Tag Archives: evergreen

Black cat

m-aș cățăra pe-un bloc. noaptea. să plouă. și să iasă curcubee verzi pe un cer c-o lună grasă
și-o pisică să-mi stea în poală
să beau vin roșu din paharul cu cel mai înalt picior
și să am unghiile colorate, de la picioare

Imagine

și apoi m-aș cățăra și mai sus
până mă întâlnesc cu micul prinț
pe care-l evit
din teama de atașament

Continuare 

 


Când cauți în mulțime pe “Cineva ca tine”

N-am stat locului nici în seara asta și-am fost prezentă la premiera piesei “Cineva ca tine” scrisă de buna mea prietenă, Cristina Florea. Și n-am să vă spun să vă duceți pentru că mi-e prietenă, ci pentru că timp de o oră și patruzeci de minute veți cotrobăi în mintea și emoțiile a cinci oameni singuri, care se învârt în convenții și preconcepții.

Poate-s mai îngăduitoare pentru că a fost prima reprezentație în văzul lumii și nu critic la sânge, după cum mi-e firea, dar spectacolul are pontențial și va deveni din ce în ce mai bun și mai complex pe parcurs. Am râs, m-am întristat și m-au cuprins fiorii și dacă mi se face pielea de găină, înseamnă că m-a izbit.

Ce-i drept au fost momente când m-am rătăcit, când am privit ceasul, când n-am avut timp de reacție sau când n-am înțeles intenția. Dar ele au fost salvate de intervenții comice, de gesturi sau cuvinte care parcă pocneau din degete. Fii aici! Se întâmplă ceva! Oamenii ca tine se tranformă, caută și se rătăcesc. Oameni frumoși prinși în convențiile contemporane, oameni care se cred liberi, dar sunt captivi tocmai într-o lume departe de real. Ei sunt tu.

Continuarea aici 


Film, literatură, timp pierdut pe net, teatru și micii de la Fire

Am o poftă nebună de uitat la filme. Nu-mi place să le văd pe monitorul mic, înghesuită-n spațiul redus al imaginarului, dar pe cele ratate în cinema n-am cum să le văd altfel. Și nici la cinema nu pot s-o ard prea des că sunt încă studentă și n-am bănet să mă destrăbălez.

Am văzut The Artist (regie: Michel Hazanavicius) și m-a atins, în ciuda tuturor clișeelor adunate grămadă. M-a deranjat o tăietură de la început, în rest nu m-a plictisit, nu m-a șocat, nu m-a făcut să mă gândesc la mari teme de viață și de moarte. M-am gândit atât că dacă vrei să te vindenci de mândrie în tăcere, asta e o cale.

Nu mi-a plăcut pentru coaiele regizorale, a avut buget să-și pună și-n cap. Mi-a plăcut pentru că-s nostalgică, pentru că mi-am amintit de cazurile actorilor care s-au rătăcit la apariția sonorului și pentru că nimeni nu face sex în filmul ăsta. Nici nu se pupă, parcă.

 

Continuarea aici 

HugsLovePeace
>.< 


Am casă nouă

Și am zis să mai anunț asta din când în când.

M-am mutat pe irule.ro și-mi place tare acolo.

 Niște muzică 

 

HugsLovePeace
>.<


Evergreen e pe irule.ro

De o lună și puțin mă găsiți aici: irule.ro


Se presupune că

Deja după o vârstă ne putem descurca singuri, ba chiar putem muta niște munți, ba chiar alegem să avem copii a căror existență se învârte în jurul nostru. Se presupune că la 26 de ani ești om în toată firea, deși te mai copilărești tu când ai chef. Și bănuim că ești pregătit să înfrunți orice ți se arată la orizont, de unul singur, cu un curaj de om matur.

Mă descurc singură de câțiva ani buni. Decizii iau de la o vârstă fragedă și m-am bazat pe instinct și pe plăcere. Azi a trebuit să șed cu fundul pe-o bordură, undeva în cucuieții copăceni și să iau în calcul opțiuni, să le analizez și să fac o alegere. Mi s-a părut îngrozitor să nu am cu cine să mă sfătuiesc.

continuare 

 

 


I know, I rule!

Noua mea casă e aici: www.irule.ro

Încă mai lucrez la ea, dar sunteți bineveniți!

HugsLovePeace
>.<


Just walk away

Vorbeam c-o dragă la telefon și-și amintea de perioada neagră din viața mea, perioada în care am umplut blogul cu drame și spumele mării întunecate, perioadă în care nu știam cine sunt și încotro mă duc, perioadă în care toate rădăcinile mele s-au făcut praf și eu zburam în neant. Perioadă în care am rămas cam… singură.

