Tag Archives: evergreenstories

noi nu întinerim

myspace-girlie-graphics43Noi nu întinerim şi nici nu ne naştem învăţaţi şi nici nu recunoaştem regretele şi nici nu alergăm cu braţele deschise spre lume, în lume. Sau spre iubire.

De aia mulţumim celor care ne aduc aminte adevăruri.

Noi nu întinerim şi timpul îşi pierde răbdarea şi nimic nu se transformă în veşnicie.  Şi în loc să stăm drepţi în faţa amintirilor noastre, vrem să fugim repede-repede, să nu ne prindă din urmă. E nedrept faţă de ele.

De aceea e bine să iubeşti tot ce ai trăit, fie negru, fie roşu.

Oare eu cîte sosii am? Şi dacă am să întîlnesc cu una faţă în faţă, oare am să mă supăr pentru că nu-s unică în imagine sau am să-i zîmbesc? Oare cum e cînd te vezi în oglinda reală?

Şi oare cîţi oameni am întîlnit pînă acum? Şi cîţi am făcut să zîmbească? Şi cîţi m-au făcut să zîmbesc? Dar oare în cîte fotografii apar şi posesorul se întreabă cine sunt? Dar oare eu cîte fotografii cu necunoscuţi am? Şi pe cîţi am vrut să-i prind în secunda suspansului?

Viaţa mea ce e? O  floare? O îmbrăţişare? Căutări? Iubiri? Sau suma tuturor vieţilor cu care am intrat în contact? Şi dacă am să nu fac vreodată ceva, oare cît o să mă influenţeze acel neştiut nimic? Sau acel ceva?O să scriu o carte? O să fac un film? O să am pagini goale? Nu. Nimic nu e gol, nu e fără greutate şi nici nu e transparent. Avem o idee greşită a nimicului.

Noi nu întinerim! Iar mie nu-mi plac coşciugele. Parcă te îngrădesc. Pentru că nu ai de unde să ştii că în groapă nu vrei să valsezi. E păcat să vrei să fii incinerat? Nu cred în testamente şi nu cred în oamenii răi. Oamnii răi nu au fond de existenţă. Cred că este numai o etapă. Omul rău nu există!

Nu aştepta ocazia. S-ar putea să nu vină. Nu m-am născut ştiută. Nici bunul samaritean. Nici rea şi nici bună. M-am construit bucată cu bucată: frumos, urît, clişeu, nou, superficial, original, intelect, sentiment, cerebral, visător, kitch, modern, oameni din mine. Înclină-te în faţa celor care merită.

Oana Pellea. Nici nu ştiu ce să zic despre acest mare om. Am văzut-o la Profesioniştii. I-am scris şi mi-a răspuns. Mi-a adus aminte că „Trăim o minune!” şi că marile iubiri nu-s cele clasice…”iubirea vieţii mele, mama” care în ultima zi din vaţa i-a spus „gagico, a fost fooooarte mişto.” Ar fi genial să găsim pe net interviurile cu Oana Pellea, pentru că aduce aminte ceea ce uităm mereu, că nu întinerim şi că viaţa e construită pe zile… iar azi e mai interesantă decît peste cinci ani.

Şi pentru că se poate ce ziceţi de asta?

Titanic 2

! Am o nouă „iubire”. O cheamă Amy Macdonald.

Şi o nouă recomandare. Piesa Melancolie, în regia Andreei Vulpe, care sperăm să vină la Teatrul Act. Eu am văzut o bucată la Tîrgovişte… asta pînă să fac un atac de panică şi să părăsesc sala. Dar şi atacurile astea sunt tot ale mele…Ah, şi credeţi-mă pe cuvînt, Cristina Florea este o nouă revelaţie a teatrului romînesc. Dar să mai treacă puţin din timp…


date şi detalii

În legătură cu bătrînii de la azilul Vitan… mulţumesc din suflet celor care au reacţionat rapid şi sper să ne strîngem cît mai mulţi oameni pentru a putea cumpăra cadouri frumoase şi bogate.

Nu am reuşit să fac un cont paypal, am înţeles că este mai uşor pentru cei care mînuiesc online-ul, dar mi-au refuzat cele două carduri. Ştiu că este greu să vă deplasaţi la bănci, că durează şi că sunt cozi interminabile, dar sper ca acest lucru să nu fie un impediment. Eu stau în zona Moşilor şi îmi pot mişca fundul pînă la Universitate sau Piaţa Unirii pentru a lua banii de la cei care urăsc băncile.

* Detaliile le voi trimite pe mail pentru că Andreiutza mi-a zis că nu e bine să zic datele pe net…şi io sunt o fată ascultătoare.

poor-children Mă gîndeam împreună cu Jules şi mai apoi cu Andreea, că ar fi foarte frumos dacă ar exista o modalitate prin care să putem da o sumă pentru un ONG care să se ocupe de cazurile mai puţin mediatizate. Suma minimă să fie un leu, dar fiecare dintre noi să poată alege cît doreşte să dea în fiecare lună. Şi părinţii să plătească cei 1 leu şi pentru copiii din familie. Dacă ar fi 10 milioane de donatori pe lună s-ar strînge ceva. Dar să se ia automat (cum era treaba cu 2% pentru…) şi aşa ar fi mai uşor pentru toată lumea. Şi eu am vrut să ajut diverşi oameni, dar nu am ajuns niciodată la bancă şi nu din răutate, ci din lipsă de timp, de oroarea cozilor şi tot aşa.

Sunt sigură că oamenii ar da. Mai cu seamă cei cu venituri mici şi medii. Un om bogat dă pentru un caz 30 mii de euro, dar apoi face o pauză. Şi e normal şi de înţeles. Dar acel om bogat poate să împartă, împreună cu noi (oamenii mai puţin bogaţi financiar) şi aşa putem ajuta mai mulţi oameni deodată.

Poate cunoaşte cineva legile şi poate să dea o idee.

Şi poate în cîţiva ani, cînd o să cresc şi eu mai mare şi mai deşteaptă o să pot să fac asta, dar pînă atunci cred că se poate găsi o soluţie ca în fiecare lună cineva să primească ajutor: fie că este o boală, fie că este numai sărăcie, fie că e bătrîn, fie că e copil.

Mulţumesc mult tuturor celor care au reacţionat pozitiv cu privire la această „campanie” sau acţiune sau gest şi sper din suflet ca în fiecare lună să fim măcar zece care să aducem o rază de speranţă unor oameni cu mai puţin noroc.

Va îmbrăţisez pe toţi!


pentru cei care nu şi-au pierdut credinţa

christmas_in_the_parkHeya vouă!

„Anul acesta incercam sa facem altceva, in afara de cadouri pentru noi si pentru cei apropiati. Anul acesta, de Ajun, vom incerca sa aducem fericire si zambete unor oameni, batranii de la un azil din zona Targului Vitan. Mergem cu cadouri si cu colinde… doar cei care vor sa fie prezenti, de la restul vreau banii 😛 ( arat chitante, poze etc)
Am fost acolo si sunt 45 de oameni ( adica ne trebuiesc in jur de 50 de pachete ).
Suma minima este de 50 de lei ( cine are sa puna mai mult, este rugat sa faca acest sacrificiu, cine nu are si poate sa puna mai putin, primesc oricat) si va rog sa va anuntati prietenii, rudele, amantii si tot asa… As vrea sa ne strangem minim 20 de persoane. Asta inseamna 10 milioane *daca punem 50 de lei de persoana –  20 de lei pentru batran, adica putin…
Aveti doua zile la dispozitie sa-mi confirmati implicarea voastra. Si sper sa fie afirmativ de la toata lumea! O sa ma ocup sa strang banii, sa merg la un hipermarket, sa fac pachetele si sa organizez intalnirea… ( alaturi de cine mai vrea sa participe, va rog). Astept propuneri de cadouri… ce sa punem in pungute.
Pana pe data de 18 decembrie as vrea sa strang banii.
Pe data de 24 decembrie, in jurul orelor 18:00 am putea sa mergem acolo…

Thx si astept confirmari!

Pentru cei care doresc să ne ajute pot lăsa un cont…”

Cum spunea şi o prietenă: „poate totuşi lumea are o speranţă. văd din ce în ce mai mulţi oameni conştienţi care se întorc speriaţi la credinţă”.

Ei bine, atunci am avut revelaţia lunii decembrie: eu nu am plecat niciodată, doar m-am rătăcit… şi nu ar trebui să existe un anotimp anume pentru bunătate şi iertare, dar dacă tot s-a zis că ăsta e, atunci să încercăm să nu dezamăgim pe nimeni.

Oile rătăcite să-şi găsească drumul, prietenii să se întoarcă în barţele prietenilor, părinţii să uite greşelile, să se frămînte cozonacii şi să se împletească stele în părul domniţelor. Să se creadă în prinţi, în vis şi în zbor. Şi să rămînem aşa, plini de speranţă şi de frumos, pentru totdeauna.


it’s about panic attack (timp)

In timp inveti – J L Borges

„Dupa un anumit timp,
omul invata sa perceapa diferenta
subtila intre a sustine o mana
si a inlantui un suflet,
si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva
si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,
si asa, omul incepe sa invete…
ca saruturile nu sunt contracte
si cadourile nu sunt promisiuni,
si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi,
si invata sa-si construiasca toate drumurile
bazate in astazi si acum,
pentru ca terenul lui ‘ maine ‘
este prea nesigur pentru a face planuri …
si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult,
pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.
Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina
si-si impodobeste propriul suflet,
in loc sa mai astepte ca altcineva sa-I aduca flori,
si invata ca intradevar poate suporta,
ca intradevar are forta,
ca intradevar e valoros,
si omul invata si invata …
si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de
cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,
inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,
fara a pretinde sa te schimbe,
iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.
Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,
si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie,
pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi
poti fi fericit cu prietenii tai,
intr-o buna zi vei plange
dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,
nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,
mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi
umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,
asta va determina ca in final,
ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,
iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
si acum s-au dus si nu mai sunt…

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa
ceri iertare,
sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor,
sa spui ca ai nevoie,
sa spui ca vrei sa fii prieten,
dinaintea unui mormant,
nu mai are nici un sens.

Dar din pacate,
toate se invata doar cu timpul…”

mi-am propus să întîmpin iarna zîmbind. şi-mi iese. am inima deschisă. nu mai vreau să regret ce-aş putea să trăiesc. mă bucur de condiţia mea, de mine, de lumea care ar fi la fel fără mine şi totuşi schimbată cu mine. adulmec vînt. adio mare. ţie mă dau la vară. adio criză. bună post trupesc, spiritual, intelectual. şi timpul mi-e prieten…

mi-e dor de did.


a murit Anca Parghel

anca-parghelSe pare că anul ăsta oamenii mari au hotărît să plece. Şi Anca Parghel se pare că a renunţat la lupta cu cancerul… sau poate a rămas fără puterea de a mai lupta. Nu pot să cred că a murit. Cadou de moş? Nu pot să cred. Un om atît de plin de viaţă, de bunătate, de frumuseţe… să moară aşa chinuită. Chiar am crezut că o să scape şi că o să mai cînte 20 de ani de acum. Chiar credeam că terapiile alternative, optimismul, rîsul şi încrederea o pot salva… chiar credeam în minuni, măcar pentru ea.

Poate că revolta e şi mai mare pentru că am avut şansa s-o cunosc acum vreo doi ani, cînd o ştiau numai iubitorii de jazz. Era plin la Green Hours. Spre ruşinea mea eu habar nu aveam cine e şi ce face. Abia după ce m-am documentat şi am cunoscut-o, am regretat amar că nu m-am bucurat de ce  oferea…Am fost nişte nerecunoscători.

Cu mine s-a comportat impecabil, deşi ea era o vedetă, iar eu un biet reporter. Am şi glumit. M-a şi îmbrăţişat. Minunat om!

Nu mai am cuvinte şi nici curaj să mai spun ceva. Nu ar ajunge nici un tribut la înălţimea ei şi nimeni nu ne poate ierta pentru că am ignorat-o atîţia ani…

Sper să ajungă undeva unde este fericită. Deşi nu cred că există un loc unde ea va mai rîde cu atîta poftă… pentru că şi-a dorit prea mult să trăiască aici pe pămînt. Sper ca Îngerii să se bucure de glasul ei şi sper să se mai nască o asemenea stea.

Sper să fie iubită aşa cum a fost aici.

*Mulţumesc Patric pentru răbdarea cu care ai transferat peste 600 de însemnări de la vechea casă şi pentru timpul acordat unei femei care habar nu are cu ce se mănîncă wordpressu.  O să mă bag şi eu la cheta pentru dulciuri şi văcuţe.

Aş fi vrut să scriu mai multe azi. De Moş Nicolae şi de faptul că sunt atît de lefteră încît o să sufăr o depresie la vederea ghetelor goale. Aş fi vrut să scriu de filme. De planuri. De oameni. De frumos. De vechi.

Am rămas fără cuvinte. E o adevărată tragedie anul 2008, anul în care ne-am luat adio de la prea mulţi oameni dragi nouă.


să fii pe picioarele altcuiva

gracesfeetM-a enervat la culme, încă de dinainte de 18 ani, treaba cu: „e timpul să fii pe propriile picioare” sau „e timpul să te descurci pe cont propriu”. Bun. Dar cum o fi să fii pe picioarele altcuiva? Aşa pur şi simplu. Şi nu pe contul tău, ci pe contul lui X. Să existe un bun samaritean care să te adopte (fără să-ţi ceară nimic în schimb) şi să te lase să-i porţi pantofii (de preferinţă Gucci). Cum o fi domne să nu trăieşti pe picioarele tale, ci să toceşti călcîiele altcuiva? Şi seara, cînd te plictiseşti de ele să ţi le iei pe ale tale înapoi… dimineaţa, la uşă, picioarele de schimb şi contul celălalt te aşteaptă vesele să bei cafeaua la cea mai scumpă bodegă din centru cu super prietenele tale care nu muncesc pentru că şi ele ar avea un bun samaritean să le ofere alte picioare noi-nouţe şi de firmă. De firmă e un moft. Se acceptă şi noname-uri.

Şi cînd e timpul ăsta? Timpul să iei viaţa în piept, contul la trîntă şi picioarele la spinare?  Şi unde se găsesc samaritenii care poartă în plasa vuitton perechea ta? Ha? Unde-s?

Nu te gîndi la o leneşă care vrea să fie întreţinută. Nici gînd. Viaţa să fie aşa bună că îţi dă două perechi de picioare. Super ofertă pentru tine şi prietenele tale. Şi dacă dai chix şi nu ştii să mînuieşti şi să împaci cele patru picioare (că nu te-a făcut maică-ta păpuşar) se va inventa şi un dicţionar de utilizare. Mă ocup de asta.

Urmează partea cu: eu vreau să fiu ALTFEL! Şi uite-aşa dispari din societate şi din gaşcă şi din lume. Că tu vrei să fii altfel. Nici emo şi nici manelar, nici rockeruţ şi nici pop lover. Nu. Să nu te încadreze nimeni în nici un tipar. Să fii altfel. Să fumezi pînă îţi put şi ochii şi să bei singuratic un stejar. Să faci carii şi să nu-ţi pese şi să porţi blugi nespălaţi de-o lună. Să ai părul nici lung şi nici scurt şi lipicios. Să ai găuri în şosete şi jeg sub unghii. Să te crezi artist: azi poet, mîine pictor, poimîine critic şi mai nou, regizoraş. Să nu dai doi bani pe noi, ignoranţii, imbecilii, idioţii care preferă să rîdă cu prietenii sau să împartă un film bun. Să ne crezi defecţi, incapabili şi oligofreni… ei bine, te înşeli. Există o categorie şi pentru cei care nu vor să fie categorisiţi. O zic eu. Loseri. Sună mai bine decît rataţi.

Am băut vin fiert cu scorţişoară la Blu’zz. Şi mi-a plăcut. Şi vinul şi patronul şi atmosfera.

Am ajuns în punctul vieţii în care lucrez cu acceptarea. Accept oamenii. Aşa cum sunt, cum pot, cum se oferă… cît pot. Şi nu-i mai întreb de mă iubesc aşa cum sunt eu. Pentru că mi-e frică de răspuns.

Cu mult drag pentru piticugras care e pe moarte, dar se resuscitează.

Lumea nu are nevoie de mine. Şi lumea ar fi la fel dacă eu aş muri mîine. Dar Rox are nevoie de lume!


dau cu zaru’ (la nenoroace)

everything-is-illuminatedA venit, a venit iarna. Acoperă-mă cu ceva. Sau mai bine bagă-mă toată într-un cavou de floarea soarelui. Să văd ce nu văd în fiecare zi. Să văd liniştea. Să văd lumina iluminării provocate de iluzia unei poveşti. O altfel de poveste.

Decembrie, luni. Nu ştiu cu ce să încep mai ales că am terminat căutările şi la final nu am găsit nimic, decît un alt şir de întrebări. Sunt inutile gîndurile iarna. Mai ales iarna. Îngheaţă pe drumul dintre minte şi inimă. Mai bine le uit cu totul. Mai bine le transpun în altcineva. Mă preocup cu dragă inimă de oricine altcineva, decît de mine.

Poate cel mai bine este să dau cu zarul. Să-mi aleg cifra trei. Cifra pe care o aleg mereu. Şi să mă prefac prostuţă şi tîmpiţică. Astfel aş putea să cred ce-mi zice zarul. Fără bol, fără bobi, fără cărţi. Un zar de nenoroace. Să facă mîna promoroace. De iarnă. Aşa nu aş mai avea vină şi regret, lacrimi şi nesomn. Aşa aş crede în hazard. Ete na!

Nu visa că s-a încheiat. S-a încheiat ce? De abia începe. Se pun globuri la mega. Se dă drumul la lumini sau poate că s-a dat, dar eu nu ies din casă. Nu scot nasul decît pe balcon. Refuz să înghit ceaţa. Mă dau cu cremă anticelulitică (de care nu mai am) şi mă gîndesc „hai, că mîine vine vara!”. Şi mă gîndesc la Barcelona, la fuste scurte şi picioare fine date cu cremă.

Mai dau o dată cu zarul. Nu cred în coincidenţe. Cred în dorinţele fierbinţi cu ochii închişi şi cu pumnii strîşi. Cred în stele căzătoare. Cred în noi peste 3 ani. Peste 3. Carte – scenariu – film. Am promis la flacără de brichetă, la fum în piept, la vin sec. Lipscani. Iarnă. Şi frig. Nu cred în coincidenţe.

Într-adevăr, cel care rămîne suferă mai mult, dar cel care pleacă îşi cară bagajul peste tot. Aşa e construit omul, să nu poată să fugă mai repede decît umbrele.

Recomand cu dragă inimă:

Everything is illuminated (venită cu drag). O altfel de poveste despre evrei şi căutare. Cine l-a citit pe Safran Foer şi cine a ascultat Gogol Bordello o să ştie ce zic. Cine nu, să se uite pentru Frodo. Filmul este o mare valoare. O să primesc mulţumirile după ce-l vedeţi.

The duchess şi The edge of love, ambele cu Keira Knightley. Primul, 1174, stră stră stră buncica (sper) Dianei Spencer (Lady Di) şi viaţa acesteia. Al doilea, tradus la noi foarte prost – triunghiul – este un film biografic, dragoste şi dramă. Merită!


după cai morţi …

picture-036să le luăm potcoavele.

m-am culcat tîrziu tare. tarki (cel mai original artist) vs juan (cel mai gay dintre toţi) şi mihăiuţ (trăisteruţ cu ionica obosita) mi-au umplut ziua de ieri. de la măruţă şi pînă la capatos. mă mir că badea nu l-a chemat în emisiune. am rîs isteric. cu Iulia pe fir, la 1 noaptea. cei trei, nikita şi naomi au fost deliciul prostiei crase. omii şi-au făcut ratingul pe cîrca şi pe cearcănele mele, dar eu am adormit rîzînd.

părerea mea, că trebuie să zic şi eu ceva că-s în toate temele, este că e un sîmbure de adevăr pe undeva. eu l-am bănuit pe mihai că e bi. cancanul a făcut vînzare multă, ăla flutură ameninţări cu judecata (de parcă la noi e ca în america), ioana cu moţ în creştet zice că-şi declară dragostea în fiece zi. ştiu dragă, am mai auziu poveşti… şi divorţuri că ăla era gay.

tarki e din oneşti şi mi-e frică să mai zic că am rădăcinile acolo. mno. l-a părăsit şi nevastă-sa, care era actriţă de xxx. mda. l-am văzut pe iutub. avea chiloţi roşii şi făcea flotări. şi era în curu gol la duş. omg. stare de alertă. stomacul meu a refuzat ceea ce ochii vedeau oripilaţi.

am rîs.

sexy brăileanca a lipsit. deşi, chiar de ar fi fost nu aş fi ştiut că e ea. mai mult, morar a dat afară din emisiune pe una din amantele unui foLbalist. am rîs.  din nou. ce nebunie.

azi nu mă mai uit la tv. mi-am făcut plinul.

am decis să-i scriu lui oprescu. despre ăştia care ridică maşinile. nu te anunţă nimeni. cobori ca omul să pleci la muncă, apeşi pe cheie, aştepţi piuitul… ia-l de unde nu-i. faci palpitaţii, albeşti instant, îţi trec prin faţa ochilor toate ratele la bancă şi apoi îl blestemi pe cel care ţi-a furat-o. apoi alegi varianta B, poate puţin mai optimistă că ţi-au ridicat-o şi ţi-au dus-o pînă la mama dracului în pantelimon. dar nu ştii sigur că e praf ca-n filmele cu cowboy. nimeni nu te anunţă. te duci ca boul, dar trebuie musai să ai 6 milioane vechi să-ţi iei puiul de acolo… să facă un sistem. un mini calculator (nu mă  pricep io, dar la cîţi hakeri avem) unde să introduci nr maşinii şi dai de datele şoferului şi suni la dispecerat să-l sune pe ăla pasibil de infarct. „bă boule, maşina ta e în curare loc şi costă atît şi penalizările pe zi sunt astea”. nu-l laşi să băbănăie turbat în tot oraşul.

nu mai ştiu nici un scandal care să-mi merite atenţia. nici ăsta n-o merită, dar mă face să rîd.

am descoperi că pot să-mi pun muzică pe telefon şi acum sună sex on fire şi prodigy la alrmă. şi feist şi arctic şi archive şi anouk. muuulte. nu ştiu să setez alrma să sune în fiecare zi la ora 18:00. nu ştiu. în rest, am învăţat să fac poze cu el. e n73. greu. cine are şi ştie cum se setează alarma să-mi zică şi mie.

am văzut the edge of love. omg! mai am o listă fără de final cu filme noi şi vechi. unul pe zi. am decis!

am fost la primărie. la spaţiul locativ. că cică-mi dă statul o garsonieră. pentru această locuinţă pe care încă n-o am şi nici certitudinea c-o s-o am vreodată trebe să fac un mega dosar. o să-mi petrec juma de iarnă la cozile funcţionarilor publici. noroc că am notar la scară.

socrate îşi caută curvă. pe bani grei. propun deschiderea unui bordel pentru animale. pe bani. si să se găsească o metodă să le lege trompele mîţelor (dacă au) şi cu asta basta. să nu am nepoţi că-s tînără.

cheers!

tornero, tornero! pupic-pupic!


the very best version of me

is freedom!!!

picture-020Proaspăt. Tatuajul Alexei. S-a bătut cu drepturi de autor pentru concept. Moi!

Să-i fie de folos! N-a plîns. A fost tare curajoasă.

plec. la o îmormîntare. nu e nimic frumos sau romantic în moarte. rămîne un gol. şi atît.

mulţumesc Olivia pentru header. acum e personalizat. şi eu. mă caut. mă pierd. şi sper să mă regăsesc.

poate e perioada în care îmi pun semne de întrebare. perioada în care oamenii mă sperie. perioada în care vreau linişte şi mă chinui s-o găsesc. sunt un om predispus agitaţiei. e perioada în care U nu mai are nicio importanţă, în care pot să iert repede, în care respir scorţişoara din cana de vin fiert. mă bucur că pot închide baruri în cursul săptămînii… şi că îmi permit berea de a doua zi. mi-e teamă de a nu ne pierde noi de noi…

Caut cea mai bună versiune a mea şi cînd o s-o găsesc o să pot scrie din nou.

I have a new look. New me. New you.

Sex on fire


leapşa care vine

Primit de la rus care a primit de la did care a primit de la Pucklucoasa care nu ştiu de unde a venit, dar trebuie să-mi îndeplinesc datoria de a scrie aici şi acum despre viaţa mea viitoare prin viziunea vieţii de acum, şi bănuiesc că nu se pune că aş vrea să fiu bărbat…

După cum urmează:

Vreau să nu mai port ochelari şi să nu am celulită (nu că aş avea) şi să am ochii violet să moştenesc jumate din averea lui Elizabeth Taylor şi mai departe să fiu un om bogat şi fericit şi cu principii. Să fiu telegenică, fotogenică şi tot ce se termină cu genică şi e de bine.

Să nu am fobii. Niciuna. Să fiu super curajoasă şi să nu plîng repede din orice. Să nu am niciun fel de boală. Să mor la vreo 65 de ani… nu ştiu de ce, dar să fie în somn să nu simt nimic.

Să fiu şi actriţă şi cîntăreaţă şi dansatoare şi pictoriţă şi scriitoare şi de toate. Să nu fac niciodată riduri. Să pot să iubesc pe toată lumea, necondiţionat…să fiu hotărîtă.

Să fac ceva tare care să schimbe lumea în bine (poate să fac ţigări care să nu provoace cancer sau did zicea că le face, nu mai ştiu).

Să fac trei copii cu ochii violeţi sau verzi şi să mă căsătoresc o singură dată, din iubire.

Nu mai ştiu. Cred că ar mai fi miliarde de alte dorinţe. Poate în viaţa asta reuşesc să fac ceva din cele de mai sus. Ochi violeţi nu am cum… restul…eeeh, we will see about that!

uitaţi şi vă minunaţi:

Varianta 1

p11001504

Varianta finală (poza cam aiurea, dar mai urmează)

new

P.S. Marijuana aka Dana este invitată la Măruţă şi ori e drogată ori e beată ori a luat-o razna că cică a fost la 9. Vorbeşte în dodii rău de tot. omg! Spirite, diavoli, cruci are un fulger pictat pe ochi. uita-ţi-vă!!!! merită!!!

Dau mai departe: Tuvia, Catz, Umma şi PiticuGras…