Tag Archives: ganduri

Să ne lăsăm de numărat

Obișnuiam  să număr absențele, acum mă bucur de prezențe.

Bem bere. Stăm în noapte. Aberăm. Orice ți-aș spune ține de tine că așa-i viața. De aș trăi-o eu pe a ta, probabil că aș fi altfel.

De-aș fi tu, m-aș iubi cumplit de tare. De ce nu?

N-am picat în nicio groapă, doar că uneori mă întreb de ce am senzația că suntem împotrivă,  când ne-ar fi cel mai ușor să fim împreună. Doar că ne încăpățânăm ca toți oamenii planetei. De ce suntem parte din toți oamenii planetei, de ce nu putem noi fi altfel? A, pentru că nu există noi. Mă scuzi, mă retrag.

Merg pe străzi știute și mă simt străină. Văd oameni pentru care aș fi mutat munți și mă înspăimântă inabilitatea mea de a simți. Sunt amorțită. Scutul antiemoții își face treaba, doar că uneori devine independent.

Mi-e teamă. Cam atât.

 

 

hugslovepeace
>.<


Femeie-n umbră (10)

10. Apreciez teribil oamenii care nu-și arată emoțiile

Deși par seci, mie mi se pare o dovadă supremă de autocontrol. Când eram mai micuță mă descurcam grozav la vorbitul în public sau la controlarea emoțiilor. Cu timpul, m-am transparentizat, mă înroșesc, îmi tremură vocea și probabil și genunchii, îmi vine să vărs sau am un mare gol în stomac care se tot plimbă până-n gât. Da, nu-mi pot controla emoțiile și mă supără asta. Noroc că nu mă emoționez foarte des…

9. Îmi iubesc libertatea

Și respect spațiul și libertatea celuilalt, de aceea n-am să înțeleg niciodată persoanele care susțin că nu pot trăi fără omul de lângă și care-s sufocante în comportament, care nu ies cu altcineva decât cu ea/el sau care își focusează atenția doar în direcția asta. Devine o povară pentru celălalt… și numai povară n-aș vrea să fiu.

8. Prioritățile-n cuplu

Când celălalt nu are chef să iasă cu rolele-n parc, o iei personal. Că nu te iubește, că nu ești o prioritate că etc. Oh, well, been there, numai că acum sunt pe altă baricadă. Și dacă iese, oricum o să fie nasol și o să-ți reproșeze mai târziu asta. Nu e nimic personal, sunt zile și zile… ori facem ceva împreună, ori separat. Nu are nicio legătură cu faptul că nu te iubește. A iubi nu înseamnă a face sacrificii, ci a funcționa pur și simplu.

7. Îmi plac tipii romantici

Dar dacă transformă asta într-un scop și devin demonstrativi, am impresia că nu mai este vorba despre mine, ci despre ei. Mie mi se pare normal să fie despre amândoi, nu doar un element de bifat. Flori, ciocolată, plimbare romantică cu barca, lumânări, muzică-n surdină – checked. Ca să nu mai spun că mă lasă rece clișeele și-s pretențioasă…

6. Stau pe facebook

Nu intru de o mie de ori, nu pierd nopți uitându-mă la pozele oamenilor, ci acord atenție celora care mă interesează. Din 700 cunosc vreo 300, dar nu am relații cu toți. Cum ar fi? Însă nu știu cum funcționează să te combini pe facebook. Ori sunt eu prea tradiționalistă, ori nu știu care e treaba. Și-s curioasă… Și când aud tot felul de povești cu oameni care s-au cunoscut pe fb, mă întreb la profilul meu de ce nu bate nimenea?

5. Drama în iubire este imensă

Dar n-aș putea vreodată s-o așez pe locul I într-un top. De aceea poate nu-s atât de receptivă la astfel de probleme, pe care le înțeleg și cu care empatizez… raportându-mă la mine, la felul meu de a fi, la încăpățânarea mea și la ce am trăit de-a lungul timpului, n-am să-mi permit vreodată să sufăr exagerat din cauza unui bărbat și nici n-am să agonizez, cum n-am să mă umilesc vreodată implorându-l să se întoarcă la mine. Ținând cont de faptul că abia-mi permit să plâng, cel mult pot agoniza literar… aici, pe blog.

4. Schimbarea la comportament atunci când cunoști un om

Într-adevăr, te modelezi, capeți din ticurile celuilalt, descoperi că-ți plac lucruri de existența cărora poate nu știai, devii interesată de pasiunile lui, dar de aici până a te schimba aproape radical, deși superficial, pentru a fi omul pe care celălalt și-l dorește, mi se pare nedrept. Te renegi pe tine. Te dai deoparte și capeți o formă care nu-ți aparține, doar ca să-i faci pe plac. Acest teatru nu e de durată și nu va reuși niciodată. Da, te poți finisa pe alocuri și da, îți poți aduce îmbunătățiri, dar te schimbi pentru că asta simți, nu pentru că celui de lângă tine nu-i placi.

3. Mi-e greu să înțeleg oamenii care nu merg mai departe

N-oi fi eu persoana cu conștiința cea mai curată și poate nu-s întocmai împăcată cu tot ce am trăit, dar să te ții scai de cineva din trecut sau să-ți alimentezi senzațiile cu cineva inexistent, doar pe baza unor proiecții… e grav. Da, iubirea în absență devine obsesie, dar e boală. După ce închei o relație, îți trebuie niște timp să o închei la toate capitolele. Dar după ce te-ai curățat, ei bine, ești ca nou pentru ce vine. Nu e drept să porți bagaje, nici pentru tine și nici pentru cel cu care urmează să împarți ceva. Poate de aia nu mi se pare nimic absurd că plec la mare cu doi dintre foștii iubiți, pe care-i iubesc și respect în continuare, dar cu care am tras linia.

2. Mi-au trebuit niște ani să înțeleg că nu iese niciodată conform planurilor

Dar niciodată. Nici la capitolul iubire, nici la capitolul carieră. E pe aproape întotdeauna. De aia nu mă mai plâng că aș vrea să am o relație. Când am avut una, am vrut să gust aventura femeii singure și mi-am imaginat, o, dar câte nu mi-am imaginat. Ajunsă-n ipostază, mi-am dat seama că realitatea cu imaginația… nu se întâlnesc decât rar. Deci nu am așteptări… mmm, deci încerc să nu am așteptări… nu-mi iese tot timpul.

Am vrut să lucrez în nu știu ce domeniu… am ajuns să lucrez. Am realizat că nu e ceea ce am crezut eu că e, am mers mai departe. N-a fost ușor, mă atașez imediat de oameni, spații, obiecte (eu sunt genul a avea), drumul până acolo etc. La un moment dat mă voi așeza și în privința asta…

1. Mă îndoiesc

Că voi putea să am relația sau să trăiesc iubirea pe care mi-o imaginam în adolescență. Cea cu drept de viață și de moarte. Nu-s construită așa și nu am cum să mă sucesc, doar să-mi satisfac o imagine. Cum nu cred că voi întâlni bărbatul care să mă dea gata… pentru totdeauna. Și mă îndoiesc că voi putea să mă căsătoresc vreodată din tot sufletul, voind mereu să mă știu liberă. Mă îndoiesc că voi face copii cu inima împăcată. Mi-e frică de ei, mi-e frică de constrângerile care vin și de dependența mea de mamă.

Probabil că toate vor decurge normal, în ciuda zbuciumurilor mele de femeie rebelă. Probabil că la 30 de ani îmi va ticăi atât de tare ceasul biologic, c-o să ajung în stadiul disperării. Și probabil că mă voi căsători cu rochie albă și voi face trei copii ale căror nume vor fi românești și nu nebunii gândite acum. Și probabil că nu voi fi cea mai fericită femeie din lume, dar voi avea conștiența că fericirea nu se cuantifică și nu se spune.

