Tag Archives: liniste

Entuziasm iernatic

Cafeaua (a treia pe ziua de azi) s-a răcit în cană. Zăpada curge și troleele ne stropesc chiar dacă ne ascundem pe după mașinile parcate prost pe trotuar. Telefoanele se fură și se cumpără în continuare. Traficul e îngrozitor (am mers 30 de minute aseară prin zăpadă și autobuze nexam). Filmele se fac. Vacanța bate la ușă. Vinul se fierbe. Postul se termină. Party-urile mă țin în viață. Iar eu mă simt liberă!

Sunt un om liniștit. Cu asta vine și fericirea. Gustul libertății îmi pișcă limba. Îmi place!

Mi-e dor de oamenii mei! Și s-au stins toate. Consumate în atâtea nopți de bere și nesomn. Mi-e dor de ei și o să le-o spun fiecăruia în parte. M-am curățat de furii și demoni și cu fața cea nouă pot începe să clădesc. Sper să mai existe o bază…

Ascult ce-mi spun ceilalți despre mine. Le decantez. Unele-s adevărate, altele sunt doar presupuneri. Teoriile neaplicate nu-s eficiente. Le trec prin mine și iau ce mă reprezintă și ceea ce nu contravine principiilor mele, alea care mai sunt. E bine că am ajuns la maturitatea la care să ascult și la răbdarea să le așez în puzzle. E bine că simt în sânge cum devin.

Sper să nu mă mai întoarcă nimic pentru că (cu toată sinceritatea) nu-s un om foarte stabil. Abia am început să prind curaj și echilibru pe firul meu de ață. Un vânt mai puternic sau o îmbrâncitură mă pot debusola din nou.

Scriu pentru mine și pentru sufletul meu. Îmi face plăcere… și voi mă faceți să zâmbesc.

Sunt veselă de câteva zile. Râd fără oprire. Am revenit la forma aia când spun tâmpenii și oamenii leșină de râs, când am o groază de energie și instig oamenii la distracție, când iubesc necondiționat și când trecutul nu mă apasă. Sunt în locul în care oamenii sunt frumoși așa cum sunt, fără să vreau să-i schimb sau să-i sufoc cu mine, tot ce vreau este să le dau căldură, pentru că am de unde.

Unde ești? Sunt aici, înapoi! Și mi-e bine!

HugsLovePeace
>.<


o poveste infinită

Îmi place duminica pentru că pe strada mea nu mai trec maşini. Nu se deschide nici spălătoria, deci nu urlă mamasita în boxele şoferilor plictisiţi. Nu mai e gălăgia de joi pentru că nimeni nu pleacă, nimeni nu vine. Stăm toţi în cutiile de chibrituri ori revenindu-ne după un chef ori moţăind a disperarea zilei de luni.

Şi-mi place starea asta de zăcut fără noimă. Mi-ar plăcea să fie duminică infinit.
Şi să crească bani în copaci.
Să nu avem nicio grijă.

Nu uitati de dulap.


soarele-mi bate în geam

Cu cît sunt mai relaxată cu atît am mai multă energie si pot fi mai creativă. În ultima vreme am încercat să-mi reabilitez stările. Şi ca să vedeti… Everul nu se mai înfurie din nimic, ba chiar e calmă. Bufnesc rar, doar dacă-mi distrugi neuronii.

De 3 zile (fix) m-am apucat de exerciţii. Gantere, chestii. Se observă! Cu tot cu crema anticelulitică şi alimentaţia săntoasă a început să se observe. Şi asta pentru că într-o vreme făceam făcut sport, ba chiar voiam performanţe.

Sunt cîrpită de somn. Am văzut An education noaptea trecută. Trebuie să spun ceva şi despre el.

O vineri frumoasă!


dileme noi, dileme vechi

oare ne-am născut pentru a duce existenţa asta? aceste convenţii sociale: masă, casă, job, copii, concedii la comandă, cîteva călătorii…?

o fi ea astenia, dar pe mine mă lovesc dilemele direct în numele Tatălui. nu-mi găsesc locul. alerg de colo-colo. sunt fîşneaţă… aşa cum mă numeau gagicile în liceu. cîtă vreme a trecut de cînd săream gardul să fugim la netul de vis a vis…

sunt nostalgică. mi-e foarte dor de mare. parcă mă cheamă neîncetat. mi-e dor de senzaţia de libertate. de măreţie. de pace.

existenţa mea se bazează pe cîteva linii trasate riguros. cîteodată-mi permit să-mi iau momente de respiro. atunci mă dezic de viaţa asta. mă proiectez departe. cu Socrate care mă muşcă de picior. cu Puştiu lîngă mine. libertate.

