Tag Archives: motan

Invățătură de minte

Data viitoare când îmi voi mai lua un animal de companie va fi doar dacă am casa mea!
Mi-e foarte dor de Socrate, câteodată am senzația că-l aud cum miaună sau cum toarce. Mi-e dor să stea pe mine și să-i pup botul umed. Mi-e dor să ne certăm pe limba noastră. Mi-e dor să mă pândească sau să jucăm fața. Mi-e dor să-mi roadă florile și eu să-l cert și el să stea c-o frunză între dinți… impasibil. Mi-e dor să-l trezesc din somn și să mă strâmb la el, mi-e dor să-l iubesc.

O zi care a început cu stângul. Încă nu am gaze să-mi fac o cafea. Dar mi-am pus ochelarii de soare. O să-și revină, o să-mi revin și eu.
Ar fi frumos să vedeți filmul ăsta.
Ne vedem la EXPIFF, da? Azi vine Peter Greenaway să ne spună trăsnai.
HugsLovePeace
>.<


Socrate şi porumbeii

Episodul şase.

Eram în bucătărie şi spălam nişte vişine. Eu sunt şomeră şi în vacanţă şi deci îmi permit să spăl vişine la ce oră vreau eu. Să revenim. Şi spălînd eu vişinele aud gîlceavă în balcon. Zic, iar s-a împotmolit Socrate la intrarea în casă (avînd o uşă cu o plasă prinsă strategic cu un elastic). Mă îndrept într-acolo.

Socrate – motan obez, negru, corcit norvegiană de pădure, dihanie înspăimîntătoare şi leneşă, extreeeeem de răsfăţată.

Bă băiatule, şi ce văd?

Socrate al meu, lăbărţat pe uşă cu un porumble vlăguit între fălci. Io pun barieră să nu intre în casă cu victima. Mă subtilizez în balcon şi încep să strig la el să-i dea drumul porumbelului. Porumbel care abia dacă mai respira şi din pieptul căruia curgea deja sînge.

Uai! Eu îl pocneam pe Socrate în cap, el nici să-i dea drumul, eu îl trag de coadă, el nimic! Pînă la urmă l-am zgîlţîit şi i-a dat drumul. Porumbelul derutat zbura cu solul. Ăsta mai sare o dată, îi dă vreo două labe după ceafă, eu sar şi-l prind pe motan şi în cele din urmă porumbelul îşi ia zborul. I-am zis să-şi anunţe în puii mei confraţii că m-am săturat de invitaţi nepoftiţi.

Socrate a rămas tăcut, cu fulgi la gură, în casă. Apoi a dat zeci de ture de balcon. Apoi a mieunat spre mine, iar eu i-am arătat bolul cu bobiţe. Acum e încă pe balcon.

Iată: