Tag Archives: iubire

Ceva legat de noi. Nimic despre noi

Imagine

Mă enervează toată lumea care se plânge că e cald. Știm cu toții. Scrie peste tot. Curg apele pe noi. Facem cancer de piele instant. Bem apă degeaba, c-o lăsăm pe scaunul de bus. Mergem ca și cum plutim. Inhalăm degeabă. Expirăm răcoare. Bon. Dar hai să nu ne mai isterizăm că e cea mai călduroasă zi din univers. Așa e cu week-endul pe litoral, în fiecare wk e cel mai plin din lume. Shut the fuck up! Vine toamna, se înserează mai repede. O să înceapă văicăreala că plouă, că pică frunzele, că vine iarna, că e prea frig, că e scumpă căldura. Stoooooop! E vară și e bine-n fiecare zi și la 5000 de grade. Pentru că ziua aia e și noi ne putem adapta. Putem trăi așa. Dar mai bine ne plângem. De ce oamenii nu privesc invers situația?

continuare

Anunțuri

I am always gonna be on the other side

Nu mai exista tu in ecuatia mine.


Loving you forever can’t be wrong

Draft 2 din luna mai

 

 


Molotov, conversații

Capricioaso, îmi zice…

Capriciul e mai intens ca dragostea, uneori

Eu ce sunt?

Nina Simone – Feeling Good

Nu! Ce sunt?

Un castron imens cu cireșe, fără durerea de burtă…

Pffff…

La ce ai nevoie să știi?

Vreau să știu că însemn ceva, că nu-s doar un capriciu

Nu ești

Ai o putere de vindecare ciudată. Parcă n-ai simțit vreodată. Nu tresari

Așa e. Mie nu mi se face dor. Tresar la nou

Ești ciudată, nu te știam așa

Așa cum? Schimbată? Cred că sunt dovada vie că oamenii se schimbă. Asta e farmecul vieții, că nu suntem la fel. Probabil că te așteptai să mă smiorcăi în absența ta

Mă așteptam să-ți fie măcar dor

N-am avut timp.

Nu există! Nu poți să-ți faci timp să ți se facă dor. E o senzație pregnantă

Așa e. N-am vrut să te jignesc

Mai ești înamorată?

Nu, dar nu încetez să mi-l imaginz alături de mine și deci îmi alimentez în continuare filmele

Nici nu cred că ai fost

Am fost, dar nu am fost disperată

Cum așa? La tine nu există iubire calmă. Sunt uluit

Cuvinte mari

Au farmecul lor. Și totuși, ce îndrăgostit mai e și ăsta? Nu exista, te minți

Iată că există, o contrazic pe Mae West cu atitudinea asta. Și chiar îmi place gagica, deși evit să mă ghidez după citatele altora. Mi se pare dovadă de slăbiciune

Auzi tu?

Mda

Nu vreau să te rănesc, așa că lasă scutul deoparte și hai să bem cafeaua asta

Nici eu nu vreau să fiu rănită așa că mai bine stinge țigara aia și du-te

Ți-ai pierdut farmecul. Te-ai potolit. Erai potop, acum ești o amărâtă de ploaie mocănească

De durată

Dracu’ să te ia!

De ce?

Că ești încăpățânată ca un catâr și mai și zâmbești ca vulpea

Nu zâmbesc deloc, e doar urma satisfacției

O să ți-o iei

De unde știi că nu mi-am luat-o deja?

De aia ești așa a dracu’

Eh, viața…

Mă duc

Ok.

Nu mă pupi?

Nu.

Te pup eu

Îți sparg farfuria-n dinți și e păcat de o dantură așa de frumoasă

A dracu’

Și eu te iubesc

Cuvinte mari…

Dar cu farmec.

hugslovepeace
>.<


Femeie-n umbră (10)

10. Apreciez teribil oamenii care nu-și arată emoțiile

Deși par seci, mie mi se pare o dovadă supremă de autocontrol. Când eram mai micuță mă descurcam grozav la vorbitul în public sau la controlarea emoțiilor. Cu timpul, m-am transparentizat, mă înroșesc, îmi tremură vocea și probabil și genunchii, îmi vine să vărs sau am un mare gol în stomac care se tot plimbă până-n gât. Da, nu-mi pot controla emoțiile și mă supără asta. Noroc că nu mă emoționez foarte des…

9. Îmi iubesc libertatea

Și respect spațiul și libertatea celuilalt, de aceea n-am să înțeleg niciodată persoanele care susțin că nu pot trăi fără omul de lângă și care-s sufocante în comportament, care nu ies cu altcineva decât cu ea/el sau care își focusează atenția doar în direcția asta. Devine o povară pentru celălalt… și numai povară n-aș vrea să fiu.

8. Prioritățile-n cuplu

Când celălalt nu are chef să iasă cu rolele-n parc, o iei personal. Că nu te iubește, că nu ești o prioritate că etc. Oh, well, been there, numai că acum sunt pe altă baricadă. Și dacă iese, oricum o să fie nasol și o să-ți reproșeze mai târziu asta. Nu e nimic personal, sunt zile și zile… ori facem ceva împreună, ori separat. Nu are nicio legătură cu faptul că nu te iubește. A iubi nu înseamnă a face sacrificii, ci a funcționa pur și simplu.

7. Îmi plac tipii romantici

Dar dacă transformă asta într-un scop și devin demonstrativi, am impresia că nu mai este vorba despre mine, ci despre ei. Mie mi se pare normal să fie despre amândoi, nu doar un element de bifat. Flori, ciocolată, plimbare romantică cu barca, lumânări, muzică-n surdină – checked. Ca să nu mai spun că mă lasă rece clișeele și-s pretențioasă…

6. Stau pe facebook

Nu intru de o mie de ori, nu pierd nopți uitându-mă la pozele oamenilor, ci acord atenție celora care mă interesează. Din 700 cunosc vreo 300, dar nu am relații cu toți. Cum ar fi? Însă nu știu cum funcționează să te combini pe facebook. Ori sunt eu prea tradiționalistă, ori nu știu care e treaba. Și-s curioasă… Și când aud tot felul de povești cu oameni care s-au cunoscut pe fb, mă întreb la profilul meu de ce nu bate nimenea?

5. Drama în iubire este imensă

Dar n-aș putea vreodată s-o așez pe locul I într-un top. De aceea poate nu-s atât de receptivă la astfel de probleme, pe care le înțeleg și cu care empatizez… raportându-mă la mine, la felul meu de a fi, la încăpățânarea mea și la ce am trăit de-a lungul timpului, n-am să-mi permit vreodată să sufăr exagerat din cauza unui bărbat și nici n-am să agonizez, cum n-am să mă umilesc vreodată implorându-l să se întoarcă la mine. Ținând cont de faptul că abia-mi permit să plâng, cel mult pot agoniza literar… aici, pe blog.

4. Schimbarea la comportament atunci când cunoști un om

Într-adevăr, te modelezi, capeți din ticurile celuilalt, descoperi că-ți plac lucruri de existența cărora poate nu știai, devii interesată de pasiunile lui, dar de aici până a te schimba aproape radical, deși superficial, pentru a fi omul pe care celălalt și-l dorește, mi se pare nedrept. Te renegi pe tine. Te dai deoparte și capeți o formă care nu-ți aparține, doar ca să-i faci pe plac. Acest teatru nu e de durată și nu va reuși niciodată. Da, te poți finisa pe alocuri și da, îți poți aduce îmbunătățiri, dar te schimbi pentru că asta simți, nu pentru că celui de lângă tine nu-i placi.

3. Mi-e greu să înțeleg oamenii care nu merg mai departe

N-oi fi eu persoana cu conștiința cea mai curată și poate nu-s întocmai împăcată cu tot ce am trăit, dar să te ții scai de cineva din trecut sau să-ți alimentezi senzațiile cu cineva inexistent, doar pe baza unor proiecții… e grav. Da, iubirea în absență devine obsesie, dar e boală. După ce închei o relație, îți trebuie niște timp să o închei la toate capitolele. Dar după ce te-ai curățat, ei bine, ești ca nou pentru ce vine. Nu e drept să porți bagaje, nici pentru tine și nici pentru cel cu care urmează să împarți ceva. Poate de aia nu mi se pare nimic absurd că plec la mare cu doi dintre foștii iubiți, pe care-i iubesc și respect în continuare, dar cu care am tras linia.

2. Mi-au trebuit niște ani să înțeleg că nu iese niciodată conform planurilor

Dar niciodată. Nici la capitolul iubire, nici la capitolul carieră. E pe aproape întotdeauna. De aia nu mă mai plâng că aș vrea să am o relație. Când am avut una, am vrut să gust aventura femeii singure și mi-am imaginat, o, dar câte nu mi-am imaginat. Ajunsă-n ipostază, mi-am dat seama că realitatea cu imaginația… nu se întâlnesc decât rar. Deci nu am așteptări… mmm, deci încerc să nu am așteptări… nu-mi iese tot timpul.

Am vrut să lucrez în nu știu ce domeniu… am ajuns să lucrez. Am realizat că nu e ceea ce am crezut eu că e, am mers mai departe. N-a fost ușor, mă atașez imediat de oameni, spații, obiecte (eu sunt genul a avea), drumul până acolo etc. La un moment dat mă voi așeza și în privința asta…

1. Mă îndoiesc

Că voi putea să am relația sau să trăiesc iubirea pe care mi-o imaginam în adolescență. Cea cu drept de viață și de moarte. Nu-s construită așa și nu am cum să mă sucesc, doar să-mi satisfac o imagine. Cum nu cred că voi întâlni bărbatul care să mă dea gata… pentru totdeauna. Și mă îndoiesc că voi putea să mă căsătoresc vreodată din tot sufletul, voind mereu să mă știu liberă. Mă îndoiesc că voi face copii cu inima împăcată. Mi-e frică de ei, mi-e frică de constrângerile care vin și de dependența mea de mamă.

Probabil că toate vor decurge normal, în ciuda zbuciumurilor mele de femeie rebelă. Probabil că la 30 de ani îmi va ticăi atât de tare ceasul biologic, c-o să ajung în stadiul disperării. Și probabil că mă voi căsători cu rochie albă și voi face trei copii ale căror nume vor fi românești și nu nebunii gândite acum. Și probabil că nu voi fi cea mai fericită femeie din lume, dar voi avea conștiența că fericirea nu se cuantifică și nu se spune.

Până atunci, însă, pot să mă întid pe plajă și… atât (muzică)

HugsLovePeace
>.<


A Woman Under the Influence

Uneori îmi vin tot felul de idei cu privire la relații. De exemplu, de ce nu ne cunoaștem întâi, locuim împreună, ne certăm, vedem care-s tabieturile și mai apoi ajungem să ne îndrăgostim? Ar fi mult mai simplă viața. Mă mai gândeam că bărbaților le e cumva teamă să mai invite o femeie la o cafea, dar pot s-o invite acasă la ei cu pretextul: să vedem un film, am făcut compot de vișine. Din astea. Nu înțeleg de ce lucrurile-s așa, de ce se ard etapele? De ce nu ne mai ținem de mână, apoi ne pupăm, apoi mă duci acasă?

Cu fiecare relație încheiată devenim mai pretențioși și nu pentru că ne credem mai buni, ci pentru că suntem din ce în ce mai speriați de o eventuală suferință. De aia selectăm mai mult, suntem mai atenți la anumite detalii pe care înainte nu le băgam în seamă, mai reci, mai distanți. De aia uităm să ne îndrăgostim cu totul și să trăim nebunia momentului, pentru că purtăm în cârcă celelalte îndrăgosteli transformate în eșecuri.

Nu consider eșec ce am trăit în amor pentru că au fost ale mele. Un succes nu înseamnă o finalitate în doi, ci niște momente bune care merită amintitie din vreme-n vreme. Dar m-au schimbat, toate. Dacă înainte făceam anumite gesturi, dintr-un elan inocent, acum stau pe bară și mă gândesc că așa nu mai merge, doar am încercat data trecută și n-a mers, deci mai bine o las balta. Aplic strategii conform cu ce am trăit, deși situațiile-s diferite, oamenii-s alții… imi masor cuvintele, reactiile, ma protejez.

Deci da, devenim mai pretențioși, dar nu pentru că devenim mai egoiști, ci pentru că pur și simplu nu ne vindecăm de temeri. Mergem cu ele. Nu ne împăcăm. Dacă vedem „simptome” din trecut fugim, crezând că-i deja vu. Nu e, dar e normal să căutăm oameni asemănători, pe tipologia noastră… deci e normal ca ei sa semene.

Asa ca da! N-am să mai iubesc ca la 20 de ani. Și n-am să mă mai îndrăgostesc ca la 22, 23, 24 și nici măcar la 25. Pentru că fiecare șut în plex sau palmă după ceafă, m-au făcut să nu mai vreau și să fiu rațională, cuminte, aproape în banca mea.

Sa nu te indragostesti de mine, imi spune Auch! Am zis și eu multora să nu se… și ei s-au… Știți ce s-a întâmplat? Au disparut! Cum mi-am permis oare eu să sfătuiesc un om cum să simtă? Așa, nonșalantă ca și cum i-aș fi zis… te sfătuiesc să-ți depui banii la brd, e mai safe. Nu m-am întristat, dar mi-am dat seama în ce situație este el. Așa cum eram eu… adica in situatia de miserupe draga.

Si asta m-a intristat, cumva. Dar nu de tot, ci pe moment. Si nu pentru ca el nu ma vrea, ci pentru ca am ranit oameni cu niste cuvinte atat de stupide ca astea.

Roata se învârte. O să vină si timpul meu.

hugslovepeace
>.<


It’s a new guy in Greena’s manic world

E și-o parte bună în toate astea… scot texte pe bandă rulantă și ca să nu fiu ipocrită, unele dintre ele ies chiar interesante. Adică mă emoționează în continuare, adică-s venite din buricele unor degete cam tremurânde. E de bine, am de unde! Și-o să am de unde alege când mă decid să le pun coperți.

Și ca să fiu într-o cheie optimistă și ca să nu pic pradă amorului neîmpărtășit de un june anume, nah c-am zis-o! încalec pe-o șa și aleg pe altcineva! De fapt, am ales… urmează vânătoarea, curtea, cucerirea. V-am zis doar că-s womanlikeaman.

Da, știu. Și eu aș vrea să apară acela care să mă facă să mă arunc în brațele lui și de care să mă îndrăgostesc cumplit, sublim, de tot… Mhm, care să mă țină de mână, o vară-două-trei și poate chiar peste. Cu care să trec pragul demenței de trei ani și care să mă ajute să-mi înving complexul incapabilității de a rămâne.

Ori poate să apară cel cu care să trăiesc o singură vară memorabilă ca-n filme!

Nonette zice că taurii n-au noroc în dragoste. Nonette știe când zice, așa că plec urechea. Eu am senzația că destinul mă supune la tot felul de teste. Încearcă tot felul de metode ca să pot înțelege iubirea, pe care să dea naibii de-o pricep, dar jur c-o trăiesc! Bine, eu și exagerez din când în când, deci la mine-s înzecite stările…

A treia zi după deriv[, mă ridic cu un zâmbet triumfător pe mutră.
Cause it’s a new guy in town and I wanna invite him for a coffee.

 

hugslovepace
>.<


The time is now…

Terapie-n ploaie. Aproape de miezul nopții. N-am pierdut niciun pantof, teneșii sunt inundați pe alocuri. Caleașca mea de vis e doar un simplu mers pe jos. Și asta pentru că autobuzul n-a mai vrut să vină.

Mergem pe aleile pentru bicicliști. Un rătăcit aleargă și respiră scoțând niște sunete ciudate. Ah, e unatcist… Și deși în mine galopează o stare de tristețe amăruie amestecată cu niscaiva teamă, dar și un dulce fluture al tânjelii, prefer să tac. Mă supăr pe mine, pe dezechilibrul meu emoțional, pe golul pe care cândva-l iubeam.

Plouă mărunt.

Începe confesiunea la lumină de stâlp obosit. Ca să concluzionez că nici eu nu știu ce vreau, dar că de întors nu mă întorc pentru că dezamăgirea este încă pregnantă în gât și uitarea nu s-a așezat pe pulsațiile cordului.

De mers înainte aș merge cu elan, dar n-ar fi drept, coordonatele de zbor sunt cât mai departe. De stat pe loc n-am cum că nu mi-e firea.

De căutat în altă parte, am obosit să tot scormonesc suflete și să-mi dau seama că-s pe jumătate moarte sau îngropate-n trecuturi. Sau că-s întunecate și posedate de zvâcniri amenințătoare, de angoase, de mărturisiri necântate cuiva la timp. Și nu am puteri tămăduitoare. Și nici nu pot să mă lupt cu demonii altora. Și nici nu vreau. Fiecare cu propria negură și orbecăială.

Am ajuns acasă semi-udă. M-am întins în patul meu iubit. Și mi-a plăcut singurătatea. E autostrada mea privată, cu răsăritul pe geana dreaptă, cu muzica șoptită pe clavicula nerăbădătoare, cu lumina-n zâmbet. E drumul meu pe care refuz să-l împart…

Într-o altă viață lucrurile se vor întâmpla altfel.

hugslovepeace
>.<

sursa foto: burnasone.tumblr.com


Bine ai venit, te uitasem

M-am întins pe parchetul rece. Deși e fin, nu-mi place tipul ăsta, îmi place tipul ăla care scârțâie. Fumez o țigară cu privirea perpendiculară pe tavan. Da, știu. Mă lăsasem. M-am apucat. Și iar mă las, până joi. A venit Rocco acasă (bicla) și-o să fac mai mult sport. Caut scuze. Mă mint frumos că nu e. Dar e. O simt. Doar că la nivel superficial, la primul nivel, al pielii încinse de dragoste, spun că e nu.

Ce contează de fapt? Ce spun sau ce simt? Dacă repet de mai multe ori ce spun, poate ajung să și simt. Mă scoate din sărite când nu-mi pot controla gândurile. Zece cursuri de nlp și devin o mașinărie. O mașinărie de non iubit. Ori poate o operație pe cord. Scoatem senzațiile, lăsăm doar funcția de organ. Meditație și mantre. Acum recurg la clișee ca să-mi curăț chakrele. Mai bine dau 3 ture de parc până mă ia cu leșin. Mai bine mă uit în tavan.

Fac planuri. Când o să am casa mea, din care tu vei lipsi cu desăvârșire pentru că ori de câte ori te vei întoarce vei fi uitat, o să fie o casă cu tavane colorate. Pentru cei ca mine care vin să se zgâiască-n gol. Și cu pereți ciudați. Și cu multe veioze mici, ca niște licurici turbați. Și cu multe plante. Multe multe plante. Cu ferestre imense și draperii cu fluturi. Da!

Mă duc la o nuntă. Sunt niște oameni foarte dragi, altfel nu aș fi mers. Nu-mi plac nunțile, nu-mi place agitația, nu-mi place frăsuiala. Mirii ar trebui să se bucure de momentele alea și nu să alerge printre mese. Și da, sunt o romantică. Vreau o nuntă mică, pe-o plajă, cu lebede sălbatice. Să dansăm în picioarele goale. Să port iasomie în păr. Și-o rochie albă fină. Hah, m-am lăsat purtată de val.

Mă ridic după parchetul rece. Damien Rice cântă de mama focului. Omul ăsta a fost grav rănit în amor. Eu nu, eu doar mă victimizez, n-am fost niciodată victimă. Întotdeauna am scăpat, am plecat la timp, m-am dezîndrăgostit fără boala turbării și spasme. Dar asta-s eu! Să le trăiesc pe toate cât mai intens. Diferența dintre mine de azi și mine de acum o perioadă este că acum le cinstesc ca fiind doar ale mele… nu și ale lui.

 

hugslovepeace
>.<


Zidul și palmele, conversații

Îl iubești? Nu-l iubesc. Atunci ești îndrăgostită. Nț. Nu știu. Nu cred. Sunt interesată. Păi și atunci? Atunci ce? Ce vrei? Ce cauți? Când aflu te anunț. Nu fi ironică. Nu-s. Nu știu ce vreau și nici ce caut că presupun că sunt în căutarea a ceva. Dar nu înțeleg… ce-ți oferă omul ăsta? Nimic. Absolut nimic. Păi și atunci?!?! Atunci ce? Nu te înțeleg. Nu ți-am cerut asta și oricum, dacă te liniștește cu ceva nici eu nu mă înțeleg.

Nu erai așa. Așa cum? Așa… haotică. Dar nu-s haotică, sunt chiar… nu găsesc cuvântul. Ba da. Nu vrei nimic. Bine, uite ce vreau! Vreau să i-o trag bine de tot și să mă mărit cu el cu rochie tradițională și tot tacâmul, să-i torn trei plozi cu ochi albaștri sau verzi și să-l iubesc pasional până la sfârșitul vieții mele și să nu vreau să-l înșel niciodată și să fie omul meu. Mulțumită? Eh, vezi, asta ești tu. Sunt pe dracu’!

Te comporți prostește. Mă comport cum vreau sau tre să cer aprobări? Nu. Păi? Păi ce? Păi ce căcat vrei de la mine? Să fiu eu exemplul moralității? Am fost, îmi displace enorm statutul ăsta. Ești ironică. Și, e vreun defect? Nu. Am și umor, dar nu e cazul acum.

Bă, uite ce e, n-am chef de din astea, chiar n-am. O să te arzi. Bon. O să mă ard conștientă, măcar. Unde-i drama? Păi dacă pleci pe premisa asta de ce te mai duci? De ce nu m-aș duce? Ai vrea să stau? Găsește-ți pe cineva lângă care să te așezi. Să mă plafonez, vrei să zici. Să-ți ofere siguranță. Să-mi fută creierii și să mă facă să sufăr. N-am cu cine, ești a dracului. Da, mi s-a mai spus. Ai nevoie de cineva stabil. N-am nevoie, de ce nu vrei să înțelegi că mi-e bine așa, seara, când pun capul pe pernă, sunt liniștită.

Ești imatură. Doar pentru că avem percepții diferite asupra unor lucruri asta nu dovedește că tu ești aia matură în ecuația asta. Pur și simplu arată că suntem diferite. Omul n-o scoate la capăt cu tine. Pentru că omul se încăpățânează să-mi arate calea dreaptă, care, în opinia mea nu există! Cu tine nu am cum! Nu mai bine bem o limonadă acrișoară? Știi că te iubesc…

 

și pentru cine scrii. pentru el sau pentru tine. habar nu am. oricum nu citește, deci pentru amândoi.