Tag Archives: familie

Motan negru si lipicios caut familie

Anca a gasit un motan negru care probabil ca a fost lovit de o masina.
Nu arata intr-o stare prea buna, dar medicul veterinar ne-a asigurat ca e foarte zdravan.
I-a administrat doar un calmant pentru a se linisti.

Ii cautam un adapost. Este cuminte si lipicios.

Contact: anca@gavrila.ro / aancutzik@yahoo.com (mess)

PLS dati de veste.

Multumim frumos,

* S-a gasit sufletul bun care sa-l adopte.


pentru prima dată

am purtat o semidiscuţie serioasă cu Puştiu. despre căsătorie. despre cererea în… despre viitorul nostru împreună sub acelaşi acoperiş, oficial al nostru. şi eu nu am făcut mişto de el. şi nici el nu s-a mai crispat.

era în treacăt. mi-a plăcut să mă gîndesc la asta în mod serios. adică să o văd ca pe o posibilitate de a proiecta viitorul nostru împreună. mi-a plăcut pentru că m-am prins că are nişte planuri. mustăceşte.

şi azi mă gîndesc matur şi femeiesc la noi doi peste ani legaţi cu două şaibe argintii şi o hîrtie roz, parcă. aşa că dacă mă mai las convinsă de gîndul ăsta într-un an, doi (maximum 3) o să port rochia aia superbă. o ştiu deja.

am văzut the hurt locker şi o să-i fac review în revista film menu, revista facultăţii. uuuh! mă implic în proiecte.

mă bag la un film. un film care nu o să fie despre căsătorie.

hugs! să aveţi weekend minunat, chiar dacă afară-i friguţ şi plouă.


cele mai importante femei din viaţa mea (III)

Am ajuns la ultima parte şi poate chiar cea mai plină de viaţă, de dans şi de zbor asemeni Andreei, surioara mea mai mică.  Despre Lala pot umple un milion de pagini care să nu plictisească şi cu idei care să nu se repete niciodată. Este un omuleţ plin. Omuleţ, auzi la mine. Mîine-poimîine împlineşte 20 de ani. 20 de ani!!! Iisuse!

Nici nu ştiu cum să încep. Să încep de acum de cînd e mare, o tînără domnişoară cu ochi frumoşi şi zîmbet galeş sau să mă întorc ani înapoi pe vremea cînd învăţa să meargă şi de teamă închidea ochii. Sau poate să-mi amintesc de perioada în care o speriam des: ba că nu e sora mea adevărată, ba că mor, ba că o să plec de acasă şi alte minunăţii scormonite de o soră mai mare şi mai zevzecă.

Cert e că nu m-a dezamăgit niciodată. Este un om bun. Atît de bun încît de cele mai multe ori mă înfurii şi o iau la rost, îi dau palme peste nas să îi demonstrez că lumea e a dracului. Ea nu mă contrazice, ba îmi dă dreptate, ca mai apoi s-o ia de la capăt. Nu se lecuieşte. Porneşte din suflet şi ăsta e miracolul umanităţii pe care mulţi dintre noi l-am rătăcit.

Întotdeauna a învăţat exemplar. Cangurul de aur la mate. Nu ştiu dacă-s mai mulţi canguri, dar soră-mea l-a luat pe ăla la care eu nu am visat niciodată. Cuminte, studioasă, autodidactă… ce mi-aş fi putut dori? Este as! Şi acum la facultă este tot printre primii, dacă nu chiar prima. Pe lîngă asta citeşte mult şi se uită la filme de calitate. Şi mă bucur de mor cînd o văd departe de lumea asta artificală umplută din cartoane unde fiecare cade pradă cu uşurinţă. Ea caută să descopere lucrurile frumoase, profunde şi adevărate, cele care contează în viaţă.

Spre deosebire de ceilalţi fraţi mici pe care i-am cunoscut de la prietenele mele, Lala nu m-a pîrît niciodată. Îmi ţinea partea întotdeauna, deşi eu mă purtam mizerabil cu ea, o repezeam şi refuzam cu încăpăţînare s-o vîr în treburile mele adolescentino-copilăreşti. Că la doişpe ani nici adolescentă nu eram, dar nici copil. O dată, pe cînd avea vreo nouă ani, am obligat-o să fumeze ca să nu mă zică. S-a înecat sărmana. Şi i-am zis că dacă ea mă zice o zic şi eu, de parcă ai mei erau tîmpiţi să creadă că cel mai cuminte copil din univers o ardea cu nicotina.

Este un om care se dedică. Plin de pasiune şi dragoste. Este un om care nu se ceartă. Are răbdarea şi maturitatea să le gîndească înainte, să le cîntărească în balanţă şi mai apoi să spună. Eu urlu. Ea e calmă. Eu dau cu pumnul în masă şi mă enervez, iar ea le încasează cu graţie.

Dansează de vreo 11 ani. Primul spectacol unde a dansat era unul de Crăciun şi era fulg de nea. Doamne, ce fericire!!! Acum se pregăteşte pentru nişte campionate de street dance, dacă nu mă înşel… şi dacă reuşeşte pleacă cu trupa la campionatele mondiale. Nu-i aşa că-i tare? Dacă vă uitaţi prin poze este cea mai frumoasă fată de acolo.

Soră-mea este the best! Pe bune. Este un om perfect. Păcat că nu este iubită pe cît merită. Soră-mea e asemeni mării în luna mai. Plină de viaţă şi vise, plină de dragoste pentru cei care păşesc pe nisipul primitor. E ca un buchet de flori albastre pe care-l dăruieşti zîmbind cuiva drag. E ca un zbor lin. Cu braţele larg deschide. Un zbor pînă în Grădina Edenului şi înapoi.

Pentru mine este un model. Deşi este cu 5 ani şi ceva mai mică. Are o ambiţie grozavă şi o minte brici. Iubeşte oamenii, deşi oamenii sunt cîteodată răi şi egoişti. Ea întotdeauna îşi găseşte timp să-i ierte şi să le caute scuze. Iubeşte viaţa cu multă pasiune. Nu se plînge de greutăţile care i se ivesc. Nu are pretenţii să primească aplauze gratuite. Munceşte şi luptă neîncetat, nesecată de energie, pentru tot ce-şi pun în cap. Un cap aşa frumos…

Sora mea este sora ideală! Şi o iubesc enorm!


cele mai importante femei din viaţa mea (II)

De curînd mama mea a împlinit o vîrstă. Eu o văd tînără, ba chiar în floarea vîrstei, ea se vede bătrînă şi pierdută. Mama mea este femeia vieţii mele. Este un exemplu de urmat pentru putere, dedicaţie, altruism, dragoste, grijă, atenţie şi tot ce am primit şi primesc de la ea de aproape 25 de ani.

Pentru mine mama este alinare. Atingera mîinii ei sau auzul glasului mă calmează instant. Mama este un stîlp greu de doborît! Nici anii şi nici greutăţile nu au distrus-o, ba i-au oferit răbdare şi putere de a merge mai departe. Întotdeauna şi-a agăţat ancora de fericirea şi bunăstarea noastră, a mea şi a surorii mele.

Nu sunt mamă şi nu ştiu care-s sentimentele şi ce înseamnă să porţi în pîntec un copil, poate de aceea de cele mai multe ori o repezeam cînd mă ruga să-i spun unde sunt sau cînd vin. Deşi mi-a oferit toată libertatea din lume şi puteam veni şi la ora 3:00 şi la ora 12:00, ea aşteptîndu-mă tăcută în întunericul nopţii, mă simţeam sufocată. Acum, mare, realizez ce era în sufletul ei şi totuşi, dacă era nevoie se ridica şi la 5 şi la 9 să mă ajute, să-mi facă de mîncare, să-mi calce rufele sau doar să-mi asculte smiorcăielile. O Doamne, cîte nedreptăţi din partea mea!

Mama m-a ţinut de mînă cînd m-am despărţit prima oară şi m-a durut în creştet şi-n piept şi tot ea mi-a şters lacrimile înnodate-n barbă. Mama mi-a oferit sfaturi şi apoi s-a dat deoparte aşteptîndu-mă întoarsă cu coada-ntre picioare, resemnată. Din nou mă ajuta să mă ridic şi mă purta mîndră pe umerii ei. Mă lua cu paşi de bebeluş pînă mă construia la loc. Şi eu mă dărîmam din nou… şi tot aşa ea, neobosită, mă remodela la loc.

Mama are grijă de mine şi acum. Vorbim în fiecare zi la telefon. Să ne auzim vocile, măcar atît.

Mama este cea mai frumoasă şi sofisticată femeie, deşi se poartă simplu şi iubeşte cu pasiune. Nu am văzut atîta dedicaţie niciodată. O dedublare de sine şi o dragoste nemărginită pentru nişte omuleţi care de cele mai multe ori îi greşesc. Mama nu a făcut niciodată diferenţă între mine şi sora-mea, ba chiar întotdeauna ne lăuda chiar dacă eu, oaia gri, nu meritam asta. Şi întotdeauna mi-a amintit cine sunt, ce însemn, ce caut, ce pot şi unde greşesc. Şi pentru toate greşelile şi toate lacrimile şi tristeţile pe care i le-am provocat, îi cer iertare.

Mama mea este sufletul meu. Este ancora mea de a mă ridica şi de a merge mai departe. Şontîc-şontîc. O privesc cu mîndrie şi respect şi datorită ei mă scutur cu bărbia sus şi păşesc hotărîtă în viaţă pentru că ştiu că indiferent de ce-mi rezervă viitorul ea va fi acolo să mă prindă dacă mă împiedic, să mă susţină dacă reuşesc sau doar să-mi zîmbească cu dragoste.

Mama mută munţii cu mîinile goale. Şi alungă ploile doar din priviri. Atingerea ei este medicament. Îmbrăţişarea antidot pentru suferinţe inutile. Găteşte grozav şi rîde cu poftă!