Până atunci, însă, pot să mă întid pe plajă și… atât (muzică)

HugsLovePeace
>.<


Friguri, geruri și alte povești

Din categoria inexistentă (încă): confesiunile unei roșcate răzvrătite

*frigurile iubirii* zice Tolstoi… privesc pe geam, trenul mă leagănă. nu mi-am potolit setea de ducă, dar am umplut un pahar întru cinstea drumurilor. îmi vine un gând. îl alung cu mâna. el face cale întoarsă, trece din văzduhul îmbrăcat în alb și se oprește drept în frunte.

… cred (mhm) că îmi doresc să te iubesc. (fâstâceli cu propriile-mi gânduri, pare-mi-se că-s puțin stupidă). de fapt, da. acum îmi doresc asta. o fi de la lentoarea cu care las în urmă peisajul rural… prea multe gânduri într-o clepsidră prea strâmtă. prea multe momente de beznă după o noapte de nesomn. prea multe frânturi de vise, fără înțeles pentru unii, dar atât de pline de sens pentru mine.

* îmi doresc să te iubesc, dar mai înainte îmi doresc să mă iubești tu. am mărturisit că-s cam fricoasă.*

HugsLovePeace
>.<


în efemer

Mă întind pe spate şi închid ochii. Trag cu poftă din ţigară şi împing cu sete tot aerul. Să umplu văzduhul cu demonii mei. Mi-e frig şi tremur uşor. Uneori cu spasme şi tu tresari lângă mine. Îmi prinzi mâna stângă şi încerci s-o încălzeşti. Ştii că e imposibil. Ştii că mă încălzesc greu, ca o sobă bătrână. Dar nu renunţi şi asta cred că îmi place cel mai mult la tine.

Probabil mă priveşti cu coada ochiului. Nu ştiu şi uneori nici nu-mi pasă. Ce-ai mai putea să vezi frumos în mine? În schimonosirea cu care trag din ţigară, în ochii plânşi, în buzele inerte, în trupul ăsta bătut de atâtea anotimpuri? Ce-ai mai putea să vezi în fantoma care sunt?

Dar tu ştii să vezi altfel, tocmai de asta te-am ales. Ştii să vezi mai departe de tot ce-i efemer şi… să crezi. De fapt, să crezi contează. Sau nu? De fapt, că încă mă ţii de mână. Un gest egoist de altfel, mă ştii că-s fugară, ţi-e teamă să mă laşi să mă pierd în noapte. Ţi-e teamă că frigul din palmă e semn că mă întorc cu faţa spre soare, spre alt soare decât cel pe care-l avem acum.

Nu-i nimic, cu toţii suntem egoişti până dăm pe afară. Tu de ce n-ai fi? Eşti om şi de la oameni nu mai am pretenţii demult.

Deschid ochii şi mă trezesc singură. De fapt, iluzia palmei tale şi ispita privirii sunt doar gândurile mele. Plăsmuire dulce, tu-mi rămâi fidelă.
Nu e nimic al meu şi eu nu aparţin nimănui.  Nici lumii şi nici ţie, nici mie şi nici mării.

Sunt ca vântul de toamnă, venită parcă prea de timpuriu…


last day of summer

Când deschid palmele curg fluturi. Cu aripi irizate şi arcuite, la relanti aşa cum se întâmplă numai în filmele fantasy. Când le închid prind în ele toate zâmbetele şi săruturile pe care mi le-ai oferit în tot timpul scurs.

Unii îşi amintesc tot. Eu, foarte puţin din tot. Văd că odată cu trecerea timpului şi memoria se şubrezeşte sau poate e mai ordonată în sertare şi procesul de a accesa amintirile trebuie să fie unul mai delicat.

În ultima vreme am fost derutată. O presiune în creştet şi lipsa concentrării, de parcă zilele treceau mai mult prin alţii decât prin mine. Acum m-am liniştit. Asupra mea s-au coborât calmul şi răbdarea. Acum pot gândi mai departe de cinci minute şi pot fi coerentă.

Miercuri plec în Târgu Neamţ. Abia aştept să cobor pe peron! Abia aştept să mă plimb înfofolită şi să vizitez Piatra Neamţ. Apoi o să plec tot în Moldova la iubita mea bunică. Apoi încep şcoala şi uite-aşa încă o vară îşi lasă amprenta pe pielea mea, dar şi adânc în sufletul meu.

