Tag Archives: la suete

Dragii mei – I need help once again

Acum aproape două săptămâni am lansat proiectul Şuete cu Fete. Cred că mă chinui la el de un an de zile, dar ce mai contează drumul când am ajuns aici? La baza proiectului stau nişte fete şi plăcerea de a discuta la cafea, de aici tot înainte!

Acum am pornit un alt drum, acela de a-l face mare şi drăguţ din două motive clare: vreau să crească traficul şi să ne distrăm cu el şi poate ajung să câştig şi nişte bănuţi de pe urma lui, iar din nefericire cele două sunt legate.

Şi ca să-l cresc mare am nevoie de ajutorul vostru!

Eu aş vrea la Şuete să fie ca discuţiile libere de la cafea, numai că nu le putem face zilnic (ah, ce mi-ar plăcea). Mi-ar plăcea ca toată lumea să spună ce gândeşte, să propună subiecte pe care să putem dezvolta, să trimită păţanii şi informaţi utile. Sfaturi şi tot aşa. Şi aştept şi critici. Ce nu vă place şi de ce, cum şi în ce fel.

Momentan suntem mici pentru asta. De aceea scriu numai eu, până ne obişnuim cu toatele sau cu toţii.

Acum vine partea unde vă cer ajutorul.
Aruncaţi un ochi.
Daţi un like pe facebook sau un follow pe twitter.
Şuetele propun schimb de link şi dacă aveţi şi chef şi vă place puteţi scrie şi ceva pe propriul blog.

Momentan sunt novice în social media şi în toată nebunia asta, dar mă documentez temeinic şi sper eu să-mi şi iasă.

Mulţumesc frumos de pe acum,
>.<