Tag Archives: efemer

în efemer

Mă întind pe spate şi închid ochii. Trag cu poftă din ţigară şi împing cu sete tot aerul. Să umplu văzduhul cu demonii mei. Mi-e frig şi tremur uşor. Uneori cu spasme şi tu tresari lângă mine. Îmi prinzi mâna stângă şi încerci s-o încălzeşti. Ştii că e imposibil. Ştii că mă încălzesc greu, ca o sobă bătrână. Dar nu renunţi şi asta cred că îmi place cel mai mult la tine.

Probabil mă priveşti cu coada ochiului. Nu ştiu şi uneori nici nu-mi pasă. Ce-ai mai putea să vezi frumos în mine? În schimonosirea cu care trag din ţigară, în ochii plânşi, în buzele inerte, în trupul ăsta bătut de atâtea anotimpuri? Ce-ai mai putea să vezi în fantoma care sunt?

Dar tu ştii să vezi altfel, tocmai de asta te-am ales. Ştii să vezi mai departe de tot ce-i efemer şi… să crezi. De fapt, să crezi contează. Sau nu? De fapt, că încă mă ţii de mână. Un gest egoist de altfel, mă ştii că-s fugară, ţi-e teamă să mă laşi să mă pierd în noapte. Ţi-e teamă că frigul din palmă e semn că mă întorc cu faţa spre soare, spre alt soare decât cel pe care-l avem acum.

Nu-i nimic, cu toţii suntem egoişti până dăm pe afară. Tu de ce n-ai fi? Eşti om şi de la oameni nu mai am pretenţii demult.

Deschid ochii şi mă trezesc singură. De fapt, iluzia palmei tale şi ispita privirii sunt doar gândurile mele. Plăsmuire dulce, tu-mi rămâi fidelă.
Nu e nimic al meu şi eu nu aparţin nimănui.  Nici lumii şi nici ţie, nici mie şi nici mării.

Sunt ca vântul de toamnă, venită parcă prea de timpuriu…


efemerul din eter

Cafeaua fierbintă băută cu atîta poftă pe stomacul gol lasă urme în trup. De la atîta grabă s-a ars la limbă. Pleoscăie salivînd abundend în gură. Scoate limba afară şi încearcă să vadă locul arsurii. Nu-l vede, deşi îşi strîmbă ochii în vîrful nasului. Nu-l vede, dar senzaţia persistă şi la a doua gură de cafea gustul dispare încet.

Se aşează la masa din bucătărie şi caută cu privirea pachetul de ţigări.Se pitea pe colţul mesei sub un teanc de ziare şi reviste. Îl trage cu lăcomie şi îşi aprinde una. O aprinde cu tact şi cu tîlc şi primul fum îl trage cu poftă inundîndu-i nările. Scoate fumul cu greu, în cascade gri pierdute în eterul dimineţii.

Trage un creion şi pe un colt de foaie mîzgălită scrie „efemer”. Privirea îi rămîne fixată mai departe de fereastra larg deschisă.

Stinge ţigara cu două degete şi apoi îşi curăţă scrumul rămas. Face o mişcare a gîtului de dezmorţire şi se ridică de la masă. Tălpile goale lasă urme pe gresia crem. Lumina le scoate în evidenţă. Face mişcări largi, de parca ar valsa în bucătăria îngustă. Vîntul adie şi se pierde în pereţii înguşti.

Termină cafeaua şi la final se strîmbă. Îi pierise gustul pe ziua de azi. Cum mai avea să mănînce cireşele din castron sau cum mai avea să guste micul dejun pregătit?

Se scarpină pe ceafă şi se priveşte în oglinda de pe hol. Suge burta, se întoarce pe ambele laterale, îndreaptă spatele, ţuguie buzele, suge burta din nou, se pipăie pe ea. Pune mîna în păr. E murdar şi îmbîcsit de la fumul de aseară. Prea mulţi fumători în cluburi.

…..

La baie se afundă în spuma care miroase bine. Din nou scrie pe peretele aburit „efemer”. Se spală pe cap şi pe corp, îşi pune halatul pufos, tresare la un spasm de frig şi pleacă spre cameră. La radio cîntă o piesă. Îşi mişcă capul şi şoldurile pe ritm. I se pare că în piesă spune ceva de „efemer”.

…..

Ce rost are conştientizarea unui cuvînt nevoia de a-l simţi lucid, dacă efemer rămîne o simplă definiţie pierdută în eter?