Tag Archives: iubiti in paralel

marile iubiri ale unui om mic

De cînd mă ştiu m-am priceput cel mai bine să iubesc. Încă de la grădiniţă îmi aruncam ocheade cu un băiat bruneţel al cărui nume îmi scapă. Apoi au venit generala, liceul, facultatea şi eu am tot iubit băieţei, băieţandrii, adolescenţi şi bărbaţi. Am iubit des şi cu pasiune. Probabil că reuşeam să iubesc la fel cîte doi oameni pe săptămînă. Puteam s-o duc şi-n paralel şi chiar în universuri diferite.

Aveam o „mare iubire” care creştea undeva în Oneşti şi din care mă hrăneam în fiecare vară vreme de trei ani. Restul, pînă am devenit adultă,  i-am petrecut cu nostalgii iubind aiurea oameni nefericiţi pe coclaurile Gutinaşului. Pe lîngă iubirea provincială aveam şi relaţiile mele pasagere acasă.

Dacă făceam parte dintr-o gaşcă mă îndrăgosteam pe rînd de băieţii de acolo şi normal că aveam relaţii de iubire cu fiecare-n parte, dar mă pupam foarte rar, cu cel care merita pe deplin acest gest intim şi emoţionant. „Iubeam” şi cîte 3 ani ca mai apoi el-ul să vină la uşa mea să-mi spună ce greşeală a făcut. Inimă mare cum sunt ofeream şanse, dar ştiţi cum e… se sting sentimentele nehrănite cu pasiune şi reveneam la statutul de prieteni.

Primul sărut de-a binelea a fost la treişpe ani jumate cu iubirea de la ţară. Şi a fost exact aşa cum trebuie să fie: inocent, timid, simplu şi fără nicio tentă sexuală. Ne tremurau amîndurora genunchii. Tipul este căsătorit acum şi locuieşt în CT. Eu încă-mi amintesc cu drag de verile călduroase cînd ne băteam cu apă sau ne întîlneam în vie să ne ţinem de mînă.

Pe la şaişpe ani mi-am făcut un caiet unde-mi notam fiecare tip care „mi-a cerut prietenia” şi fiecare tip de care mi-a plăcut. Trăgînd linie eram fruntaşă în ale plăcutului şi am senzaţia că am fost prietena tuturor celor care-mi plăceau. Bunica-mi zicea amuzată de nehotărîrea mea: toţi cu nădragi, toţi mi-s dragi. Ani întregi mama a făcut mişto de mine asta pînă lucrurile au devenit serioase şi dintr-o floricică zîmbăreaţă am devenit sclava iubirilor neîmpărtăşite.

Mai tîrziu au apărut iubirile grele care picau ca plumbul pe umerii mei. Cam pe atunci m-am îndrăgostit cu totul de un coleg de liceu. Eram atît de îndrăgostită că dacă-mi zicea să fug cu el în China mă duceam fără să clipesc. Mulţi ani am tînjit după dragostea lui. Normal că am fost iubiţi, dar conştientă fiind că în ignoranţa lui nu-mi poate atinge valoarea sentimentelor şi conştientă că nu va reuşi să mă iubească aşa cum merit am plecat. Ca apoi să mă întorc spre nicăieri şi ani la rînd să-l visez ca pe un zburător menit să mă salveze din gheareţe iubirilor neînsemnate.

El s-a însurat devenind astfel zburătorul alteia, eu am depăşit acea iubire sfîşietoare care credeam c-o să mă bîntuie toată viaţa.

Prima noapte de dragoste, primul bărbat, prima depresie, prima fugă, prima întoarcere. Toate-s în mine şi le port pe-o pelerină argintată. Nu mi-e grea pelerina, parcă-i un fulg, parcă-s aripi care-mi dau elan să zbor tot mai sus. Nu am regrete! Nu mi-e teamă de trecut. Mă bucur să-l revăd pe facebook sau la vreun chef. Nu mi-e dor şi nu mi-e ruşine!

Acum nu mai iubesc mulţi. Chiar dacă se înfiripă flirturi nevinovate nu-mi mai pierd niciodată capul. Rămîn statornică bărbatului care mi-e alint şi dor.

Şi acum fug să-mi fac bagajul. La noapte plecăm în gaşcă spre Timişoara.