Tag Archives: fluturii din buzunare

Hei Love, it’s me…

Apăs play. Stop. Rewind. Forward. Stop. Play.

Mă foiesc, nu-mi găsesc locul. Am mâinile reci. Picioarele reci. Se numește circulație periferică proastă. Se numește insomnie. Se numește nicicum. E bine.

Mâna pe cap, degetele groase-mi mângâie creștetul. Roxi tată, trezește-te. Ce? Deschid ochii. Lumina pătrunde direct în mine. Mă sufocă. Ce? Întorc privirea și te caut. Nu simt decât mâna pe creștet. În jur e beznă. Draperiile-s trase. Vecina de la doi se ceartă iar cu fiul ei. El îi strigă nervos: mi-ai distrus copilăria! Ea tace apoi urlă nervoasă și la final îl pălmuiește. Se aude până la mine-n așternut. Se ceartă frecvent. Nu-și găsesc locul unul în viața celuilalt.

E atât de bine să nu mai caut rostul. Să levitez în vid. Să respir golită de orice gând. Să desfac nodul gordian. Să-mi tai legăturile de la încheieturi. Să mă simt ușoară. Să închid ochii și pur și simplu să zâmbesc.

Am fost cuminte. Merit ciocolata de casă. Dezmiardă-mă. Diminețile-s frumoase când îți sprijini capul pe umărul cuiva. Cafeaua e mai savuroasă când pregătești două căni. Dialogurile-s mai pline decât monologurile-n gând. O mână pe coapsa dreaptă, atârnă inertă. Un sărut pe claviculă. Un sărut pe pleoape. Un sărut pe pometele stâng.

Când suntem doi, cel mai mult îmi place să tac și -i ascult bătăile inimii. Sunt cele mai sincere sunete ce aparțin omului. Cu degetul scriu stihuri de amor. Pe omoplat, pe spate, pe coloană. Ele dispar la prima adiere de vânt odată cu primul răsărit de soare.

 

HugsLovePeace
>.<

Foto

 


Threesome

Noi trei.
Eu.

Cine spun/cred eu că sunt.
Cine spun/cred ceilalți că sunt.

Mi-e dor să fiu pe un platou de filmare. Dar dor din ăla cum n-am mai simțit de multă vreme.

E iar vineri. Ce ciudat, parcă ieri era vineri. Îmi place când mă întreabă oamenii ce fac în wk? Oamenii cu joburi. Și eu le răspund relaxată: nimic. Same shit like always, doar că nu mă deplasez la școală.

Mi-e dor să mă plimb. Dar să fie soare. Ca azi. Azi m-am prefăcut că-s străină de București și am pus o meclă mirată. Le-am zâmbit oamenilor. Ei nu au zâmbit înapoi, decât un medic de la Urgențe. Eram amândoi cârpiți de somn, dar el a fost drăguț și mi-a răspuns zâmbind. Ce credeți? El chiar era străin.

E iar vineri. Și-mi place asta. Mă cuibăresc în casă. Am tortilla și vin roșu, noapte albă, filme franțuzești. Home alone special (limited) edition.

Unele întâmplări vin peste mine și mă sugrumă. Apoi mă ridică și-mi ghidează privirea înțepenită spre alte perspective și iată cum viața se prezintă sub alte coordonate. Unele întâmplări mă determină să plec mai departe fără să mai privesc o secundă în urmă, deși fragilă din fire (nu ratați ironia), plec rănită.

Uneori (mă) citesc.
Ies din cerc.
Am găsit o crăpătură și mă strecor afară.

Să vă fie soare, bine, cald! Și dacă vă gândiți măcar o secundă la mine, să zâmbiți. Le primesc. Mă alint cu ele.

HugsLovePeace
>.<