Să aveţi o toamnă ca-n cântece. Plină de emoţii, dimineţi perfecte şi cafele lungi.


fără

vot! mulţumesc pentru cele peste 500 de voturi. sunteţi minunaţi!

dor şi dilme existenţiale.

prima zi de plajă. pe net. cu emoţii în degete. aştept critici şi laude, după caz.

nici nu am baut cafeaua, deci cuvintele nu ies cu rost. doar că zilele astea zîmbesc prosteşte şi fac piruete fără să port rochia de vals. port iluzii deşarte. port orice altceva decît ce trebuie şi asta mă atrage şi mai mult. întotdeauna se duce o bătălie. situaţiile win-win sunt atît de rare.

poate se mai opreşte ploaia şi mă pot linişti să scriu mult şi pasional. propbabil aşa-mi mai irosesc din trăiri. îmi vărs sufletul aici şi între fraze mai conştientizez ceva.

să plouă!

>.<


fără niciun titlu

Nu cred în jurăminte. De niciun fel. Mai ales cele de genul: nu te voi părăsi niciodată, te voi iubi veşnic, nimeni şi nimic nu ne va… Ba da, ne va, cîndva! Nu cred, mai ales că le-am încălcat cu neruşinare. Eu, care-s omul jurămintelor.

Dar nu-i aşa că sunt momentele alea cînd trebuie să le spui?  Şi nu pentru că aşa trebuie, ci pentru că te frămîntă cuvintele şi însemnătatea lor. Aşa am simţit şi eu. Pentru moment, pentru o săptămîna sau chiar ani. Am simţit atîta iubire încît aş fi putut muta munţii sau chiar zbura deasupra lor. Apoi s-a stins. Brusc sau trepat. S-a evaporat.

Şi pentru că se duce asta nu înseamnă că ce am simţit atunci se anulează. Nu, momentul în care te-am strîns în braţe şi ţi-am etalat pe tavă argintată tot din mine, rămîne. Întipărit pe retină, în timpan, în suflet. Şi îl port cu mine, deşi nu mai pot cuprinde cu braţele deschise nici un băţ, darămite să mut munţii.

De aceea, vă recomand să juraţi credinţă şi dragoste veşnică. Pentru că ne topim după planuri şi declaraţii şi promisiuni. Şi de va fi să le încălcaţi nu scuipaţi pe ele. Sunt în noi.

Mîine trăiesc un moment important. Nu ştiu cîtă însemnătate va avea după mîine, dar azi cred că e important. Mîine regizez un proiect drag mie în calitate de studentă. Şi mi-ar plăcea să se anuleze cele pierdute după jurăminte. Aşa, pur şi simplu. Proiectul ăsta e dedicat cuiva şi acel cineva nu mă mai strînge de mînă… şi mîna mea e rece…

şi cam atît. să-mi ţineţi pumnii şi să-mi trimiteţi toate gîndurile voastre pozitive. Nu am emoţii. Sunt liniştită.


din unghere

Voiam să fac review-uri de zile şi nopţi petrecute, însă nu ştiu dacă-mi ies pentru că mi-a zburat starea.

Voiam să scriu că vineri seara am fost în barul „Hot shots” şi am ascultat live trupa Lipscani Band care cîntă coveruri foarte-foarte mişto. Băieţii m-au surprins cu o piesă de sezon care suna foarte bine, dar pe care am găsit-o într-o variantă mai slow. Iată!

Este compusă de George, solistul trupei.

Sîmbătă am fost în „Jaya Maison” să sărbătorim o Andree. Foarte mişto casa, preţuri acceptabile, dar dj-ul m-a scos din pepeni pentru că nu asculta „vocea poporului”  în condiţiile în care poporul era gaşca noastră, singura care dansa. S-a comportat nasol şi pentru asta are un mare minus. Muzica era mişto o dată la 5 piese, în rest băga după plăcere proprie.

