Tag Archives: fluturi

A fantastic dreamer

Mi-am împreunat mâinile sub ceafă și-am tăcut.

Norii frământați cu grijă se deplasau nestingheriți pe un cer lăptos. Un fluture negru cu desene portocalii zburda haotic. Când o albăstrea. Când o mini margaretă. Când o frunză oarecare. Primul instinct a fost să-l alerg și să-l capturez, ca mai apoi să mă zgâiesc la formele aripilor sale. Apoi să-l las să zacă în câmp. Apoi să moară.

Nu (mai) pot spune că-s moartă după copii, dar îmi aduc aminte de o fază: era un copil, nu știu al cui, care căsca gura și scoatea limba. Pe ea se prelingeau bale. Se apropia de tine și se lipea ca o ștampilă. Poc. Te bălea pe o porțiune de corp. Se amuza. Scotea un sunet și se căra.

Te-am visat cu ochii deschiși. 

Aș vrea să nu mă mai privești așa. Așa cum? Așa, mhm… că nu știu cum să te privesc înapoi, mai bine te evit.

Te-am visat și cu ochii închiși.

Aș vrea să ne fie mai simplu. Simplu cum? Păi pur și simplu, ca să nu mai fie nevoie să te evit.
Aha.

Azi toată ziulica am vărsat: ice coffee, vin roșu, apă. Dacă aș fi superstițioasă aș zice că îi e sete lui tata. I-o fi. Mie mi-e dor de el.

M-a surprins vara de azi. Toropeala. Drumul. Aerul încărcat. Autobuzul plin. Mersul pe jos. Noi doi.

HugsLovePeace
>.<


Ştii?

Mi-ai frînt aripile… credeam cîndva că-s un fluture care ştie să zboare prin văzduhuri neştiute. Ştii că mă doare? Că m-ai prins cu garda jos, cu zîmbetul pe buze, în planare pe cerul albastru? Ştii că m-ai surprins şi că din vară a devenit o culoare sinistră?

Ştii? Habar nu ai! Şi nu îţi pasă. Şi chiar de ţi-ar păsa, scutul tău antisentimente le-ar rupe.

Ştii că solitudinea mi-a devenit camarad? Ştii de ce plîng la filme? Plîng de dor. Plîng de patimă. Ştii că demonii din dulap m-au bătut la table? Aseară… pe tăcute. Nici la şah nu mă mai pricep. Mi-am pus viaţa-n joc şi nebunul m-a doborît. De fapt, sinceră să fiu mi-am pierdut rînd pe rînd toate atu-urile. Şi n-a rămas nici farmec şi nici mister.

Ştii că mă înec? Mă înec într-o mare de mîini care mă agaţă şi se joacă prinselea cu mine. Sunt fragilă. Nu ştiu reguli de joc şi nu-s rapidă în mişcare. Ştii că am purtat joben… fără iepure? Şi cu jobenul pe frunte am crezut. Am crezut în magie…

6DS8000ASe închid cercurile şi mă sufocă. Şi tac. Mă ascund în centru şi aştept să mă prindă în gheare şi să-mi transforme totul în lugubru. Oniric? Niciodată! Ar trebui să am rădăcini lungi în tălpi care să mă lege cu noduri marinăreşti de betoanele urbelui.

Cîndva eram copilul lunii. Cîndva eram Azize şi-mi cîntau îngerii din harpe de aur. Cîndva eram…

Era o lume a ludicului. Şi dansam neîncetat, neştiutori, nedemni de-o frumuseţe aşa măreaţă. M-ai frînt. Cu degetele imense m-ai prins de mijloc şi m-ai frînt. M-ai ademenit la vals, mişeleşte mi-ai zîmbit seducător, m-ai prins la pieptul tău şi au rămas bucăţi.

Mă chinui să-mi scot cuvinte din degete. Am pareză. Am goluri. Am pierdut!

Îmi caut organul cu care iubeam. Şi el mă caută pe mine. Am orbit de la atîta întuneric. Mă scald în neguri tomantice şi mă pierd în ceaţa grea.

Mă apasă o durere într-un loc ciuntit, gol şi negru.