Tag Archives: evergren

Am urât, urăsc și voi urî femeile lașe

Fie că am vrut sau nu, așa a vrut destinul, sunt femeie! Nu știu dacă aș vrea să schimb asta, poate pentru scurtă vreme ca să văd cum e în emisfera cealaltă, dar probabil că rămân fidelă speciei mele. M-am obișnuit de atâta amar de vreme și de ce să n-o spun pe aia dreaptă… e mișto!

Nu-s nici pe departe femeia perfectă și nici nu cred că voi fi vreodată. Sunt încadrată în parametrii normalității cu isterii, patetisme, jale cruntă, romantism de-ți iese pe ochi, vise cu prinți, PMS, after pms, în timpul ăla al lunii, mereu tânjind după ceva, nemulțumită, între carieră și viață de familie, mi-e frică de plozi, sunt atentă ce mănânc, îmi doresc să fiu așa și pe dincolo, dacă merg la mare iau șapte creme de plajă, fac bagaje imense (să nu-mi pară rău că n-am avut nu știu ce răhățel la mine), cu tendințe feministe, plângăcioasă, răsfățată, mieunată, geloasă, posesivă etc.

Sunt în multe feluri. Mă victimizez, vreau să am mereu dreptate, râd la bancuri stupide, dar nu-s lașă.  Și când spun lașă, spun:

Femeile care se complac în situații, de la aspectul fizic la partea emoțională. Știu, ne întâlnim și ne plângem… ca fetele: am celulită, am pus burtică, am picioarele groase, urechile clăpăuge, tenul gras, pana mea, dar când trebuie să faci ceva în privința asta, ei bine nu. Așa că, obosesc să ascult aceleași plăci despre cât de nașpa sunt și ce nașpa mă simt, dar nu fac nimic în privința asta…

Nici eu nu fac armată cu mine și uneori sufăr de lene cronică, dar la capitolul ambiție, ei bine, mă urnesc!

Când eram tinerică și prostănacă mi-am luat-o în freză, la propriu, de la un gagic. După ce m-am despărțit de el, m-am împăcat crezând că va domni armonia, ca să ajungem cumva în același context și acestea fiind relatate, nu cred că trebuie să-mi spun opinia despre genul ăsta de femei.
După o perioadă am avut curajul să plec… și bine-am făcut!

Nefericitele
Mi-a reproșat I. că nu dețin spiritul de sacrificiu în cuplu, că plec atunci când e mai greu, că ar trebui să rămân de dragul momentelor bune. Jos pălăria! Cu toții avem momente bune, dar când e ceva putred în Danemarca, cred că e mare dovadă de curaj să pleci. De aceea, nefericitele care se plâng de bărbații lor, dar nu fac nimic în privința asta, mă lasă complet rece.

Prietenieeee, pleacă sau stai. E simplă alegerea!

Femeile care așteaptă orice. Aștept să apară x-ulescu să mă scoată din mizerie, aștept să găsesc un job bun (?), aștept să vină Iisus și să mă lumineze, aștept să văd ce se întâmplă… Adică nu fac nimic, despre asta e vorba în așteptarea asta. N-au curaj să schimbe ceva, să încerce, să meargă mai departe sau să facă o alegere. Nu, ele… așteaptă să vină de la sine, din străfundurile universului.

Incapabilele sunt frustratele moraliste care nu se acceptă nici de-al dracu și care abia așteaptă să faci o greșeală ca să facă o intervenție. Astea-s alea nemulțumite de nimic, cu viață personală zero, cu nicio perspectivă de viitor, dar care le știu pe toate… văzute-n filme, citite-n cărți.

Femeile care înșală și care sunt înșelate
N-am nimic cu asta. Fiecare face ce vrea și cum vrea cu viața lui amoroasă. Daaar, dacă ai înșelat nu te mai zvârcoli și nu mai face cazul anului. Dacă te pici cu ceară și te tai pe braț nu rezolvi nimic. Nici dacă te duci să i te confesezi soțului/iubitului nu rezolvi nimic, ba e mai nasol. Ți-a plăcut! Fu bine? Mai faci? Ai învățat ceva din asta? Asumă-ți acțiunile, nu fugi de ele.