Aseară am văzut minunăţia numită „2012” o vrăjeală filmică despre sfîrşitul lumii. Nu m-a impresionat mai nimic, deşi distribuţia a fost miştocuţă. Same shit. Vine sfîrşitul lumii şi bogaţii scapă, iar noi, muritorii suntem înghiţiţi de ape şi flăcări. Apare un erou care-şi salvează familia etc etc etc. Efectele speciale sunt ok, dar nu-ţi iau minţile. Concluzia e că nu mi-a plăcut.

Şi aseară am dat o raită prin Barfly unde era pustiu. Două pişucuri (becks lemon) şi o promenadă tîrzie cu viteza luminii şi aburi din buze îngheţate.

Din nefericire nici Siberiada a lui Andrei Konchalovsky nu m-a dat pe spate, însă am citit că Nikita Mihalkov i-a propus o colaborare Angelinei Jolie. Uuuh! Pe lîngă asta am o listă lungă de filme romîneşti (co-producţii)  pe care vreau să le văd: Katalina Varga, Concertul, Nunta în Basarabia (cu febleţea mea Vlad Logigan) şi altele. Industria cinematografică romînească ia amploare, ceea ce mă face să zîmbesc.

Am 3 oale pe foc. Gătesc.

La mulţi ani, vouă!

Tată, pentru tine am aprins o lumînare cu parfum.


pe scurt

că pe lung n-am timp.

cineva a încercat să-mi afle parola la mail. tastînd obsesiv o parolă aiurea astfel încît yahoo-ul cel deştept mi-a suspendat adresa. temporar. acum funcţionează. celei (celui) care a vrut să-mi afle parola şi să facă prostii cu mailul meu, pfff: nu am nimic important/interesant pe mail. nu ţin lucruri importante pe net. so, mai bine sună-mă cu număr ascuns (m-a tot sunat cineva cu nr ascuns) şi întreabă-mă ce-ţi trebe să ştii. te ajut cu mare drag

diseară e girls night. once again. şi aseară a fost ceva de genul.vinuţ, ţigărele, muzichie, lumînărici şi goooossip.

am multe teme de făcut şi nu m-am apucat de ele. mama lor!mai degrabă mi-am făcut tratamente pentru ploaia de mătreaţa care-mi cade din scăfîrlie. o să tot fac că poate o să redevin ce-am fost.

trebuie să devin nr 1 la mortal kombat!

ştiu cu cine votez, dar nu zic să nu influenţez omii. hihi. de parcă ar conta. oricum e un principiu: nu schimba caii în mijlocul rîului şi mie-mi place principiul ăsta şi s-ar putea să-mi placă aşa de mult încît să pun o ştampilă pentru el. numai să mă trezesc.

visez bebeluşi şi oameni răi. pe oamenii răi îi ignor. cred că iar sunt în perioada în care-mi doresc un copil. ufff. însă nu e momentul, nu că ar fi vreodată.

promit să-mi fac timp să vă citesc pe toţi şi să vă las cîte un semn.

cat atît despre mine? voi?

* Dj Geofrana este varul meu din Onesti care-mi este foarte-foarte drag. El mixeaza pentru radio GeoB. Asculta aici muzica house, electro, minimal etc. Aici aflati mai multe despre postul de radio care pregateste si o campanie de Craciun.


adaugă articol nou

mă îndeamnă wpu.

şi ce să scriu? habar nu am. nu mai am nimic de zis că mi se învîrt toate în cap şi nu ajung în degete.

şi nici nu mai am timp să zăbovesc aiurea în faţa monitorului.

am scăpat de răceală. am fentat-o cu graţie de data asta.

sunt somnoroasă… şi am nasul rece. mereu.

mă înfofolesc cu Socrate lîngă mine şi ne bucurăm împreună de vremea asta aşa faină.

mi-e dor să vă citesc şi să vă scriu chestii, asta dacă pînă-mi intru eu în ritm mai rămîne cineva pe aici…

şi mi-e şi foame.

avem cazarea în Viena. în centru. un apartament foooooarte frumos.