Tag Archives: irule

Când cauți în mulțime pe “Cineva ca tine”

N-am stat locului nici în seara asta și-am fost prezentă la premiera piesei “Cineva ca tine” scrisă de buna mea prietenă, Cristina Florea. Și n-am să vă spun să vă duceți pentru că mi-e prietenă, ci pentru că timp de o oră și patruzeci de minute veți cotrobăi în mintea și emoțiile a cinci oameni singuri, care se învârt în convenții și preconcepții.

Poate-s mai îngăduitoare pentru că a fost prima reprezentație în văzul lumii și nu critic la sânge, după cum mi-e firea, dar spectacolul are pontențial și va deveni din ce în ce mai bun și mai complex pe parcurs. Am râs, m-am întristat și m-au cuprins fiorii și dacă mi se face pielea de găină, înseamnă că m-a izbit.

Ce-i drept au fost momente când m-am rătăcit, când am privit ceasul, când n-am avut timp de reacție sau când n-am înțeles intenția. Dar ele au fost salvate de intervenții comice, de gesturi sau cuvinte care parcă pocneau din degete. Fii aici! Se întâmplă ceva! Oamenii ca tine se tranformă, caută și se rătăcesc. Oameni frumoși prinși în convențiile contemporane, oameni care se cred liberi, dar sunt captivi tocmai într-o lume departe de real. Ei sunt tu.

Continuarea aici 


Film, literatură, timp pierdut pe net, teatru și micii de la Fire

Am o poftă nebună de uitat la filme. Nu-mi place să le văd pe monitorul mic, înghesuită-n spațiul redus al imaginarului, dar pe cele ratate în cinema n-am cum să le văd altfel. Și nici la cinema nu pot s-o ard prea des că sunt încă studentă și n-am bănet să mă destrăbălez.

Am văzut The Artist (regie: Michel Hazanavicius) și m-a atins, în ciuda tuturor clișeelor adunate grămadă. M-a deranjat o tăietură de la început, în rest nu m-a plictisit, nu m-a șocat, nu m-a făcut să mă gândesc la mari teme de viață și de moarte. M-am gândit atât că dacă vrei să te vindenci de mândrie în tăcere, asta e o cale.

Nu mi-a plăcut pentru coaiele regizorale, a avut buget să-și pună și-n cap. Mi-a plăcut pentru că-s nostalgică, pentru că mi-am amintit de cazurile actorilor care s-au rătăcit la apariția sonorului și pentru că nimeni nu face sex în filmul ăsta. Nici nu se pupă, parcă.

 

Continuarea aici 

HugsLovePeace
>.< 


Evergreen e pe irule.ro

De o lună și puțin mă găsiți aici: irule.ro


Se presupune că

Deja după o vârstă ne putem descurca singuri, ba chiar putem muta niște munți, ba chiar alegem să avem copii a căror existență se învârte în jurul nostru. Se presupune că la 26 de ani ești om în toată firea, deși te mai copilărești tu când ai chef. Și bănuim că ești pregătit să înfrunți orice ți se arată la orizont, de unul singur, cu un curaj de om matur.

Mă descurc singură de câțiva ani buni. Decizii iau de la o vârstă fragedă și m-am bazat pe instinct și pe plăcere. Azi a trebuit să șed cu fundul pe-o bordură, undeva în cucuieții copăceni și să iau în calcul opțiuni, să le analizez și să fac o alegere. Mi s-a părut îngrozitor să nu am cu cine să mă sfătuiesc.

continuare 

 

 


Just walk away

Vorbeam c-o dragă la telefon și-și amintea de perioada neagră din viața mea, perioada în care am umplut blogul cu drame și spumele mării întunecate, perioadă în care nu știam cine sunt și încotro mă duc, perioadă în care toate rădăcinile mele s-au făcut praf și eu zburam în neant. Perioadă în care am rămas cam… singură.

Nu pot să cred că au trecut 10 luni… uau!

Impresia a rămas că a trecut ușor. Adevărul e că am cam bătut la porțile iadului, dar m-au refuzat. Nu știu când a fost momentul când m-am remontat, doar că am ajuns în punctul ăsta în care sunt lucidă, conștientă și fericită, dar nu e o fericire din filme, ci una liniștită, în mine.

Oamenii spun că râd mereu. Prefer să râd decât să plâng sau să mă enervez. Prefer să râd pentru că sunt mișto când râd. Sunt mișto și când plâng pentru că plâng cu umor, dar parcă tot mai bine mi-e pe partea cealaltă.kiddo filmare arad
* cine râde.

Știam c-o să se termine și poate asta m-a ajutat să nu mă uit înapoi. Am învățat o groază din tot ce mi-a oferit viața. Am învățat că trebuie să iau și nu să aștept să mi se dea. Am învățat să spun nu și să nu-mi neg dorințele. Am învățat să merg cu valul și să nu mă opun. Cel mult să-i fiu deasupra. Am învățat să fiu sinceră cu mine însămi și să nu mă menajez. Am învățat să fiu mulțumită cu mine…

Sunt surprinsă de tot ce mi se întâmplă. Proiectele care vin, oamenii pe care-i întâlnesc, poveștile pe care le trăiesc. Sunt surprinsă că primesc, obișnuită să dau. Sunt surprinsă de azi, de ieri, de ultima perioadă din viața mea. Timpul meu, pe care-l iubesc de mor, mi-e camarad. Ne drămuim împreună secundele și le așezăm după bunul plac.

Well, se pare că mă pot numi ființă matură.

Băi, cert e că totul trece și că orice ar fi, oamenii se vindecă!

HugsLovePeace
>.<


Pauză

Sunt fericită că plec.

Mă întorc pe 3 august.

Pe 4 mergem la Gaia unde Les Elephants Bizarres își lansează noul videoclip.

După 8 ne vedem la Anonimul, pe plajă la Sfântu Gheorghe, unde o să stăm la cort – o nouă experiență.

Încă lucrez la noua casă evergreenească, deci mai durează. Sper să reușesc s-o termin cât mai curând, că mi-e dragă tare.

Mă întorc și ieșim la cafelele/berile promise. Mă întorc și mă apuc de muncă. Mă întorc și sper să fiu dezintoxicată.

Să ne auzim/citim cu bine! Vă trimit mulți fluturi mov și verzi care să se așeze pe frunțile voastre…

 

HugsLovePeace
>.<


Două chestii

Cum inspirația nu vine, căldura e mare mon cher, nu fac decât să hălădui aiurea pe internet sau să mă gândesc aiurea în timpul în care nu stau pe net.

Una: Pentru mine nu mai au efect amintirile frumoase sau nu, pe care le-am împărțit cu cineva, dacă acel cineva nu mai face parte din viața mea. Poate doar dacă e mort. Dacă un om viu, moare, metaforic, pentru mine, atunci se duc cu el și toate cele trăite, își pierd valoarea prin absența aceastuia. Mi se pare aberant să ții în viață niște chestii trăite la un moment dat, îngropate în uitare doar de… dragul trecutului. Așa că nu mă emoționează nicio poză, nicio melodie, niciun gând, nici nimic atunci când vine vorba de dispăruți.

La oamenii pe care-i am încă lângă mine, mai aproape sau mai departe (ca și distanță fizică), mă raportez la ce-mi sunt în prezent, nu la ce au fost cândva. Le sunt recunoscătoare pentru ce am trăit, dar le sunt și mai recunoscătoare pentru ce trăim. Pentru că realizez pe zi ce trece, că e din ce în ce mai greu să ai pe cineva lângă. Tocmai de aia, am mâncat din aceeași farfurie sau m-a ținut de mână când m-am julit în genunchi, contează într-o mică măsură, aproape irelevantă.

Contează: alo? da. sunt vraiște, bem o bere? da. sau am chef să te văd, bem o bere? sau sunt în cuca măcăii, ne vedem o țâră? da.

Două: Promit să mă văd cu diverse persoane de enșpe miliarde de ani. Și nu apucăm. Vorbim că ce bine ar fi, mamă cum ar fi dacă… dar nu apucăm. Ori nu sun eu, ori nu sunt sunată, ori e caniculă, ori suntem la mări diferite ori pana mea. Nu știu de ce nu mă urnesc, să fiu dreaptă, mi-e sete de oameni și figuri noi, mi-e sete să cunosc persoane, mi-e sete să ies în grupuri mari și gălăgioase, dar când e de ieșit, mă lățesc în canapea.

Bonus: Aș vrea să-i întreb pe toți cei care mă scot din blogroll sau nu mă mai citesc *nu știu cum o să vadă mesajul dacă nu intră aici* de ce fac asta? Nu e din orgoliu, doar că-s curioasă…

Încă se lucrează la blogui lui evergreen al cărui nume nu-l dezvălui, dar e cât se poate de vizibil.ro și abia aștept să-l fac oficial. După care o s-o ard așa în lumea blogurilor, mai puțin personal, mai spre comercial (noooot). Și o să devin cunoscută virtual și-o să merg la evenimente și o să fie oau!

 

La toți ne e cald, știu.

Cert e că.

Vreau să cunosc oameni! Nu-mi mai e teamă de ei pentru că i rule și știu asta și nici nu mă mai complexează sau înspăimântă. Vreau să am copii, cândva. Da, declaram că nu, dar de trei săptămâni le tot zâmbesc și ei îmi zâmbesc și mă simt bine. Nu știu de ce, s-ar putea să mă răzgândesc.  Am visat azi noapte că o să fac 27 de ani, ceea ce nu e vis, e realitate. Și nu m-am panicat (chiar rău).

O să mă întorc de unde plec și-o să scriu!

hugslovepeace
>.<


Screwed Up Things in Universe

Se făcea că zbura vremea și ploile spălau străzile și soarele toropea aleile și nimic altceva nu se petrecea. Se făcea că era vară sufocantă și că pașii nu mergeau decât prin casă, locul unde se simțea în siguranță. Se făcea că mintea-i zburda aiurea, că somnul era ciudat, că pepenele roșu era amar. Se făcea că părul de foc o plictisea, că unghiile roșii nu mai aveau farmec, că verdele era maroniu.

Zilele proaste se țin lanț. Refuz cu încăpățânare să o iau pe alt drum și mă las pradă stării. Sunt o nevoiașă zilele astea, dar nu primesc pomeni. Nu știu ce-i cu mine, dar sunt atât de obosită să mă pun contră, că mai bine mă las în voia sorții. Și nu fac decât să mă adâncesc tot mai mult în marea de noroi. Nu se leagă nimic de mâinile mele și nici eu nu mă leg de nimeni.

Sunt goală. Bate vântul prin mine. Nu e briza, e vijelia dintr-un om dezamăgit. Pfff, e tot despre oameni, pe ei mă pot supăra cel mai ușor și tot pe ei îi pot iubi cu pasiune. Da, o să fiu mai veselă, de mâine.

De două zile nu fumez. Nu beau alcool. Nu ies din casă. Nu intru pe mess. Nu vorbesc la telefon, de fapt abia vorbesc. Mă uit într-un monitor prea mic la tot felul de filme. Dorm să uit. Mă fac că uit. Mănânc ultimele cireșe pe vara asta. Nu plâng. E doar o stare. Ai trăit-o și tu. Sunt sigură.

Și probabil că într-o lume absolut ideală m-ai suna. Și ți-aș răspunde. La al treilea apel. Nu m-aș supăra că nu m-ai căutat atâta amar de vreme, ci m-aș bucura că ai făcut-o. Am ieși în orășelul copiilor și ne-am da în trenuleț. Și ai râde de mine pentru că mi-e frică (o să te țin de mână).

Apoi te-aș duce într-un loc frumos și ne-am întinde în câmp, în bezna nopții.

Dacă am trăi în universul care nu e atât de futut (zilele astea), s-ar întâmpla întocmai. Și da, nu dau vina nici pe viață și nici pe destin, ci poate o să-mi analizez alegerile. Poate pe undeva am luat-o greșit. Probabil că da, din moment ce suntem aici.

Hai, noapte bună!

hugslovepeace
>.<

 


Saturday night mood

Azi n-a fost o zi bună. Cu o ușoară durere de cap, de după o noapte zbuciumată, am purces în ceea ce urma a fi o zi normală, caniculară, dar în limitele cotidianului.

Nu numai că durerea de cap s-a acutizat și am simțit că un cuțit cu lamă groasă îmi sparge craniul și îmi scormonește-n creier, ca mai apoi să mă lovească-n măsele și după ceafă, dar când am ieșit din scara blocului am văzut negru. Pe tot drumul spre Grill am văzut pete negre. Am crezut că o să leșin, ceea ce ar fi fost o experiență nouă pentru mine, dar nu una pe care să-mi doresc să o trăiesc de una singură pe stradă.

Am băut o limonadă extrem de bună, până în momentul în care m-am înecat c-o bucată de lime și am crezut că mor acolo, la masa de lemn. Nu cred că am mai pățit-o vreodată în halul ăla. Mi-am revenit cu greu, ușor panicată. Desigur, durerea de cap persistă.

Ajunsă acasă am mâncat numai fructe. Cu grijă să nu mă ia dracu. Durerea de cap n-a încetat. Am luat și nurofen și calciu, am băut trei căni de ceai, m-am uitat la un lung metraj și câteva episoade din two and a half men și ea-mi este încă aproape.

Am senzația că mă sufoc. Am nasul înfundat și gâtul inflamat. Înghit cu grijă cireșele, ceaiul, apa și chiar și saliva. Ușor paranoică, am senzația că și amețesc dacă merg până la baie. Și mă abțin, iar când mă ridic grăbită, chiar amețesc.

Știu că unii sunt la mare, alții la munte, alții în centru vechi. Treaba voastră, aș putea să vă invidiez, dar n-o fac. Mi-e teamă să nu mă plesnească o karmă peste ceafă, să mă doară și mai tare. Așa că stau potolită. Aș fi vrut să ies să mă plimb undeva unde e răcoare, dar mi-e cumplit de lene.

Nu scriu nimic, dar coc povești. Pe canicula asta se umflă de n-ai văzut.

Nu știu ce-o să fac cu viața mea. Nici cea virtuală și nici cea reală. Voi ce părere aveți? Am nevoie să comunicați cu mine, mulțumesc, mă simt singură. Oau!

 

hugslovepeace
>.<


N-am fost niciodată bună la butoane

Cică trebuie să ai fler să apeși butoanele care trebuie, la momentul potrivit. În pare rău, dar eu am un ritm al meu și rareori nimeresc momentul, să mai fie și potrivit înseamnă eveniment global ce trebuie sărbătorit în stil de basm.

Nu-s bună la niciun fel de buton. La xbox o încasam pentru că nu aveam răbdare să le învăț funcțiile, la pc apăs aiurea și-mi dispar butoanele din opera și mi-e lene să le caut, am pierdut cruciulița pentru new tab din bara de sus și am programat aiurea aerul condiționat pentru că am apăsat pe timer în loc de on/off. Noroc cu Sorelina care-i as în domeniu.

Despre butoanele celorlalți, cică aș avea calitățile și fermitatea dejtelor pentru a le accesa, dar trebuie să studiez în domeniu. Și mie mi-e lene și să duc gunoiul și n-am chef să studiez aprinderea și stingerea butonului-fitil din sufletul nu știu cui. Că butoanele trupești sunt ușor de apăsat, oricât de inaptă aș fi, nu cred că aș putea rata… dar parcă am obosit. Vreau și eu alte provocări…

Nu mai vreau păcănele, vreau un balon roșu pe care să-l plimb prin Timișoara… am zis!

Să mor eu, mă calcă pe nervi faptul că nu reușesc să pun butonul de new tab înapoi și acum tre s-o ard cu ctrl t. Vreau cruciulița înapoi! Și am încercat s-o recuperez, dar n-o mai găsesc. Oare am ucis-o și acum nu mai există?

of.

hugslovepeace
>.<