Femeile înșelate care se plâng de asta și nu iau măsuri. E foate simplu, din nou. Ori accepți și mergi mai departe cu certitudinea că o va mai face, ori nu accepți, ori i-o tai și la revedere că pleci la pușcărie. Dramele, plânsetele, isteriile și depresiile n-au nicio legătură cu blonda care l-a călărit pe iubitul tău. Pare-mi-se că nici tu nu ai vreo legătură, dar fie.

Și-ar mai fi!

În principiu știu cine sunt și-mi cunosc valoarea. Îmi asum acțiunile și cuvintele spuse, nu mint și dacă trebuie s-o fac îmi displace cumplit. Sunt fidelă, atâta timp cât bărbatul de lângă mine mă determină să fiu și sunt dezarmant de sinceră. Sunt exhibiționistă, ușor de tentat, vicioasă, cu capul în nori, motivată, ambițioasă, cu voință de fier, prostănacă în amor și-mi place să spun lucrurile verde-n față.

Sunt plină de defecte… dar știu că nu sunt într-un fel, adică lașă. Și asta-mi dă dreptul să evit cum pot genul ăsta de oameni…


Ăl mai mare șoc

Iaca, mă iau virușii de gâtlej. Mă ia cu friguri și apoi cu valuri de căldură. Vine și febra.

Am constatat cu stupoare că tot ce am crezut (vreodată) că-mi aparține, îmi lipsește cu desăvârșire. Nici măcar eu nu-mi aparțin (oricâtă dragoste de sine mi-aș purta). Aparțin societății, vieții, morții, sistemului, oricui dar numai mine nu.

E una din nopțile alea când nu am chef și vreau să dorm vreo o mie de ani și să mă trezesc în viteză, pregătită să o iau de la capăt. E una din nopțile în care caut oameni pe facebook și le privesc fotografiile cu un zâmbet înciudat sculptat pe chip. În seara asta l-am văzut îmbrăcat în costum de ginere pe unul de l-am iubit eu cu patimă șase ani. A avut porumbei la nuntă. Și artificii. Și are și copil. E fericit în universul lui. Probabil că nu s-a mai gândit niciodată la mine. Viața merge mai departe și fără mine, iată un alt șoc. Și m-a apucat și pe mine dorul de statornicie și întrebările. Cât să mai umblu așa? Cât să mă mai ascund în spatele nebuniei? Cât să mai caut perfecțiunea? Nu iegzistă!

M-am prostit de-a dreptul și de-a stângul.
Am senzația aia că nu mai pot s-o fac. Că sunt lată, una cu podeaua. Că mi-e dor (la dracu!!!) să stau într-o canapea, chircită în brațele unui om cu care să mă uit la un film. Să adorm pur și simplu și să nu mă tem de insomnii. Și omul ăla să vrea să-și petreacă statornicia cu mine și mie să nu-mi fie frică să-mi pierd mințile și sufletul. Să mă facă să cred! Și să ne plimbăm la minus șapte grade pe aleile orașului. Să facem lucruri de oameni normali și să fim fericiți cu asta. Cu simplitatea.

 

Delirez deja și nu am nici măcar febră.
Mă bate gândul să vreau să mă mărit și să fac copii. Mulți. Să-mi cumpăr un șorț de bucătărie și mănuși din alea să nu mă frig. Și polonic și oale. Și preș cu welcome. Să renunț la regie și la alte nebunii de femeie rebelă și să mă dedic familiei. Probabil aș muri sugrumată cu șorțul sau spânzurată de lustra nouă de la ikea.

HugsLovePeace
>.<

 

 


doo lepşe de la doo gagici

Foarte mişto: Bianca şi Rusoaica.

Bianca zice să răspund la un chestionar destul de interesant:

1. Care e ultima carte pe care ai citit-o?
O iubeam, Ana Gavalda.

2. Daca ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi si de ce?
Nastasia Filipovna din „Idiotul” .

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai vazut pana acum?
Nu pot spune numai unul pentru că nu mă pot decide. O să spun ultimul cel mai frumos film: Bad Guy de Kim Ki-Duk (genial).

4. Daca te-ai putea intalni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?
Numai unul? Zic mai mulţi, ce pana mea? Măcar trei. Milan Kundera, Gabriel Garcia Marquez şi Safran Foer.

5. Care e melodia ta preferata, cea pe care o asculti fara sa te poti satura de ea?
O spun pe cea care mă obsedează acum: Leonard Cohen – here it is. De obicei mă îndrăgostesc de o piesă şi o ascult pe repeat zile în şir. Până iau tot din ea. Acum e asta.

6. Unde ai locui un an, departe de casa?
SUA sau Anglia.

7. Cand citesti, pentru a marca locul unde ai ramas, folosesti semn de carte sau indoi pagina? Si ce fel de semn de carte?
Semn. Şi depinde de carte. La cele care-mi plac folosesc un semn vechi de-al lui Puştiu. La cele de specialitate pun ca semn o hârtie oarecare. Să nu se înţeleagă că cele de specialitate nu-mi plac :p.

8. Ai primit in ultima perioada carti cadou? Si daca da, care?
Da, de ziua mea am primit: Igiena asasinului, O iubeam, Geniul şi zeiţa, Pictoriţa din Shanghai, Everything is illumintated şi Hunting the devil. Mulţumesc!

9. Iti place sa recitesti unele carti?
Momentan nu am recitit niciun cap-coadă, poate doar fragmente. Vreau să termin tot înainte. La bătrâneţe să reiau ce m-a marcat.

10. Care crezi ca este cartea care ar trebui impusa tuturor ca “lectura obligatorie”?
Codul bunelor maniere.

11. Care e locul preferat pentru lectura?
Nu am.

12. Care sunt motivele care te determina sa alegi o carte pe care sa o citesti?
E o atracţie sau primesc recomandări solide. Cea care le nimereşte mereu e Jules, prietena mea.

Rusoiaca mă ia la sentiment şi mă întreabă ce?

1. imi rupe sufletul?
Of, nu-mi dau seama acum. Numele meu pronunţat într-un fel de anumiţi oameni. Bunica mea atunci când închide telefonul.

2. mă face să merg mai departe?
Faptul că am viaţă în vene. Mama. Sorela mia. Oamenii din jur. Bunica.

3. mă apasă?
Doruri şi uneori nişte amintiri. Lumea în care trăiesc. Nevoia de alt aer.

4. nu vreau să pierd?
Ce am reuşit să strâng bun până acum, sufleteşte vorbind. Nu vreau să-mi pierd idealismul.

5. o să se termine?
Ah! Probabil că anumite iubiri. Cum zici şi tu Rus, viaţa. Şi poate şi criza.

Leapşa merge mai departe la toată lumea din blogroll. Pe alese, da? Aş vrea să vă numesc, dar sunt foarte grăbită şi plus de asta voi ştiţi mai bine care vă place.

>.<


lesbienele şi evergreen

Intră o tipă pă mess şi îmi propune să fac sex cu ea. Îmi deschide ea drumurile spre toate punctele din univers. Dar nu înainte să-i trimit o poză sexi cu mine. I-am dat delete, ignore şi spam. Asta după ce a devenit insistentă şi am numit-o „posibil lăbar obsedat”.

Observ că acum relaţiile nu mai încep la un suc sau „din întâmplare privirea noastră s-a întâlnit şi cha ching”. Acum intri pe mess, întrebi orientarea sexuală şi îi propui un futai mic. Dacă acceptă bine, dacă nu, mare este virtualul şi balta are suficient peşte idiot cât să pice în plasă.

Am întrebat-o pe ce criterii am fost selectată. Poate-am ieşit în evidenţă într-un fel anume şi aş vrea să-l anihilez complet. Nu mi-a răspuns, probabil s-a pierdut cu privirea în decolteul virtual.  Lesbienelor uniţi-vă, evergreen e cu voi! Nooot!

A nu se înţelege că am ceva cu lesbienele sau gay-ii. Din contră. Me like them, dar nu atât cât să trec de partea cealaltă, deşi recunosc că gândindu-mă la o anumită femeie, parcă aş comite un păcat. Unul mic de tot. Şi ca să vezi, tipa e bi. Hah! Back to reality.

Şi încă mă întreb dacă tipa respectivă (de-o fi fost una) chiar a crezut că o să-i cer numărul şi-o să-i spun fanteziile mele erotice care implică ţâţe şi păsărici şi că ieşim la o cafea şi din una în alta, hop ţop, nah… am comis-o. Te pup, ne mai vedem… ceva în genul.