Tag Archives: emotii

(in)suficiență…

După multe nopți nedormite și după o perioadă destul de încărcată a venit și berea de sfârșit de an. Am avut o dimineață grea, o amiază care m-a topit aproape și un drum spre casă memorabil.

Oboseala și agitația, plecarea unor prieteni, examenul la regie, spiritul justițiar sugrumat din fașă, două beri, dezamăgirea, non povestea oamenilor, tăcerile, vorbele, căldura excesivă, cafeaua, tremuratul mâinii, durerea de cap și de dinți, senzația de leșin, colegii, profii, întrebările, senzația de dor (o să-mi lipsești)… m-au copleșit atât de tare că după multa vreme, am plâns de mama focului. Cu sughițuri. Pe drum spre casă, în autobuz, în scara blocului. S-a zguduit pământul, n-ați simțit? Neplânsă de atâta amar de vreme, mi-am amintit de toate. Cu strigături. Ce jale…

Anette îmi zicea cu o voce maternă că e bine să plâng să mă curăț. M-am curățat pe dracu, doar mi s-au umflat ochii și mă ustură. Cumva, amalgamul de senzații e încă prezent. Dar o să treacă. Nu-i dramă. E doar un moment vulnerabil al unei ființe care se crede cea mai puternică din lume.

Și azi mi-am zis, of, prostănaco, vezi că nu ești?

Pe de altă parte, s-a mai dus un an și eu sunt legată de timpul ăsta. Privindu-mă din exterior pentru câteva secunde mi-am dat seama că Roxana care a terminat anul I e foarte diferită de Roxana care a terminat anul II… în multe aspecte.

Oare cum va fi cea de la anul?

Îmi zice un coleg: Roxana știi ce-mi place cel mai mult la tine? Că ai intrat în facultatea asta aproape măritată și acum… o arzi așa… artistic.

Nu mai fac analiză pe text, dar nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost dacă de-a lungul vieții aș fi luat alte decizii? Unde aș fi ajuns acum? Sau cine aș fi ajuns acum? Sau alături de cine?

Sunt obosită. Nu vreau decât un gram de siguranță și să-mi treacă perioada vulnerabilă. Nu mă plac atunci când sunt emotivă…

hugslovepeace
>.<


Nu catadicsesc

Nu știu de unde s-o încep, însemnarea asta. Desigur că nu știu, că îmi vin cuvinte din toate direcțiile și ele trebuie legate frumos într-o frază coerentă, să priceapă cititorul. Alminteri mi se suflă în cască (iar) că scriu în dodii.

„Rocs, încalcă-ți principiile… despre asta e viața” (asta sună așa Evergreenesc).
Mulțumesc dragule, dar viața este și despre iarba prea scumpă și nopțile prea lungi. Mi le-am încălcat și n-a ieșit nimic, doar nu era imboldul meu, ci un șur în cur să reacționez, deși inerția nu-mi permitea. Am făcut-o automat, din dorința de a experimenta și de a-mi dovedi că pot, că dorul se poate consuma. Habar nu am, caut scuze. Nu știu, că acum mă simt ca un struț. (săracii)

I-am scris. N-a răspuns. Încă din momentul în care am dat send, deși era idle acolo, am zis că-s o mare loooozăriță din aia. Clar! Imagini cu mine cu semnul L în frunte și din astea, muzică ciudată, eu plesnindu-mă peste față și tot așa. În fantezia mea fumam acea țigară și lucrurile mergeau frumos și normal mai departe, adică ceva drăguț și cuminte, platonico-romantic. Eram aproape, atât de aproape, că dacă mă concentram suficient auzeam cum respiră.

*** nu am rezistat

Iată-mă că nu mă opresc. Acest loozărism continuă până când chiar am ajuns să mă plesnesc. Îi mai scriu o dată și îmi cer scuze pentru seara precedentă așa ca prostuțele alea de 12 ani care se înroșesc dacă le gâdili părul. Nu-mi răspunde a doua oară. Acum sunt spânzurată de bec și aștept să mor încet și sigur. Ceea ce e demențial! Pe bune, pe asta nu am mai făcut-o. Să mă agăț de bec și să îmi repet cuvinte urâte despre mine.

***am rezistat cât am putut

Am fost la film și la after party, Constantin și Elena (documentar). Peripeții, dar am intrat. Taraful Haiducilor, vin fiert. Fromooos foc! Desigur că tipul de care-mi place este angajat într-o relație serioasă cu o domnișoară în fața căreia mă înclin cu grație. Asta fu tot, adică nu-mi mai place de el… muah!

Aseară am făcut o scanare la 360 de grade, uitându-mă după tipi. Atunci mi-am zis, clar, n-are cum! Nu pot decât să caut să mă distrez și odată cu asta să caut și omul care să împartă aceste distracții cu mine. Adică să nu fie leneș, ci implicat și activ și să-i și placă. În fine, n-are cum a doua oară, că încă nu-s zglobie și vindecată.

Deci da. Am în cap niște proiecte. O să le scriu. O să fac mari filme. O să iau multe premii și o să am propriul chef cu vin fiert și tarafuri și propria lansare pe dvd and shit. Ne-am înțeles? Voi intrați gratissss.

Închei că mă pregătesc de alt film. Sunt activă! Sunt în lume! Arunc bezele și cunosc oameni.
Vine Crăciunul și nu mă impacientez. Fac trei prăjituri, abia aștept!
Vine vacața, deci am timp de beri și vinuri. Sunați-mă, chemați-mă!

HugsLovePeace
>.<

 


Engage – 12 zone cerebrale

Nu am spus-o eu, ci altii mai dastepti. Na, poftiti la ei!

 

Alchimia iubirii şi a sentimentelor intrigă oamenii de ştiinţă mai mult decât poeţii. De la Universitatea din Syracuse a venit o cercetare foarte recentă care dă un verdict definitiv pentru ”coup de foudre”: pentru a te îndrăgosti e nevoie de o cincime de secundă.

În acea străfulgerare se activează 12 zone cerebrale care lucrează în echipă pentru a elibera substanţe euforizante, dopamina, oxitocina, adrenalina, cu efecte similare celor ale cocainei. Totul pentru a produce acea stare de beatitudine care înseamnă întuneric în jurul tău şi numai o persoană luminată, palpitaţii şi incapacitate de a verbaliza.

… inima nu a avut niciodată vreo legătură cu îndrăgostirea, totul plecând de la creier. El precizează mai ales că este greşit să spui că un ”coup de foudre” este acelaşi lucru cu a te îndrăgosti. Din primul poate rezulta iubirea, dar şi nu, totul se poate termina acolo deoarece îndrăgostirea este un proces, o revoluţie realizată în doi în care se pun în mişcare o infinitate de lucruri, îţi răstoarnă viaţa”.
Sursa

… creierul trimite semnale glandei suprarenale, care secreta hormoni ca adrenalina, epinefrina si noradrenalina. Acestia ajung in sange si cauzeaza batai puternice si rapide ale inimii.

… senzatia de tremur a genunchilor este cauzata de noradrenalina, un hormon de stres care determina atentia.

… oamenii care spun ca sunt “indragostiti nebuneste” secreta dopamina, o substanta apropiata de noradrenalina. Dopamina este cea care iti concentreaza atentia, pofta, euforia, energia si motivatia, in acest caz motivatia fiind castigarea celui mai mare premiu din viata.

O alta substanta implicata este serotonina. Studiile au indicat ca o scadere a nivelului serotoninei este asociata cu gandirea obsesiva. Cortizonul are si el o legatura cu dragostea. Intr-un experiment, subiectilor li s-a aratat o fotografie cu persoana de care sunt indragostiti si li s-a spus sa rememoreze momentele petrecute impreuna sau pe care isi imagineaza ca le vor petrece. Rezultatele au aratat ca cei care la inceputul experimentului s-au declarat indragostiti au avut nivelul cortizonului ridicat aproape 30 de minute dupa ce li s-a spus sa se gandeasca la (viitorul) partener.

