiind că mă vor afecta cuvintele. De  data asta am să-mi aplec urechea, dar negrul se va izbi de un zid de lumină. A mea. A deciziilor mele.

Probabil că l-am mai arătat, dar se potriveşte: