Tag Archives: drama

Filme

Mi-am propus să nu mai treacă o zi fără să văd un film. Nu ştiu dacă mă pot ţine de cuvînt, dar fac eforturi în sensul ăsta.

Vreau să vă recomand trei filme:

Furia de Radu Muntean

Filmul ăsta m-a ţinut cu sufletul la gură pînă la final ceea ce înseamnă o mare reuşită. Dragoş Bucur este unul din actorii mei favoriţi. Şi imaginaţi-vă că este prieten cu Andi Vasluianu. Ei, cum să nu mă uit la aşa bărbaţi mişto.

Povestea scîrţîie puţin. Gangsteri de Bucureşti cu cămătari, curse şi manele, mii de dolari şi o femeie. Iar punctul forte este Adrian Copilul Minune. Pfuai!

Filmul e bunicel, dar am senzaţia că a fost făcut la reprezeală. Dacă ar fi fost mai îngrijit ar fi avut şanse reale să iasă un film bun din toate punctele de vedere: scenariu, locaţii, jocul actorilor etc.

Ce mi-a plăcut a fost scena de sex a la Hollywood. Aia da!

Foto: http://1.bp.blogspot.com

Fiul miresei (The son of the bride) de Juan Jose Campanella

Ah, v-am zis de pasiunea mea pentru Campanella, dar mai ales pentru Ricardo Darin. Povestea m-a emoţionat profund, astfel că la final eram cu lacrimile-n barbă.

E o poveste clişeu ca bază a filmului: un bărbat prins în viaţa afacerilor (care-şi neglijează viaţa) păţeşte ceva şi încearcă să se schimbe. Însă, frumosul şi deosebitul vin în povestea părinţilor săi: tatăl săueste îndrăgostit de mama sa de 44 de ani şi acum vrea să se căsătorească cu ea.

Am o pasiune pentru filmele latine. Nu ştiu de ce, dar m-au prins mereu poveştile spune în stilul lor.

Ricardo Darin este un actor mişto. Şi un bărbat mişto. Bărbat în sensul ăla.

Foto: http://upload.wikimedia.org

City Island de Raymond de Felitta

Un Andy Garcia în vîrstă, capul familiei Rizzo, o familie dementă cu totul. Un Steven Strait, bunocul de la care nu mi-am putut lua privirea şi o Julianna Marguiles cu adevărat talentată care a realizat un rol impecabil.

Familia Rizzo e o familie cu multe secrete. Toată lumea se ascunde de toată lumea şi încearcă să pară un om normal, mai puţin Vince Jr. de un umor inimaginabil.

Lucrurile se schimbă cînd Vince Rizzo, ofiţer la închisoare, aduce un tînăr puşcăriaş pentru a-l ţine sub supraveghere. Secretele ies la iveală într-un stil italian aproape pur cu ţipete şi strigăte în stradă.

Emily Mortimer (o şiţi mai bine din Shutter Island ca prima Rachel) este de o gingăşie care calmează filmul şi-l aşează în spectator. Ea creează un echilibru între Rizzo cel focos şi Rizzo bărbatul cu aspiraţii actoriceşti.

Filmul merită!
Mulţumesc Pitic de recomandare.

Foto: http://www.reviewstl.com

>.<


Filme: An Education şi Entre les murs

În ultimul timp am tot văzut filme.  Şi vechi şi noi. Din cele noi le-am căutat pe cele de la Oscaruri pentru a vedea pe ce se mai dau premiile anul acesta. Am ales două filme care implică adolscenţi, dar care sunt croite la poluri opuse.

An Education
Dramă
Regie: Lone Scherfig după un scenariu de Nick Hornby

Cu: Carey Mulligan şi Alfred Molina

Carey Mulligan, o Audrey Hepburn contemporană a jucat exemplar! Tînăra actriţă a reuşit să mă impresioneze că am decis s-o mai caut în diverse producţii, nu degeaba a căpătat şi-un BAFTA.

Filmul nu m-a surprin cu nimic special. Mi-a amintit de un altul, Juno. Mi-a plăcut umorul britanic şi simplitatea firului narativ. Complicaţii puţine, emoţie light. Mi-a plăcut de două ori mai mult că nu am trăit mici drame adolescentine şi că nu am plîns cot la cot cu tînăra părăsită timp de o oră. Peste etapa asta s-a trecut rapid.

Plotul este şi el simplu: prin anii şaizeci o tînără „tocilară” învaţă pentru Oxford. Nu-şi doreşte viaţa plictisitoare englezească, ci nebunia Parisului, însă tatăl tău, un om sever, o obligă să studieze. În viaţa ei apare David. Normal că i se aprind călcîiele şi că renunţă la şcoală pentru a se mărita. Normal că la 17 ani nu te măriţi, ci mergi la Oxford.

Jenny, protagonista noastră nu era speriată de părinţi, ci îi repezea cu replici pline de acid şi cinism extrem de amuzante. Nici nu şi-a tăiat vreun braţ. A reacţionat precum orice om cu capul pe umeri. Finalul putea fi altul. Nu ştiu care, dar altul.

Foto: http://www.moviecitynews.com

Entre les murs
dramă
Laurent Cantet

Filmul mi-a plăcut foarte mult pentru realismul său, dar şi pentru naturaleţea cu care actorii (cred că amatori) au reuşit să-şi joace rolurile. Cantet a filmat din mînă şi a reuşit să creeze o stare. Deşi pe mine nu a reuşit să mă apropie de vreun personaj anume, poate doar empatie pentru profesor, m-a ţinut ţintuită scaunului pînă la final.

Este vorba de o clasă dintr-o şcoală de la periferia Parisului unde sunt studenţi de rase şi culturi diferite. Profesorii luptă aprig să-şi înveţe studenţii, însă de cele mai multe ori eşuează. Personajul principal este Francois Begaudeau care predă franceza, un tip slăbuţ, bănuiesc eu gay şi extrem de răbdător.

Normal că avînd în subordine o clasă nervoasă, fără bune maniere şi cu un comportament ce lasă de dorit profesorul îşi pierde şi entuziasmul şi cumpătul.

Pe mine m-a luat rîsul cînd am văzut ce era în sala de clasă. Mi-am amintit de şcoala generală şi era cam tot aşa. M-am liniştit cu gîndul că nu numai în Romînia se întîmplă astfel de „evenimente”, dar cu siguranţă Cantet ar fi făcut un film mai impresionant aici.
Filmul a luat Palme d’Or-ul în 2008.

Foto: http://www.brokenprojector.com

Vizionare plăcută!