Exista trei componente ale iubirii: apetitul sexual, dragostea si atasamentul

Apetitul sexual te face sa cauti mai multi parteneri, dragostea te concentreaza asupra unei singure persoane, iar atasamentul iti permite sa iti tolerezi partenerul. Aceste trei componente sunt deseori conectate, insa ele pot opera si separat. Poti incepe cu una singura si treptat poti trece si la celelalte.

Spre exemplu, cand ai o aventura de o noapte, oxitocina si vasopresina eliberate in timpul orgasmului, te fac sa te simti profund atasat de cineva. Poti sa te simti indragostit dupa o singura noapte din cauza celor doi hormoni.

… dragostea nu moare. s- a gasit aceeasi activitate cerebrala la oamenii casatoriti de 20 de ani ca la cei proaspat indragostiti.

Sursa

 

HugsLOVEPeace
>.<


Marea Vămii cu tot cu stare

„Bună dimineaţa, iubita mea !” astea au fost primele cuvinte la răsăritul soarelui care-şi lăsa lumina să îmbrăţişeze valurile calme.

Îndată ce am ajuns am avut un moment de fascinaţie pură. Astfel cu o mînă gîdilînd nisipul repetam obsesiv pentru sine: ce minunăţie, Doamne ce frumuseţe, ce perfecţiune şi priveam fix linia fină a orizontului dintre cer şi pămînt. Şi tot aşa pînă au trecut emoţiile din piept.

M-au cuprins toate: nostalgiile, dorurile, regretele, bucuriile. Un amalgam de emoţii îmi zguduia pieptul şi soarele-mi mîngîia pielea prea albă pentru mijlocul lui iulie. Părul ud şi plin de sare, toropeala  şi leneveala, visarea.

Gheorghe Zamfir, briza, naiul, valurile…

M-am reîndrăgostit! Ahhh şi ce dor îmi era să simt fiorii atunci cînd perechea mea îmi atinge pielea bronzată sau cînd îmi cîntă şoptit în ureche. Şi ce dor îmi era să stăm îmbrăţişaţi în nisip. Să ne plimbăm după scoici. Sau să plutim sub stele.

Am avut oameni mişto cu mine. Şi dans pe masă în Expirat. Şi apa caldăăăăăă şi nopţi lungi. Şi Stejar la Piraţi. Şi beţie de viaţă.

Am avut rîs nebun.

Vama nu mai e ce a fost şi nici nu va mai fi. Am ales să mă bucur cît am putut de ce a rămas şi să trag cu dinţii de orice stare mi se oferea. Din păcate nu ştiu dacă o voi mai revedea prea curînd.

Salutări Piticului cu care m-am văzut fugitiv la Stuf şi care mă aştepta la Compact. Dar nah, Evergreen a ales zbenguiala în schimb.

>.<


cînd ne îndrăgostim, ne îndrăgostim de cine trebuie?

Treaba stă cam aşa: am tot văzut seriale siropoase lately şi mă tot bate un gînd.
Cînd ne îndrăgostim, ne îndrăgostim de omul de lîngă sau de proiecţia omului în viziunea proprie?

Mă gîndeam la mine. La începutul oricărei relaţii, cînd mă îndrăgostesc o iau razna cumplit de tot. Mă pierd cu firea şi devin paranoică, hipersensibilă, dar mai ales conştientă de defectele mele pe care încerc să le ascund sau să le prezint cu umor fin. În schimb, nu mai ştiu cum să impresionez mai mult, deşi nu mă prea caracterizează această stare în viaţa de zi cu zi.

Cu timpul mi-am dat seama că nu-i numai la mine, ci aşa facem toţi. Puştiu făcea la fel. Încerca fel de fel de tertipuri să mă cucerească, ba mi-a zis că nu-i microbist, ca să aflu luni mai tîrziu că era o minciună, ba că e hiperactiv, dar de fapt e un leneş şi jumătate. Din astea să se dea în stambă să mă dea pe spate. Şi m-a dat!

La început, pentru a-mi confirma că el este bărbatul pe care l-am căutat cu ardoare găseam trăsături comune. Stupide, de genul: uite, bem cafeua amîndoi cu lapte…(noi şi alţi un miliard) sau uite punem două linguriţe de zahăr în ceai, deşi eu urăsc ceaiul (iar se aplică teoria cu miliardul). Oh, for fuck sake, sunt cretină rău!

Ce mă sperie acum este că îndrăgosteala asta nu e benefică. Bine, eu nici raţională nu pot fi, deci să sperăm că nu mi se degradează instinctele şi că de-ar fi s-o iau de la capăt cu căutarea şi îndrăgosteala să aleg bine. Nu e benefică pentru că nu vedem ce e de fapt, ci umplem nişte goluri proprii sau observăm numai ce ne interesează.

Şi uite aşa ani mai tîrziu te trezeşti că omul de lîngă tine nu mai e (hahaah!) „bărbatul de care m-am îndrăgostit”. Şi nici tu nu ştii de cine te-ai îndrăgostit, de fapt, pentru că-ţi zburda minte pe coclauri şi spuneai verzi şi uscate numai să-l prinzi în mreje.

Aşa că ce e de făcut? Se merge la risc? Se lasă marja de eroare? Se adoptă atitudinea precaută? Eu din astea nu poci. Mă arunc cu capul înainte de nu mă văd.

E valabil şi la bărbaţi. Nu excludem pe nimeni din această schemă.

De-ar exista detectoare, mai presus de sufletul înflăcărat, care să ne confirme sau infirme ca el(ea) este, ce bine-ar fi!

Închei această mică dilemă şi nu uitaţi, eu cînd vreau să mănînc îngheţată, mănînc îngheţată!


cumpără-mă cu o cafea…

Am obosit să ştiţi. Ritmul ăsta agitat şi alert m-a cocoşat.

Cît mai multe filme, cît mai multe cărţi, cît mai multe poveşti.

filmPoate pare de vis, dar nu este. Pentru mine ceva impus este ceva găunos din start. Poate l-aş fi iubit mai mult pe Tarkovsky dacă l-aş fi descoperit în ritmul meu, dar nu.

Am văzut toţi autorii din repertoriu. Sunt 24. Am văzut de la 2 la 6 filme din fiecare. Sunt extrem de puţine. Mă chinui să termin nişte cărţi de specialitate, dar îmi fuge mintea pe pereţi, la vacanţă, la mare…

Apoi va trebui să mă ocup de dosar. O groază de acte. Şi nu le am pe toate pentru că secretariatul de la Hyperion este în concediu pînă în septembrie, iar eu trebuie să mă înscriu în august.

Apoi să mă gîndesc la master. Să fac lucrarea de dizertaţie, să-mi depun dosarul and so on.

Refuz o groază de invitaţii. Eu, eu care iubesc aşa mult cafeaua. Şi nu mă abat de la rigurozitatea unui program impus de mine. Stupid, de altfel, dar e prea tîrziu să schimb paşii acum

Am crezut c-o fac din pasiune şi dintr-un frumos pe care-l vedeam la orizont, dar au intervenit ambiţiile şi poveştile despre admitere şi profi care vor să pice, despre locuri vîndute, despre meditaţii particulare, despre cîte şanse am, despre 14 din 80 şi astea m-au dărîmat încetul cu încetul. A devenit ceva mai mult decît personal.

Îmi doresc să intru. Îmi doresc să am prezenţa de spirit, puterea de convingere, cunoştinţele şi sclipirea de geniu pe care alţii nu le au şi să fac pasul ăsta.

Să intru şi s-o încerc şi pe asta…

În weekend plec la bunici, de fapt la bunica. Îmi iau şi laptopul. Poate Wajda văzut pe prispă sub viţa de vie pare mai atrăgător.