Tag Archives: fin

Despre cum nu știu…

Amorurile fine-s bune la gust. Și alea brutale, pasionale, dure au farmecul lor, dar cele fine-s… elegante. Au un stil anume și-o aromă dulce-acrișoară de parcă ai pune pe limbă mirosul de tei. Sau le valorific eu ciudat. Le dau forme și definiții ca să le pot așeza în sertare cu etichetă. Nu știu de ce simt nevoia să am o ordine până și în sentimente cum nu știu de ce te vreau, când nu știu nici măcar dacă te-aș putea primi. De ce?

Nu știu! Nu am o explicație logică, dar se spune (Anette spune) că îndrăgostirea nu are logică. Degeaba încerc să-mi explic că e absurd și ciudat, la nivel de polemică e simplu, când nivelul urcă, se inundă toate cuvintele. Se îneacă și nu rămâne decât starea. Starea aia pe care încerc s-o evit și pe care totodată o caut. De ce?

Nu știu! O am în gene. O am în mine. E nevoia acută de a avea. O nevoie care mă înspăimântă totuși, pentru că firea mea nu se prea potrivește… E nevoie de căutări, e nevoie de spațiul de confort și de timp. Dar eu sunt supărată pe timp și am senzația că nu-l mai am.

Îmi port în cârcă istoriile.

După toate încasate nu mai am răbdare și elan să lupt tot eu. Să cuceresc. Să caut. Să tânjesc. Obosesc repede și mă închei la șireturi. Ca să mă car. Dar am obosit să mă tot car, undeva parcă aș vrea să rămân. Lala îmi zice să ies cu oameni noi. Că am nevoie de figuri noi care să-mi distragă atenția și oameni pe care să-i cunosc și de la care să învăț. Dar nu mai am aceeași deschidere spre ei. Și o să pot să fac asta din ce în ce mai puțin.

I am gonna find myself the man of my life. Someday. If not, there are always a few cats to feed.

hugslovepeace
>.<


don’t want to smoke the bong alone

Nu credeam vreodată că atunci când o să verbalizez gândurile astea o să pot zâmbi. Dar iată că mă pot surprinde şi pe mine însămi.

Mă simt uşoară şi îmi vine să râd. Să râd mult.

Probabil c-o să-mi primesc bumerangul de palme îndată ce-mi trece euforia.

Probabil de la emoţii am eliminat cine ştie ce endorfine prin corp şi în combinaţie cu cantitatea industrială de ciocolată mâncată în ultima vreme, iată-mă.

Probabil c-o să-mi rod carnea când n-o să mai fie nici râsul şi nici euforia.

Mă pregătesc la start. O nouă viaţă.

Cu prima ocazie când mă îmbăt o să dansez aiurea pe piesa asta: