Tag Archives: literatura

doo lepşe de la doo gagici

Foarte mişto: Bianca şi Rusoaica.

Bianca zice să răspund la un chestionar destul de interesant:

1. Care e ultima carte pe care ai citit-o?
O iubeam, Ana Gavalda.

2. Daca ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi si de ce?
Nastasia Filipovna din „Idiotul” .

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai vazut pana acum?
Nu pot spune numai unul pentru că nu mă pot decide. O să spun ultimul cel mai frumos film: Bad Guy de Kim Ki-Duk (genial).

4. Daca te-ai putea intalni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?
Numai unul? Zic mai mulţi, ce pana mea? Măcar trei. Milan Kundera, Gabriel Garcia Marquez şi Safran Foer.

5. Care e melodia ta preferata, cea pe care o asculti fara sa te poti satura de ea?
O spun pe cea care mă obsedează acum: Leonard Cohen – here it is. De obicei mă îndrăgostesc de o piesă şi o ascult pe repeat zile în şir. Până iau tot din ea. Acum e asta.

6. Unde ai locui un an, departe de casa?
SUA sau Anglia.

7. Cand citesti, pentru a marca locul unde ai ramas, folosesti semn de carte sau indoi pagina? Si ce fel de semn de carte?
Semn. Şi depinde de carte. La cele care-mi plac folosesc un semn vechi de-al lui Puştiu. La cele de specialitate pun ca semn o hârtie oarecare. Să nu se înţeleagă că cele de specialitate nu-mi plac :p.

8. Ai primit in ultima perioada carti cadou? Si daca da, care?
Da, de ziua mea am primit: Igiena asasinului, O iubeam, Geniul şi zeiţa, Pictoriţa din Shanghai, Everything is illumintated şi Hunting the devil. Mulţumesc!

9. Iti place sa recitesti unele carti?
Momentan nu am recitit niciun cap-coadă, poate doar fragmente. Vreau să termin tot înainte. La bătrâneţe să reiau ce m-a marcat.

10. Care crezi ca este cartea care ar trebui impusa tuturor ca “lectura obligatorie”?
Codul bunelor maniere.

11. Care e locul preferat pentru lectura?
Nu am.

12. Care sunt motivele care te determina sa alegi o carte pe care sa o citesti?
E o atracţie sau primesc recomandări solide. Cea care le nimereşte mereu e Jules, prietena mea.

Rusoiaca mă ia la sentiment şi mă întreabă ce?

1. imi rupe sufletul?
Of, nu-mi dau seama acum. Numele meu pronunţat într-un fel de anumiţi oameni. Bunica mea atunci când închide telefonul.

2. mă face să merg mai departe?
Faptul că am viaţă în vene. Mama. Sorela mia. Oamenii din jur. Bunica.

3. mă apasă?
Doruri şi uneori nişte amintiri. Lumea în care trăiesc. Nevoia de alt aer.

4. nu vreau să pierd?
Ce am reuşit să strâng bun până acum, sufleteşte vorbind. Nu vreau să-mi pierd idealismul.

5. o să se termine?
Ah! Probabil că anumite iubiri. Cum zici şi tu Rus, viaţa. Şi poate şi criza.

Leapşa merge mai departe la toată lumea din blogroll. Pe alese, da? Aş vrea să vă numesc, dar sunt foarte grăbită şi plus de asta voi ştiţi mai bine care vă place.

>.<

Anunțuri

Arta conversaţiei te instigă la viaţă

Acest roman al Ilenei Vulpescu tocmai a ajuns la statutul de carte de căpătîi. Astăzi am reuşit să-l găsesc să-l cumpăr ca să fiu sigură că-l am mereu la îndemînă. Se găseşte la Universitate şi costă 30 de lei.

Am strîns coperţile între palme şi am închis ochii odată cu ultimul cuvînt al romanului. Au, mi-am zis! S-a încheiat aşa cum trebuia să se încheie cum personajul Sînziana Hangan ne-a obişnuit de-a lungul a 400 de pagini.

Ce să spun? O carte atît de intimă şi de gravă nu mi-a fost dat să întîlnesc pînă astăzi, parcă am pătruns adînc în viscerele conştiinţei. Nici nu ştiu cum s-o recomand mai bine. Nici nu ştiu dacă un bărbat ar putea s-o cuprindă şi să devină odată cu ea, dar ştiu clar că ar putea să desluşească multe priviri de acum înainte.

Ce este frapant este că este scrisă şi lansată în perioada comunismului şi că se vorbeşte pe şleau despre viaţă, neajunsuri, sex şi libertate. O femeie şi iubirile ei, deznădejdea, nevoile, lipsurile, visele, copilul din flori singurătatea, dragostea de pămînt romînesc, Mama, dorurile, amintirile… o viaţă de om.

S-a încheiat atît de trist şi m-a durut atît de tare să simt cum se sfărîmă în palmele mele destinul unui om, fie el şi de ficţiune. M-a durut pentru că şi eu sunt puţin din Sînziana şi toate femeile din lume pot fi.

Este cartea mea de suflet. Mă bucur că în sfîrşit pot să spun cu mîna pe inimă că am o carte preferată!


Haruki

după 23 de pagini it’s a fact: m-am îndrăgostit de Murakami!


Nopţi albe

26.08.2007 – publicat de azize_mahtub (un alter ego mai trist)

„Nu dorm. Cred ca nimeni nu doarme acum. E sambata seara. E seara de povesti. Lasa muzica sa curga in surdina si asculta-ma…

Ultima oara te-am vazut intr-o gara. Era cald. Aerul tremura. Pe frunte ne curgeau emotiile. Abia atunci realizasem ca ai pistrui. Erau atat de naturali, atat de bine asezati incat lipsa lor ti-ar fi distrus din farmec. Zambeai temator. Ochii mari si negri priveau ingrijorati omul in costum care flutura steagul. Am scos capul pe geamul jegarit de atatea drumuri si ti-am aruncat esarfa mea rosie. Stiam ca-ti place atat de mult. Am zambit larg si am inceput sa trimit timpul cu mana dreapta. Ti-am promis scrisori si mi-ai promis vizite cand te vei face mare.

Ultima oara sedeai acolo pe acel peron. Ne stiam de doua saptamani, dar parca ne stiam de-o viata. Imi pupasei obrazul in linistea apusului si iti atinsesem palmele. Ne tineam de mana. Imi aduceai flori si eu iti dadeam din cana mea de compot de cirese. Intr-o seara te-ai apropiat de mine si mi-ai sarutat buzele. Am inchis ochii amandoi si am lasat destinul sa-si urmeze condeiul. Ne jurasem iubire. Iubire vesnica. Ne jurasem intalnire in fiecare an in acelasi loc in aceeasi zi.

Nu m-am intors niciodata inapoi. Parintii isi schimbau destinatia in fiecare vacanta. Si cand am crescut suficient cat sa ma urc singura in tren scrisorile incetasera sa mai vina de ceva vreme.

Te-am visat multe nopti tulburate de amintiri. Si mi-am imaginat tot mereu cum ai fi aratat langa mine sau cum am fi aratat impreuna. Te-am cautat dupa cativa ani trecuti. Te-am cautat cand mi-am amintit de esarfa rosie… o zarisem intr-o fotografie. Langa mine erai tu…timid…aproape un fricos antisocial…dar numai eu iti stiam chipul. Te mutasei. Cu totul. Cu tot cu amintirile mele.

Te-am mai vazut o singura data. Am banuit ca esti tu dupa forma ochilor si dupa pistruii perfect asezati cu gratie si cu dragoste pe nasul tau carn. O strangeai de mana in multime. Si ea iti adulmeca toate gesturile. Te-am urmarit ascunsa. Pentru o secunda te-ai uitat la mine. Nu m-ai recunoscut. Si eu am plecat capul zambind a amintire…”


m-am întors

literaturae groază afară din noi. sunt minus grade. ninge pe alocuri. doare sîngele în vene. doare de frig. doare de dor. miopia se agravează şi adolescenţa e departe. cad fulgii aspri pe pleoapa grea. şi rîd a somn. a somn de veci în vecii vecilor amin vouă, necredincioşilor!

peregrinări prin alte lumi, ficţiuni care alină nopţi sau zile fără de senin, poveşti despre care s-a mai scris, dar pe care vrem să le iubim şi răsiubim pînă la final, pînă ne pocnesc ochii şi inimile de preaplin:

îţi pot cînta poezie asemeni Delaura Siervei Maria, dar nu ştiu, nu ştiu canoane, nu ştiu iubiri ci doar of-ul greu pe umerii îndoiţi. aş putea să-ţi cînd despre demoni mai cu seamă, decît despre dragoste. sunt oarbă. o mare de alb s-a aşezat peste vălul meu de lumină. e un alb stins, neluminat.

şi-n casa somnului ar dăinui etern cuvintele ce le-am aruncat peste ziduri franţuzeşti. mi-aş scrie teastament în limba franceză şi aş vinde luna pe doi bani jumate… o lună mov ca-n tabloul din living. nu-i living, e sufragerie… aş bea din cupa vieţii şi aş putea să transform şoarecii în oameni, poate ar fi mai frumos aşa şi poate ar semăna mai mult. aş învăţa vals şi te-aş invita, dar numai într-a şaptea cînd eram mai curajoasă.

există un dar al iubirii, dar aripile ne sînt frînte şi, de obicei, renunţăm fără regret. stăm de veghe, un veac de singurătăţi pentru a povesti liniştea de-apoi, a vieţii unui solitar. ca un magician ne aruncăm vrăjile asupra lumii, dar arareori scoatem un iepure alb din joben. într-un proces de conştiinţă ne dăm seama că avem mai multe identităţi, dar că toate fiinţele sunt uşoare… atît de uşoare încît sunt insuportabile. poţi să rîzi ca şi terapie pentru uitare, dar Tamina încă strigă.

Aş putea să-mi numesc prima fiică, Lorelei, dar s-o vreau fericită… sau aş putea să visez la nunţi în altă lume fără de anotimp.

şi-ar mai fi că altfel nu s-ar mai povesti, dar stelele-s răsărite de cîteva ceasuri pe cer, iar somnul bate-n uşa ochiului. e timpul pentru odihnă.