am o găleată de flori. o minunăţie! miroase a crini de pe palier. îmi plac florile!

parcă-s claustrofobă într-un oraş aşa de mare. nu-l recunosc ca fiind al meu. şi cît l-am bătut eu la picior…

nu ştiu dacă-i dor amar. sau pură tristeţe. sau numai nostalgie. sau astenie (care presupun c-a umplut blogurile). sau dor de ducă. sau oboseală. sau inconştienţă. sau prea mult. sau prea puţin.

mă înspăimîntă ideea unei vieţi „ca la carte”. ştiu, stă în mine să n-o fac aşa. s-o trăiesc după bunul plac. vărs din mine. ulcioare pline cu sentimente. unii pot spune mustăcind că e bine că simt. poate cîteodată le simt prea mult. le iau prea ale mele.

aştept să vină Puştiu să invoc 20 de minute azi. şi caut muzică bună să-mi pun pe mp3. să mă binedispun

şi tu? cum resimţi momentele astea?


cele mai importante femei din viaţa mea (II)

De curînd mama mea a împlinit o vîrstă. Eu o văd tînără, ba chiar în floarea vîrstei, ea se vede bătrînă şi pierdută. Mama mea este femeia vieţii mele. Este un exemplu de urmat pentru putere, dedicaţie, altruism, dragoste, grijă, atenţie şi tot ce am primit şi primesc de la ea de aproape 25 de ani.

Pentru mine mama este alinare. Atingera mîinii ei sau auzul glasului mă calmează instant. Mama este un stîlp greu de doborît! Nici anii şi nici greutăţile nu au distrus-o, ba i-au oferit răbdare şi putere de a merge mai departe. Întotdeauna şi-a agăţat ancora de fericirea şi bunăstarea noastră, a mea şi a surorii mele.

Nu sunt mamă şi nu ştiu care-s sentimentele şi ce înseamnă să porţi în pîntec un copil, poate de aceea de cele mai multe ori o repezeam cînd mă ruga să-i spun unde sunt sau cînd vin. Deşi mi-a oferit toată libertatea din lume şi puteam veni şi la ora 3:00 şi la ora 12:00, ea aşteptîndu-mă tăcută în întunericul nopţii, mă simţeam sufocată. Acum, mare, realizez ce era în sufletul ei şi totuşi, dacă era nevoie se ridica şi la 5 şi la 9 să mă ajute, să-mi facă de mîncare, să-mi calce rufele sau doar să-mi asculte smiorcăielile. O Doamne, cîte nedreptăţi din partea mea!

Mama m-a ţinut de mînă cînd m-am despărţit prima oară şi m-a durut în creştet şi-n piept şi tot ea mi-a şters lacrimile înnodate-n barbă. Mama mi-a oferit sfaturi şi apoi s-a dat deoparte aşteptîndu-mă întoarsă cu coada-ntre picioare, resemnată. Din nou mă ajuta să mă ridic şi mă purta mîndră pe umerii ei. Mă lua cu paşi de bebeluş pînă mă construia la loc. Şi eu mă dărîmam din nou… şi tot aşa ea, neobosită, mă remodela la loc.

Mama are grijă de mine şi acum. Vorbim în fiecare zi la telefon. Să ne auzim vocile, măcar atît.

Mama este cea mai frumoasă şi sofisticată femeie, deşi se poartă simplu şi iubeşte cu pasiune. Nu am văzut atîta dedicaţie niciodată. O dedublare de sine şi o dragoste nemărginită pentru nişte omuleţi care de cele mai multe ori îi greşesc. Mama nu a făcut niciodată diferenţă între mine şi sora-mea, ba chiar întotdeauna ne lăuda chiar dacă eu, oaia gri, nu meritam asta. Şi întotdeauna mi-a amintit cine sunt, ce însemn, ce caut, ce pot şi unde greşesc. Şi pentru toate greşelile şi toate lacrimile şi tristeţile pe care i le-am provocat, îi cer iertare.

Mama mea este sufletul meu. Este ancora mea de a mă ridica şi de a merge mai departe. Şontîc-şontîc. O privesc cu mîndrie şi respect şi datorită ei mă scutur cu bărbia sus şi păşesc hotărîtă în viaţă pentru că ştiu că indiferent de ce-mi rezervă viitorul ea va fi acolo să mă prindă dacă mă împiedic, să mă susţină dacă reuşesc sau doar să-mi zîmbească cu dragoste.

Mama mută munţii cu mîinile goale. Şi alungă ploile doar din priviri. Atingerea ei este medicament. Îmbrăţişarea antidot pentru suferinţe inutile. Găteşte grozav şi rîde cu poftă!