Tag Archives: excursie

via Târgu/Piatra Neamț

Să vă fac o mărturisire. Mi-aș dori ca toată viața să călătoresc. Din oraș în oraș, din țară în țară. Să hălădui omul nimănui. Senzația asta de libertate pe care o trăiesc în spațiile noi nu se compară cu nicio alta.

E frumos în excursie. Cel mai frumos!

Să aveți weekend minunat!

Hugs.Love.Peace și pupul de pisică pe care nu-l găsesc pe tastatura asta.


out of service

Aseară am citit o ştire despre Gheorghe Dinică – şi scria că e bine. Atunci mi-am zis (uşurată) că am scăpat de data asta şi chiar m-am liniştit şi bucurat.

Nu vreau să fiu ipocrită sau patetică, dar sunt foarte tristă de cînd am aflat că a murit. Pentru că anul ăsta ne-a răpus cu pierderi şi pentru că am senzaţia că e suficient. Dar cine sunt eu să orînduiesc lumea?

Jules mi-a zis că suferea de Alzheimer. Poate pentru un actor este mai bine să plece decît să rămînă, însă nu e drept.

Am avut o zi grea. Pe lîngă un rău fizic am stat şi două ore în trafic (la volan). Abia acum am reuşit să mănînc ceva. Nu-mi găsesc putere să mă apuc de bagaj şi nici de baie. Mîine la 8 dimineaţa decolăm.

Nu am coerenţă nici în gînduri şi nici în acţiuni. Sunt doar epuizată.

Îmi pun un oscilococcinum sub limbă şi mă întind îmbrăcată cu hainele de stradă. Mi-e lene.

M-am tot stresat să nu mă îmbolnăvesc înainte de plecare ca să nu stric excursia. Subconştientul lucrează.

Pfff!

Salutări din Viena. Dacă am net vă scriu de acolo. Dacă nu, cinstesc pentru voi.