Nu pot să cred că au trecut 10 luni… uau!

Impresia a rămas că a trecut ușor. Adevărul e că am cam bătut la porțile iadului, dar m-au refuzat. Nu știu când a fost momentul când m-am remontat, doar că am ajuns în punctul ăsta în care sunt lucidă, conștientă și fericită, dar nu e o fericire din filme, ci una liniștită, în mine.

Oamenii spun că râd mereu. Prefer să râd decât să plâng sau să mă enervez. Prefer să râd pentru că sunt mișto când râd. Sunt mișto și când plâng pentru că plâng cu umor, dar parcă tot mai bine mi-e pe partea cealaltă.kiddo filmare arad
* cine râde.

Știam c-o să se termine și poate asta m-a ajutat să nu mă uit înapoi. Am învățat o groază din tot ce mi-a oferit viața. Am învățat că trebuie să iau și nu să aștept să mi se dea. Am învățat să spun nu și să nu-mi neg dorințele. Am învățat să merg cu valul și să nu mă opun. Cel mult să-i fiu deasupra. Am învățat să fiu sinceră cu mine însămi și să nu mă menajez. Am învățat să fiu mulțumită cu mine…

Sunt surprinsă de tot ce mi se întâmplă. Proiectele care vin, oamenii pe care-i întâlnesc, poveștile pe care le trăiesc. Sunt surprinsă că primesc, obișnuită să dau. Sunt surprinsă de azi, de ieri, de ultima perioadă din viața mea. Timpul meu, pe care-l iubesc de mor, mi-e camarad. Ne drămuim împreună secundele și le așezăm după bunul plac.

Well, se pare că mă pot numi ființă matură.

Băi, cert e că totul trece și că orice ar fi, oamenii se vindecă!

HugsLovePeace
>.<


Instabilă – atârn de stele

Alerg cu tălpile goale pe pietre ascuțite. Alerg la risc. Dacă o fi să fie, va fi. Cumva. Moralitate îndoielnică? Se poate. Decadence could be my second name? Not. Am fost fetița cuminte cu fetișuri ascunse. Sunt roșcata care nu va putea niciodată să zâmbească pervers. Nici măcar în glumă.

Instabilă. Și mă plac într-o oarecare măsură, când mă privesc în oglinzi care dezvăluie doar bucăți. Îmi place că zic ceva, dar vreau altceva. Că cer corzi de siguranță, dar prefer zborul la liber. Îmi place că mă perpelesc pe plajă, c-o bere-n mână, ascultând portishead și cerând a reason to be a woman. Doar această ipostază mă face să fiu femeie.

Îmi place că uit.

Număr palme de la soare până spre orizont. Peste două ore apune. Să apună! Să apună toate! Cine-s eu să le tot resuscitez? Vreo entitate cu puteri supraomenești? Nu. Mica Sirenă eșuată pe țărm. Le cântă marinarilor, dar ea nu vrea marinari.

Am vrut să păstrez povești întregi, dar am rămas cu bucăți de puzzle-uri. Pe ele nu le mai tatuez pe corp, rămân pe retina inimii. Mda, și inima are retina ei.

Praf de stele.

Aș vrea să nu te fi avut niciodată. E trist știu. Dar acum asta aș vrea. Mâine am să te iubesc la loc.

În aceeași cheie melancolico-evergreenească: I hope you’re feeling happy now / I see you feel no pain at all it seems / I wonder what you’re doin’ now / I wonder if you think of me at all…

Enjoy your life

HugsLovePeace
>.<


No country for redhead

Pentru că uneori nu mă pot abține și degetele caută înaintea rațiunii. Pentru că uneori e mai bine să mă duc cu capul înainte și să evit zidul în ultima clipă. Pentru că, folosind clișeul esenței umane, am doar o viață și vreau să încerc tot ce-mi doresc cu toate riscurile asumate. Pentru că vinul roșu a suferință din non iubire, merge mai bine decât cel alb de sărbătoare. Pentru că îmi place să trăiesc intens și pentru că opreliștile mă indispun.

Pentru că am întâlnit în viața mea mulți oameni proști și lipsiți de emoții. Pentru că mă tem că și tu ai putea face parte dintre ei și aș fi vrut să-mi rămâi altfel. Pentru că și eu sunt privită ciudat de alții. Și poate pentru că și alții scriu despre mine, nu lucruri bune.

Nu există teritoriu pentru mine. Sau poate nu l-am găsit. Tocmai de aia sunt într-o continuă căutare.

HugsLovePeace
>.<